Modul de formare-Managementul resurselor financiare - uefiscdi

diversificarea surselor de venit;
îmbunătăţi practicile manageriale, financiare şi contabile la nivelul fiecărei universităţi
Toate aceste modificări presupun o reconsiderare importantă a procesului de finanţare şi
organizare a evidenţei contabile la nivelul unităţilor de învăţământ superior.Astfel, în
contextul practicii internaţionale, finanţarea învăţământului superior din România a cunoscut o
schimbare esenţială prin introducerea unui nou sistem de finanţare – finanţarea globală.
Sistemul finanţării globale a condus la instituirea relativă a autonomiei financiare în
universităţile publice. Totodată a crescut şi rolul informaţiilor contabile în luarea deciziilor
manageriale.
În încercarea de a defini conceptul finanţării globale, literatura de specialitate oferă diferite
precizări şi nuanţări. Astfel, se pot identifica o serie de principii care stau la baza reformei de
finanţare a învăţământului superior la nivel naţional 1 :
finanţarea învăţământului superior este privită ca o prioritate naţională;
reconsiderarea surselor de finanţare a învăţământului superior prin atragerea tuturor
beneficiarilor învăţământului superior în asigurarea finanţării;
introducerea finanţării mixte pe baza resurselor financiare publice şi a resurselor proprii
ale instituţiilor publice de învăţământ superior;
schimbarea principiului de finanţare: înlocuirea finanţării pe capitole de cheltuieli cu
finanţarea globală; în sistemul finanţării globale instituţiile publice de învăţământ superior
gospodăresc sumele primite, utilizându-le în domeniile pe care le consideră prioritare, doar
în anumite restricţii, cât mai puţine cu putinţă, referitoare la legislaţia financiară, la criterii
de eficienţă şi de răspundere publică faţă de utilizarea fondurilor alocate;
diferenţierea finanţării instituţiilor publice de învăţământ superior prin „clasificarea”
universităţilor cu reflex practic;
instituirea autonomiei financiare a instituţiilor de învăţământ superior şi creşterea
responsabilităţii financiar-contabile a instituţiilor publice de învăţământ superior faţă de
modul de cheltuire a fondurilor publice;
Pe de altă parte, în Legea Învăţământului 2 , nu există o referire explicită la finanţarea globală.
Doar indirect apar următoarele precizări:
,,Sistemul de finanţare a învăţământului asigură descentralizarea gestionării fondurilor
şi permite implicarea comunităţilor locale în alocarea de resurse financiare suplimentare
pentru învăţământ”. Art. 169(2)
,,Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării
instituţiei, ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, ale administrării şi finanţării’’.
Art. 92(2)
,,În plan financiar, autonomia universitară se realizează ca drept de gestionare, potrivit
legii şi răspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public naţional sau
provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor relizate din taxele în valută de la studenţii şi
cursanţii străini potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi
Cercetării.” Art. 92(4)
Pe baza celor prezentate, se poate afirma că autonomia universitară în domeniul finanţării este
dificil de conceput în afara finanţării globale. Autonomia universitară, alături de componenta ei
importantă – autonomia financiară, flexibilitatea în plan administrativ şi implementarea unei
motivaţii economice ridicate reprezintă pîrghiile esenţiale ale strategiei generale de creştere a
eficienţei managementului universitar. Scopul final al exercitării autonomiei financiare este
1 Vlăsceanu L., Zamfir C., Mihăilescu I. (2001), Direcţii ale reformei sistemului de învăţământ superior din
România, Editura Paideia, Bucureşti, pg. 2-35.
2 Legea Învăţământului nr. 84/1995 publicată în M.O. nr. 167/31.07.1995 cu modificările ulterioare.
7