Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

derbedeu care şi-a pierdut şi hainele. Nicolae Fudulea, dacă auzea ce ziceau oamenii, se bătăia
mai departe spre liman. A dat Dumnezeu şi s-a văzut la câmp şi încă puţin şi a ajuns la
porumburile după care tânjea, precum cerbul tânjeşte după izvoare cu ape reci. Porumburile erau
pentru el ca nişte păduri care îl odihneau şi-l făceau nevăzut de ochii fiarei roşii, anticristul. A stat
jos şi s-a odihnit până spre seară. Pentru Fudulea noaptea era vremea cea mai plăcută. Nimeni nul
vedea de unde vine şi unde se duce. Noaptea pentru el este binecuvântare, că îl ascunde şi îl face
nevăzut de ochii tiranilor. Şi-a făcut rugăciunea şi a plecat spre Cobadin, spre vestul Dobrogei, să
se depărteze cât mai mult de Constanţa, oraş care e condus de puterile întunericului. Dar până la
Cobadin prin câte văi, prin câte hăţişuri şi peripeţii trebuie să treacă! A mers toată noaptea şi mai
spre ziuă a intrat într-un boschet de mărăciniş. A stat toată ziua fără pâine, dar mai ales fără apă în
acea arşiţă a soarelui, numită Africa Dobrogei. Când s-a înserat, şi-a făcut rugăciunea şi a plecat
la drum. Cum a ajuns la primul sat, s-a oprit la marginea lui şi a căutat ceva cu care să se poată
apăra. A dat peste un furcoi cu coarnele de fier, acesta fiind prima armă cu care s-a înarmat. Tot
la marginea satului, mai încolo a observat o uşă deschisă, iar în casă ardea o lampă cu petrol.
Repede s-a dus până în faţa uşii, aşa, cu furca în mâini, şi a văzut o pereche de tineri, soţ şi soţie.
Le-a dat bună seara şi le-a zis: Fraţii mei, să nu vă temeţi de mine, că nu sunt om rău, sunt om
bun, dar vedeţi în ce hal am ajuns. Aceasta e o dovadă că sunt om bun, sunt prigonit de cei fără
Dumnezeu, care vor să ne distrugă ţara şi neamul nostru românesc. Vă rog, cu bunăvoinţa
dumneavoastră, daţi-mi puţină apă că nu am băut de două zile şi mi s-a uscat limba. Tinerii aceia
i-au dat un bidonaş cu apă, o pâine şi ceva de ale gurii. Toate erau puse într-o traistă şi i-au zis:
Poftim nene şi Dumnezeu să te ajute. Nicolae Fudulea a primit traista şi le-a zis: Fraţii mei, vă
mulţumesc din toată inima pentru aceste daruri nepreţuite. Şi acum, vă rog, dacă sunteţi buni
români şi mai ales buni creştini, după aceasta se va cunoaşte, nu aţi văzut şi nu aţi auzit nimic.
Tăcere. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi-a făcut cruce şi a plecat să se depărteze cât mai mult
de locul acela unde a fost văzut de cineva. Dar a fost linişte în urma lui. Se vede că tinerii aceia
au fost buni români şi au ştiut să tacă.
A tot mers spre vest, până a dat de o pădure. Pădurea era sfântă, era patria lui. A intrat întrun
desiş şi frânt de oboseală, de zbucium şi de somn, s-a aşezat jos şi a băut apa, că-i ardea
sufletul ca o văpaie de sete, a mâncat puţină pâine şi s-a culcat. A dormit iepureşte, numai câteva
ore, şi după această odihnă binecuvântată s-a sculat, şi-a făcut rugăciunea, sfânta cruce şi din nou
la drum printre copaci, spre vest. După ce a trecut prin hăţişuri, văi şi obstacole, într-o noapte a
ajuns în comuna Cobadin.
Dumitru Gula din Ischibaba, judeţul Tulcea, o gazdă secretă şi un mare admirator al lui
Nicolae Fudulea, de la care am toate aceste date, nu mi-a dat numele gazdei lui Fudulea din
Cobadin şi nici câte zile a stat acolo. Poate vreo douăzeci de zile. Pe atunci se lucra la Medgidia,
la Canal, pe un perimetru de mai mulţi kilometri. Lucrau vreo şaizeci de mii de deţinuţi politici
puşi la munci faraonice spre a-i distruge, fiindcă aceştia erau elita României şi ţinta
comunismului era să distrugă ţara. Gazda lui Fudulea s-a dus la Medgidia ca să sondeze terenul,
pe unde ar putea să treacă Fudulea Canalul. Era multă forfoteală de deţinuţi, de civili, de maşini,
camioane de tot felul şi paza nu era aşa de vigilentă în acea lume imensă, care se mişca într-una.
Şiruri de camioane şi de căruţe încărcate cu pământ, în plus era un du-te vino de oameni. Gazda
lui Fudulea s-a dus acasă şi la câteva zile a umplut căruţa cu fân şi l-a pus pe Fudulea lungit sub
fân, făcându-i puţin loc pentru aerisire. S-au rugat şi au plecat cu peripeţii şi cu mult risc, ziua-n
amiaza mare, că noaptea ar fi fost mai suspect. Când au ajuns la Medgidia, în acel furnicar de
lume treceau şiruri de căruţe cu pământ, printre care s-a vârât şi căruţa în care era Nicolae
Fudulea. Se zice că riscul de multe ori este binecuvântat. Şi gazda lui Fudulea, printre acele
căruţe cu pământ, fluiera şi cu biciuşca în mână îndemna caii să meargă. Au trecut cu bine şi cu
multe emoţii de canal. La câţiva kilometri de drum au dat de lanuri cu porumb. Nu ştiu precis
dacă era sfârşit de august sau început de septembrie, dar porumburile erau mai înalte ca omul. A
intrat cu căruţa pe un drum şi s-a înfundat într-un lan de porumb, pe o linie unde nu se vedea
ţipenie de om. Aici s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat ca doi fraţi. Fudulea a zis: N-am cum şi nici nu
134