Modul de formare-Managementul resurselor financiare - uefiscdi

aşa încât facultăţilor li se poate cere să-şi întocmească bugetul la nivel de acoperire a costurilor
(break even) sau să-şi prevadă o rată de surplus din veniturile alocate. În alte cazuri, toate
veniturile sunt creditate de unităţile academice iar partea de cheltuieli a bugetului arată cifra
repartizată de la centru. Abordările sunt diferite de la instituţie de învăţământ la alta iar definirea
unităţilor academice poate fi diferită. Bugetele pot fi detaliate la nivel de facultate, departament
sau chiar la nivel de program de studii.
Alocarea sau repartizarea veniturilor de la centru (top-slicing) pe locuri de acumulare a
costurilor este foarte simplă- titularii bugetelor nu au contact niciodată cu banii şi nici nu sunt
tentaţi să-i cheltuie, iar dacă costurile previzionate sunt efective, aparatul central poate aloca la
nivelul acopririi integrale. Dezavantajul acestui model este că procentele fixe asumate de
unităţile academice pentru susţinerea aparatului central şi a serviciilor comune, nu reflectă
modul în care beneficiază concret fiecare unitate academică de serviciile comune (cheltuieli
indirecte). Este uzuală alocarea cotei din venituri totale pentru aparatul central, pe baze
incrementale, funcţie de creşterea sau descreşterea cheltuielilor comune (indirecte).
Modelele de alocare/repartizare a costurilor indirecte implică considerarea unor elemente ce
determină costuri (cost drivers), cum ar fi numărul de personal, numărul de studenţi sau
suprafaţa spaţiilor ocupate. De exemplu, costurile aferente bibliotecii sau costurile aferente
laboratoarelor de informatică-pot utiliza nr. de studenţi ca indicator determinant de costuri, aşa
încât creşterea nr. de studenţi să determine resurse financiare suplimentare pentru susţinerea
cheltuielilor legate de bibliotecă sau de laboratoarele de informatică. Alocarea rezultată este,
oricum, aproximativă pentru că în realitate costurile sunt mai complexe.
Un model alternativ, dar similar ca abordare este divizarea costurilor instituţiei de învăţământ
superior în trei categorii:
servicii academice;
proprietăţi imobiliare/spaţiile de învăţământ;
administraţia centrală.
Costurile aferente serviciilor academice pot fi acoperite prin alocarea resurselor pe baza
formulei care să reflecte atât nr. de personal cât şi nr. de studenţi sau alte priorităţi cum ar fi
acoperirea pierderilor. Acoperirea costurilor cu spaţiile de învăţământ foloseşte elemente de
determinare a costurilor cum ar fi suprafaţa spaţiilor ocupate, durata de amortizare a clădirilor,
cerinţele de protecţia muncii etc. Costurile cu administraţia centrală au drept elemente de
determinare nr. de personal şi nr. de studenţi pentru a se stabili cota procentuală de contribuţie a
facultăţilor.
Modelul top- slicing este utilizat de multe universităţi din UK cu uşoare diferenţe în abordare 32 .
Astfel, Imperial College, University of London este o universitate de top-ranking orientată spre
cercetare. În anul academic 2006-2007 a primit venituri brute în valoare de peste 187 milioane
de lire sterline, dar în pofida nivelului înalt de finanţare, această universitate foloseşte încă
modelul top-slicing pentru acoperirea costurilor comune gestionate la nivel central, model în
care acestea sunt denumite costuri de infrastructură (infrastructure charge). Ca rezultat,
veniturile nete alocate sau distribuite în jos către departamente au însumat 93 milioane de lire
sterline, adică s-a folosit o rată de contribuţie la costurile de infrastructură de aproape 50%. În
cazul University of Cambridge, universitate clasată pe locul unu în UK pentru cercetare,
modelul de alocare a resurselor financiare este similar cu cel de la Imperial College, University
32 Woods, M (2008) The theory, history and practice of resource allocation models in UK universities. The Journal
of Finance and Management in Colleges and Universities, 5(6), 139-155, p. 13.
52