Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

întâlnit aseară în gară. Dar eu am insistat şi i-am zis: Domnule, nu vă cunosc. Atunci a zis: Ei
bine! O să mă cunoaşteţi voi. A fluierat odată din gură şi, ca la comandă, uşa s-a deschis. A
apărut gardianul căruia i-a ordonat să-i scoată cătuşele. Gardianul a venit repede, i-a scos
cătuşele şi a plecat. Şi cum nu mă mai cunoaşteţi Dar aseară, când ne-am întâlnit în gară, aţi
uitat. I-am spus: Domnule, nu am fost la gară şi nu te-am întâlnit niciodată. Dintr-o dată văd cum
această huidumă de om s-a crispat la faţă, devenise un fel de fiară sălbatică. Caratosi era un om
mic, slăbuţ şi era infirm de un picior din primul război mondial. S-a apropiat de el şi din doi
pumni l-a dat jos. A ridicat piciorul infirm în sus şi a început să plângă şi să se jelească.
L-a lăsat pe Caratosi jos, lungit pe podea, şi s-a întors spre mine. Cum mă bolşevicule, nu
mă cunoşti Avea palmele mari cât o lopată, când a început să mă lovească, credeam că dă cu
maiul. Câteva lovituri în plin şi mi-a spart timpanul de la urechea stângă. A început să mă
lovească cu acel pumn ca de baros, după cum era boala lui, numai peste fălci, maxilare şi peste
ceafă. De câte ori mă lovea cu pumnul, îmi trozneau fălcile, că la un moment dat am crezut că mia
spart maxilarul. I-a ordonat gardianului să scoată pistolul încărcat şi să mă bage la arest, iar apoi
i-a zis: Mama lui de bolşevic, la prima miş-care trage în el fără milă. M-a scos şi m-a dus într-o
sală mică, de unde prin fereastră puteam vedea afară. Era noapte şi se întunecase demult.
După ne ne-a bătut, a plecat acel comisar, care nu era altul decât Atanasiu, şeful acelei
echipe supranumită „Fulger”, compusă din co-misari şi agenţi trădători ai neamului românesc. Eu
stăteam în picioare şi gardianul la fel, însă avea revolverul întins spre mine. Am stat câteva ore în
picioare, am început să obosesc după bătaia pe care am primit-o şi nu ştiam cum să fac să mă
culc. Cu toate că era prin aprilie, fiind încă răcoare, aveam paltonul cu mine. Am început să mă
las uşor în jos pe lângă perete, până m-am lungit pe duşumea. Dacă am văzut că gardianul nu-mi
zice nimic, am pus braţul căpătâi şi mă gândeam cu groază în ce capcană am căzut.
Dacă într-adevăr o fi lovitură de stat, de ce se fac arestări prin ţară, deci, logic gândind,
lovitura de stat a căzut. în noaptea aceasta, îmi ziceam, ne împuşcă Antonescu ca pe nişte câini.
Mă gândeam la situaţia noastră, prin ce trădare am căzut cu toată activitatea noastră legionară
subversivă şi mai ales că eram gata să luăm parte şi noi la lovitura de stat contra lui Antonescu.
Siguranţa ştia bine că eu am fost şeful refugiaţilor din Cadrilater, Dobrogea, ştia de
activitatea mea legionară subversivă din Bacău. De aceea aşteptam ca din clipă în clipă să aud
vreo maşină venind în curtea siguranţei, să mă ridice pe mine împreună cu ceilalţi arestaţi din
Bacău, în aceeaşi situaţie ca şi a mea. Eram sigur că dictatorul Antonescu nu ne iartă şi ne va
împuşca în această noapte. Aveam emoţii şi îmi era teamă de ce o să ne pregătească viitorul. Cu
tot felul de gânduri sinistre, am adormit de-a binelea. Când m-am trezit, mi s-a părut că am dormit
doar o clipă. Mă miram de ce până acum nu a venit încă nici o maşină şi îmi ziceam în gând că
poate totuşi ne iartă. Dar când deschid ochii şi mă uit la geam, văd că se face ziuă şi e lumină.
Imediat mi-a venit curaj, şi din nou mi-am zis, dacă în noaptea asta nu ne-a împuşcat, deocamdată
nu ne mai împuşcă. Cine ştie ce s-o fi întâmplat.
Nici nu s-a făcut bine ziuă că aud paşi care călcau greu şi repede, venind spre uşa de la
camera unde eram închis. Uşa s-a deschis şi în cadrul ei a apărut acea namilă de om, care era
Atanasiu. I-a dat ordin gardianului să mă ducă jos la beci, pe o sală unde erau multe camere
speciale de arest, cu ferestre şi cu zăbrele de fier şi în jur totul era de ciment. îndată a venit şi
Atanasiu după noi şi a controlat el însuşi camera de arest, ca nu cumva să am vreo posibilitate de
evadare. După aceea a dat ordin gardianului să stea în faţa uşii tot timpul şi să mă păzească.
Atanasiu a plecat repede, ca un bezmetic, spre stradă. Mi-am zis în gând, nu încape nici o
îndoială că astăzi va fi mare vânătoare de legionari prin oraş. Siguranţa de un an şi jumătate
urmăreşte activi-tatea noastră legionară subversivă, probabil că ştia totul despre noi şi acum au
trecut la arestarea noastră.
Pe la orele nouă, a venit acel faimos bătăuş şi m-a întrebat: Şi cum măi, alaltăseară nu m-ai
văzut pe mine la gară I-am răspuns din nou, ca şi mai înainte: Nu, nu v-am văzut. Atât i-a trebuit
şi s-a nă-pustit asupra mea ca o fiară când se aruncă asupra prăzii şi iarăşi dă-i şi dă-i cu zel şi cu
sete peste tot, fără nici o milă.
48