Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

Î
Comuna Gãlbiori
n primăvara anului 1949, echipa de haiduci a lui Ghiuvia venea noaptea dinspre comuna
Casimcea spre Beidaud. în miez de noapte s-au întâlnit cu o patrulă de miliţieni şi s-au somat
reciproc, au ocupat poziţii şi au deschis foc şi unii, şi alţii. Haiducii au împuşcat un miliţian şi
asta a stârnit securitatea, de a pornit cu toată înverşunarea să-i prindă pe haiduci. Dar n-a reuşit
mare lucru.
La sfârşitul lui iulie 1949, haiducii s-au adunat în comuna Gălbiori, la gazda Niţu Vasile şi
în această comună li s-a întâmplat nenorocirea. Sunt mai multe versiuni, cum au căzut aceşti
camarazi. Unii spun că un anume Toader, celălalt nume nu-l ştiu, codoş de felul lui, ar fi aflat
unde sunt haiducii, s-a dus şi i-a denunţat.
Cealaltă versiune este că gazda Niţu Vasile locuia pe o stradă la marginea comunei pe unde
nu prea trecea lume. Aici au stat haiducii câteva zile şi de aici plecau seara pe la alte comune,
pentru organizare. în ziua când s-a întâmplat nenorocirea, pe la orele nouă sau zece dimineaţa,
unul dintre camarazi, cum ştia că strada e pustie şi fiind curios să vadă ce mai e prin sat, a crăpat
puţin uşa şi a scos capul afară. Tocmai în acel moment trecea pe acolo o fată cam de 15-16 ani.
Fata l-a surprins şi s-a dus repede acasă, de a spus tatălui ei că la chiaburul Niţu Vasile a văzut un
om suspect. Se vede că tatăl fetei era şi el unul din codoşii securităţii, că îndată s-a dus la postul
de jandarmi care aveau ordin de la Securitatea din Constanţa să suspecteze orice mişcare a
partizanilor, cum ne numeau pe noi, haiducii. Securitatea a plecat imediat cu trei camioane de
armată spre comuna Gălbiori. Niţu era prin comună şi, cum a văzut că e ceva mişcare prin centru,
a dat fuga repede spre casa unde erau camarazii şi le-a zis: Fugiţi, că vin jandarmii! Camarazii
au ieşit iute şi au luat-o pe câmp către pădure. Au sosit jandarmii la casa lui Niţu Vasile şi,
văzând că partizanii nu sunt acolo, au luat-o după ei. Era ziua în amiaza mare, câmpul gol ca-n
palmă şi pădurea cam departe. Nu aveau unde să se mai ascundă sau să opună rezistenţă. Au fost
ajunşi din urmă de jandarmi şi de securişti, care i-au încercuit. Iancu Cuşu a scos pistolul de la
spate ca să tragă, dar a fost observat de un jandarm care i-a tras un glonţ în cap. Iancu Cuşu s-a
rostogolit la pământ cu pistolul în mână, pe ceilalţi i-a arestat şi i-a dus cu mort cu tot la
Constanţa. Au fost supuşi la anchetă şi la torturi grele, numai sufletele lor ştiu prin ce schingiuiri
şi chinuri îngrozitoare au trecut.
Loturi de constănţeni condamnaţi au trecut pe la Jilava şi au stat în camera din fund. Era
camera zero, camera condamnaţilor la moarte. Acolo s-a văzut pe perete numele lor, într-o
zgârietură: Iancu Ghiuvia, Nicolae Haşoti, Iancu Beca şi Hapa Stere, condamnaţi la moarte. Au
rămas în urma lor soţii, copilaşi dragi, gospodării, dar lupta pentru cruce, pentru neam şi pentru
Hristos le-a fost mai dragă ca orişice.
Un cântec legionar spune: „Cei ce-au căzut ucişi de gloanţele duşmane, păşesc în rând cu
cei ce au rămas”. Iar Ion Moţa: „Propria lor cenuşă este cea mai puternică dinamită”.
După aceea a fost arestat Gheorghe Marin, gazdă în comuna Dorobanţu şi ginerele lui Niţu
Vasile din Gălbiori. A fost arestat şi Niţu Vasile şi condamnat la 20 de ani muncă silnică şi 10
ani degradare civică pentru crima de uneltire contra securităţii interne. Dar din cauza celor
suferite la anchete la Constanţa şi la închisoarea de la Piteşti, a murit în cele mai cumplite chinuri.
Fata lui Niţu Vasile, Areta, a fost arestată şi condamnată la mulţi ani închisoare, fiind întemniţată
la închisoarea Mislea, din Prahova. Fie ca jertfa acestor oameni nevinovaţi să aducă în viitor ani
mai buni pentru ţară şi pentru neamul românesc.
120