Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

legionară de la Carmen-Silva vor fi mari sărbători şi un spec-tacol plăcut. într-adevăr, a doua zi,
pe la orele zece, a venit multă lume de pe litoral şi chiar din Constanţa.
De lângă apa mării începea o pantă spre terenul normal din jur şi din acea pantă, la planul
Căpitanului, legionarii au tăiat o porţiune mai mare de teren, pe care l-au nivelat şi au făcut un
platou. Acest platou a fost numit cazarma legionară.
Toată lumea s-a aşezat deasupra platoului, pe iarba verde de pe coastă, taman cum se stă la
teatru. Căpitanul a luat 200 de legionari lângă el jos pe platou şi i-a împărţit în două tabere. O
tabără a numit-o „împăratul verde”, iar pe cealaltă „împăratul roşu”. Din cele două tabere s-au
ales 100 de cai şi 100 de călăreţi. Cei mai voinici erau caii, iar cei mai slăbuţi erau călăreţii. Apoi
li s-a spus: călăreţii vor încăleca pe cai cu mâinile încrucişate la piept şi se vor bate numai cu
coatele, în timp ce caii vor cuprinde picioarele călăreţilor ca să nu cadă în timpul bătăliei care se
va da între cele două tabere.
La comanda Căpitanului, toţi călăreţii s-au suit pe cai, adică fiecare în spatele camaradului
său. Căpitanul stătea cu mâinile întinse între aceste două tabere, făcându-le semn să se apropie.
Când s-au apropiat destul unii de alţii, Căpitanul s-a retras şi lupta a început. Şi caii cu călăreţii
lor s-au repezit unii într-alţii ca berbecii. Se izbeau cu putere şi dădeau cu coatele cu mare curaj,
exact ca la un război adevărat. S-a făcut o învălmăşeală şi o bătălie de toată frumuseţea.
Au început să cadă caii cu călăreţi cu tot, în toate felurile, unii cădeau peste cap, alţii pe
spate, scene care de care mai frumoase şi interesante. La fiecare căzătură de cal şi călăreţ publicul
râdea cu hohote şi cu lacrimi.
Ceilalţi legionari care nu am fost aleşi pentru acest joc, ne-am dat la o parte şi priveam ca
spectatori. Eu m-am suit deasupra platoului, pe coastă, aproape de publicul venit din oraş. Lângă
mine era o pereche de tineri, privind la luptele care se desfăşurau pe platou. După ţinuta lor şi
după felul cum vorbeau, se vedea că sunt intelectuali şi păreau a fi din societatea înaltă. Tânăra
doamnă îi spunea soţului său: Dragă, ia te uită, ce tânăr este domnul Corneliu Codreanu,
Căpitanul, cum îi spun legionarii. Domnul acela, soţul ei, un bărbat extrem de elegant, i-a
răspuns: Da, dragă, nu ştii că acum câţiva ani, dânsul şi-a luat doctoratul în străinătate. Cred că
tânăra doamnă atunci l-a văzut pentru prima dată şi venise cu impresia despre Căpitan că va fi
mai în etate, dar văzându-l acum, a exclamat: Vai, ce tânăr este domnul Corneliu Codreanu!
A
Copii de minieri
l doilea spectacol a fost executat de copiii de mineri aduşi de Mişcarea Legionară la Carmen
Silva. Erau cam o sută de copii, între 9 şi 11 ani. în timp ce părinţii lor scormoneau în fundul
pământului, la minele carbonifere din munţii Ardealului şi de pe valea Jiului, ca să-şi câştige
existenţa pentru familiile lor, copiii lor se bucurau de razele soarelui de pe litoralul Mării Negre.
Profesorul legionar educator, care era însărcinat cu educaţia copiilor în timpul taberei, i-a luat pe
copii şi i-a dus la o distanţă de circa 200 metri depărtare de platoul unde era aşezată lumea. I-a
pus pe toţi într-o linie, cu un genunchi pe pământ, gata de start, şi le-a spus: veţi alerga cu toată
forţa şi puterea şi care va ajuge primul, va fi felicitat chiar de către Căpitan. A numărat până la
trei şi toţi au sărit în sus şi au pornit-o la fugă spre tabără. Unii copilaşi erau îmbrăcaţi în
costumele lor naţionale, cămăşuţe albe ca zăpada. Văzându-i alergând, aveai impresia că sunt
nişte fluturaşi care zboară, cu cămăşuţele lor răsfirate în vânt.
în primul moment toţi copiii mergeau pe aceeaşi linie, dar din ce alergau mai tare, coloana
începea să se deşire şi unul dintre ei s-a desprins de toţi ceilalţi şi ca o vijelie înainta spre tabără,
fiind cu zece metri înaintea tuturor. Din când în când mai întorcea capul să se uite îndărăt, ca să
vadă dacă ceilalţi copii se apropie de el.
26