Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

carnet de comerciant ambulant, cumpărător de găini şi ouă. Ţinea biciul în mână şi se comporta la
fel ca un căruţaş. Era aşa de bine deghizat, încât jurai că e de când lumea un turc get-beget.
în fiecare localitate în care intra, în primul rând se ducea la postul de jandarmi şi se
legitima cu gloaba lui de cal şi cu carnetul de comerciant ambulant. Jandarmii nu puteau să
bănuiască pe acest cumpărător de găini ca fiind legionar şi că ar putea lua legătura cu
organizaţiile legionare locale. Erau foarte mulţi turci şi bulgari comercianţi ambulanţi care
umblau prin sate ca să cumpere găini şi ouă. Astfel, Vasile Zotu putea lua legătura cu şefii de
garnizoane legionare din comunele şi satele judeţului Durostor.
Nu se ştia când trebuia să dăm lovitura de stat, însă ştiam că în comuna Frăsaru era centrul
nostru şi că acolo trebuia să vină curierul de la Bucureşti, să aducă ordinul de acţiune. Noi trebuia
să fim gata, o sută de legionari înarmaţi, să plecăm la Bucureşti.
Pe la începutul lui august totul era pus la punct, astfel Vasile Zotu s-a întors la Bucureşti.
Noi nu aveam altceva de făcut decât să aşteptăm curierul care să ne aducă ordinul de plecare la
Bucureşti pen-tru lovitură. Tocmai în acea perioadă se ceda Cadrilaterul Bulgariei, deci noi eram
îngrijoraţi şi de alte probleme. Trebuia să ne refugiem cu familii, cu bagaje, era o dramă de
nedescris. Trebuia să lăsăm case şi avere, tot ce am agonisit, să plecăm doar cu familia şi cu ce
puteam încărca într-o căruţă. Ţi se rupea inima când vedeai bătrânii, mamele şi surorile noastre
cum plângeau mergând pe lângă căruţa încărcată de bagaje şi cu copii. Părăseam totul, fără nici
un fel de opunere şi în grabă, căci primarul şi cu jandarmii ne forţau să părăsim comuna cât mai
în grabă, pentru că veneau din urmă trupele bulgare de ocupaţie.
Zilnic ne întâlneam cu Ergoveanu, ne zbăteam ca peştele pe uscat, vorbind şi aşteptând
curierul din capitală cu acel ordin-veste de plecare la Bucureşti pentru lovitură. Ne sfătuiam cu
Mihai Ergoveanu şi ne întrebam ce ar fi dacă am merge în capitală numai noi doi, să încercăm să
luăm legătura cu comandamentul legionar, căci aşteptam cu multă sete să luăm şi noi parte la
lovitură. Dar tot noi ne dădeam seama că degeaba mergeam numai noi doi, fără să cunoaştem pe
cineva în oraşul de pe Dâmboviţa.
în Silistra, în faţa portului, s-au concentrat cu miile căruţele încărcate ale refugiaţilor, ca să
fie îmbarcate pe poduri plutitoare şi duse pe cheiul Borcei, în Călăraşi. De aici plecau prin
comunele din Ialomiţa fără nici o ţintă, în bejenie, ca odinioară strămoşii noştri din calea turcilor
şi barbarilor.
P
3 Septembrie 1940
entru că erau mii de căruţe, a trebuit să aşteptăm zile întregi la rând la podul peste care
trebuia să trecem Dunărea. în ziua de 3 septembrie mi-a venit şi mie rândul să urc căruţa
aşa încărcată cu cai cu tot pe pod, alături de zeci de căruţe, pentru trecerea Dunării. în timp ce noi
pluteam pe Dunăre spre Călăraşi, fiecare îşi ţinea caii de căpes-tre ca să nu facă vreo mişcare
greşită. Deodată, spre marea mea surprindere, aud la radio că se cânta Sfântă Tinereţe
Legionară, în timp ce pluteam cu podul spre Călăraşi.
După debarcare m-am întâlnit cu Mihai Ergoveanu şi amândoi eram plini de bucurie că
Mişcarea a reuşit lovitura de stat. Dar totuşi eram foarte mâhniţi că nu am putut şi noi să luăm
parte la lovitură. Mai târziu ne-am întâlnit cu Vasile Zotu în Bucureşti, care ne-a reproşat că nu
ne-am dus la lovitură, deşi curierul a fost trimis în comuna Frăsaru. Cei din Frăsaru nu ne-au
anunţat şi au mers de au dat lovitura la Constanţa şi nu la Bucureşti. Iar noi, cei din plasa Bei
Bunar şi plasa Curtbunar, o serie de legionari foarte buni, am aşteptat pregătiţi şi înarmaţi. Nici
până în ziua de astăzi nu ştim de ce legionarii din comuna Frăsaru, dacă au fost anunţaţi de
curierul Bucureştilor, de ce nu s-au dus în capitală, aşa cum era consemnul, şi au plecat la
39