Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

Dimineaţa, nişte băieţandri, când au ieşit să pască oile, au găsit la marginea lăstărişului
nişte chipie de ofiţeri securişti. Băieţandrii şi-au pus chipiele pe cap şi făceau glume între ei. Unii
ziceau: Stai, că te arestez! şi ceilalţi făceau pe arestaţii. Ei şi-au găsit de joacă cu chipiele
securiştilor.
Se vede că securiştii, în oarba lor fugă de groaza morţii, le-au sărit chipiele din cap, dar din
cauza fricii nu au mai avut curaj să se aplece să le ia de jos. Aşadar fuga îi ruşinoasă, dar îi
sănătoasă.
Echipa lui Ghiuvia, în timp ce se retrăgea, a suferit un accident. Iancu Cuşu, fiind noapte şi
neobservând terenul, a căzut într-o groapă şi şi-a scrântit un picior. Camarazii nu l-au lăsat, l-au
ridicat de acolo, l-au ajutat şi s-au retras cu toţii. S-au dus în comuna Panduru, la gazda Drosa
Tarache, şi au chemat un cetăţean din comună care ştia să dreagă picioare rupte. Acela l-a legat, l-
a tratat şi după vreo zece zile de convalescenţă s-a făcut bine de a plecat Iancu Cusu din nou cu
camarazii săi de haiducie.
în luna mai 1949, noi ne aflam la gazda noastră Nicolae Ploscaru, din Ceamurlia de Jos,
unde făcusem ascunzătoarea secretă sub grajdul boilor. Costea Sicu din satul Lunca ştia şi el de
ascunză-toarea noastră şi într-o zi ne pomenim că vine la noi şi, după ce a dat bună ziua, ne-a zis:
Camarazi, Toma Javan, din satul nostru Lunca, este considerat de către comunişti chiabur. E
vorba că deseară vine scuritatea din Tulcea să-l ridice şi să-l deporteze cu familie cu tot. Noi neam
strâns un grup de băieţi foarte buni şi vrem să ne opunem, ca să nu-l ia. Dar între timp ne-am
gândit la voi haiducii, că aveţi arme, şi ar fi bine să veniţi să ne ajutaţi. I-am spus: Du-te acasă,
că venim şi noi. Eu şi cu Stere ne făceam planuri cum să procedăm mai bine: deseară, cum se va
însera, ne luăm armele şi ne ducem la Lunca. Ne vom aşeza la pândă, ştiind că securitatea
operează arestările şi deschiaburirea numai noaptea. Nouă ne convenea noaptea pentru că îi
atacam şi în întunericul nopţii ne retrăgeam uşor. Deci vom căuta momentul când miliţienii cărau
bagajele, sau citeau vreo hârtie în faţa farurilor maşinii, eu cu arma automată cu 32 de focuri voi
trage drept spre miliţieni, iar Stere cu arma lui ZB va trage drept în motor, ca să nu mai poată
merge maşina. Zis şi făcut.
Cum s-a înserat, ne-am luat armele şi am plecat. Ne-am dus în satul Lunca la Mihai Sicu,
dar intrând în curte, vedem mai în fundul curţii nişte umbre de oameni. Erau băieţii pregătiţi, care
ne aşteptau să atacăm securitatea şi să facem o treabă bună împreună. Eu şi cu Stere am stat toată
noaptea la pândă cu mâinile pe arme, până la revărsatul zorilor. Am aşteptat cu emoţii să vină
securitatea, dar nu a venit şi bine a făcut, fiindcă eram hotărâţi să tragem fără să ne gândim la
urmările ce veneau în urma acţiunii noastre.
Noi eram atunci tineri, entuziasmaţi că trebuie să înceapă războiul şi noi vom începe lupta
de gherilă ca să scăpăm de ruşi, de securitate şi de comunişti. Atunci, la ora aceea, plini de
entuziasm tineresc, dornici de acţiuni patriotice pentru salvartea ţării şi a neamului de sub
cotropirea fiarelor roşii, comuniste, nu puteam să ne dăm seama că, dacă împuşcam unul sau mai
mulţi securişti, aveau să vină urmări grele pe capul populaţiei din acele comune. Securitatea putea
să împuşte mai multe gazde de ale noastre şi pe cei consideraţi de ei chiaburi şi chiar pe toţi cei
socotiţi disidenţi, reacţionarii cauzei lor. Ar fi fost un pericol de moarte pentru locuitorii din
comunele Ceamurlia de Jos, Lunca şi Sinoe, aşa cum s-a întâmplat în unele comune din Ardeal,
unde gazdele partizanilor au fost prinse şi împuşcate chiar în faţa porţii caselor lor şi securitatea
nu le-a dat voie familiilor să-i îngroape, ci i-a ţinut morţi în stradă câteva zile, ca să sperie
populaţia.
Dar noi am avut un dram de noroc, că nu a venit securitatea şi Bunul Dumnezeu ne-a
scăpat familiile noastre şi prietenii de la mari necazuri şi dezastre. Mihai Sicu ne-a chemat în casă
şi ne-a adus puţină mâncare. După ce am mâncat ne-am culcat puţin, că eram obosiţi de nesomn.
Când s-a făcut seară, ne-am salutat cu Mihai Sicu şi cu nepotul său, Costea Sicu, şi am plecat spre
ascunzătoare noastră.
A doua seară au venit acasă şi ceilalţi camarazi şi le-am povestit şi lor despre iniţiativa
noastră. Stere Ploscaru mi-a adus veşti de la târgul din Baia, că s-a întâlnit cu Hristu Gache din
103