Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

E
Ziarul „Libertatea”
ram abonat la ziarul Libertatea care era putătorul de cuvânt al Mişcării Legionare, îl
primeam regulat şi îl citeam cu atenţie şi mult suflet. în Dobrogea, în comunele din judeţul
Durostor, în vremea aceea nu aveau oamenii radio şi foarte greu auzeam veşti de prin ţară. Poşta
aducea toate ziarele la primărie, iar eu trebuia să-l ridic personal. Eram nerăbdător să citesc
ultemele noutăţi. Mergând spre casă, am început să citesc pe prima pagină articolul părintelui
Ioan Moţa. Acesta vorbea despre moartea fiului său Ionel Moţa. Dintr-o dată parcă mi s-au
împleticit picioarele şi nu mai puteam merge. M-am întors îndărăt şi am plecat spre casa
camaradului Iancu Dumitru, unde am cetit ziarul mai departe. Durerea părintelui era aşa de mare,
încât nu avea margini... El spunea: Când am auzit vestea că Ionel a căzut, un moment am rămas
uluit, parcă o grămadă de pietre s-au prăbuşit peste mine, mi-au zdrobit inima, mi-au acoperit
sufletul... Nu pot să redau articolul de atunci, dar ştiu că am rămas încremenit la ştirea că Ionel
Moţa a căzut. Cuvintele Părintelui Moţa erau scrise cu atâta durere, încât oricât de tare ai fi fost,
era imposibil să nu ţi se umezească ochii pentru o asemenea pierdere. Pentru noi legionarii, Ionel
Moţa era luceafărul dimineţii, aşa strălucea în inimile noastre. Aveam impresia că acuma totul s-a
dus, totul s-a năruit.
A doua zi, prin curier, am primit circulara şefului de judeţ prin care ni se cerea ca toţi
legionarii care pot, dar în special şefii de garnizoană, să se prezinte la Silistra. De acolo se va
pleca la Bucureşti, unde vom lua parte la înhumarea comandanţilor noştri, Ionel Moţa şi Vasile
Marin, căzuţi la Majadahonda, pe frontul din Spania, luptând împotriva comunismului ateu.
A doua zi, ne-am strâns la sediul legionar din Silistra cam 130 de legionari conduşi de
camaradul student Constantin Colimitra. Era iarnă şi ger mare. încolonaţi ne-am dus la Dunăre,
care era îngheţată, şi ni s-a dat ordin să trecem dincolo pe gheaţă, înşiraţi la cinci paşi distanţă de
la om la om. Am trecut Dunărea şi ne-am dus la sediul legionar din Călăraşi. Ne-am petrecut
noaptea dormind pe scaune şi care pe unde a putut. Spre dimineaţă, împreună cu camarazii din
Călăraşi ne-am încolonat şi am plecat spre gară, unde erau pregătite vagoane speciale pentru noi
legionarii. Ne-am urcat în vagoane cu cinci minute înainte de a pleca trenul. Toate geamurile s-au
deschis şi cu mâinile întinse sub forma salutului legionar, am cântat: Plânge printre ramuri
luna.
Trenul s-a pus în mişcare şi spre seară am ajuns cu bine. Noaptea am dormit la căminul
mediciniştilor din Bucureşti. Dimineaţa, cu noaptea în cap ne-am încolonat şi ne-am dus la
Biserica Sfântul Ilie Gorgani.
în faţa sediului legionar şi pe străzile din împrejurime erau co-loane de legionari veniţi din
toate judeţele ţării. Corpurile neînsufleţite ale comandanţilor legionari căzuţi în Spania erau
aşezate pe catafalc în mijlocul bisericii. în cele patru colţuri ale sicrielor străjuiau comandanţi
legionari nemişcaţi, ca stanele de piatră. Au început să treacă toate judeţele în jurul catafalcului şi
s-a format un şir care, de dimineaţă, a durat până la ora 11. Ne-am luat ultimul rămas bun de la
comandanţii legionari, aceşti eroi care s-au jertfit pentru Hristos. După cum spunea Moţa: Se
trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos. Puteam noi să stăm nepăsători La orele 12 s-a
format cortegiul funerar de pe Gutemberg. Carul funebru era tras de 85 de legionari din Orăştie.
înaintea carului funebru mergeau peste o sută de preoţi îmbrăcaţi în odăjdii, iar în urma carului
mergeau familiile îndurerate. Toţi eram încolonaţi în rânduri de câte şase legionari, iar pe lângă
caldarâm era un şir de legionari care se ţineau de mână pentru a menţine ordinea. Tatăl
Căpitanului mergea cu copiii lui Ionel Moţa de mânuţe, apoi urmau gradele legionare, apoi
coloana de vreo 50.000 de legionari în cămăşi verzi. Era un spectacol impresionant.
O echipă de aproximativ 50 de studenţi legionari, îmbrăcaţi civil, formau o echipă de
cercetaşi. Aceştia, pentru ca să se cunoască între ei, purtau la butonieră parola Mişcării. Ei aveau
misiunea să meargă înaintea cortegiului şi să cerceteze casă cu casă, bloc cu bloc, pentru ca să
29