Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

închisoare. Pentru prima dată am intrat în curtea unei închisori, cu speranţa că-n curând voi fi
eliberat. Acasă am lăsat părinţii bătrâni, soţia cu doi copilaşi gemeni, în vârstă de doi ani, şi o soră
de 18 ani, bolnavă de T.B.C., care era pe patul de moarte.
Nu ştiam că voi fi judecat de Tribunalul militar, Curtea marţială Galaţi, şi voi fi condamnat
la mai mulţi ani, pe care îi voi face pe la diferite închisori, cum era sistemul lui Antonescu, cu
lanţuri grele la picioare, foame, frig, mizerie şi mulţi păduchi. De aceea am zis camarazilor mei:
Omul e slab ca oul, dar uneori e mai tare ca stânca. Stânca mai crapă, dar omul nu.
Când am ajuns la închisoare, ne-au încarcerat şi ne-au pus să stăm câte doi în celulă. Am
stat aşa o lună de zile şi, într-o dimineaţă, tot lotul de deţinuţi ne-au scos afară şi ne-au dus la
tribunal. Preşedintele tribunalului era colonelul Enăchescu. în boxă eram 17 inşi. Martorii mei miau
făcut semnul crucii cu mâna. După dezbateri ni s-a dat sentinţa. Jumătate din lot am fost
condamnaţi, restul au fost achitaţi. Din nou ne-au dus la închisoare, unde am mai stat câteva zile
şi, într-o dimineaţă de mai, pe toţi deţinuţii politici ne-au coborât jos în curte. Eram cam la 50 de
deţinuţi. Acolo ne aştepa o grămadă de lanţuri şi doi ţigani fierari, deţinuţi şi ei, cu nicovale şi cu
ciocane, şi în jumătate de ceas ne-au pus pe toţi în lanţuri. A venit un pluton de temniceri
înarmaţi, ne-au încolonat şi din nou ne-au pornit spre gară. Vagonul dubă ne aştepta în gară, iar
noi, cu lanţurile la picioare, cu greu ne-am suit şi ne-am instalat pe podele şi trenul s-a pus în
mişcare. Acum începea acelaşi ritual, întrebându-ne oare unde ne vor duce. Deţinutul întotdeauna
ştie de unde pleacă, dar nu ştie unde va merge, acesta este lucrul cel mai chinuitor pentru deţinuţi.
Am mers aşa cu trenul şi, pe la chindie, s-a oprit în gară la Ploieşti. A venit plutonul de temniceri
cu carabinele, ne-au încadrat şi ne-au dus la penitenciar. Am dormit câteva nopţi cu lanţurile la
picioare. închisoarea de la Ploieşti era pe atunci centrul de triere. De aici se trimiteau deţinuţi la
toate închisorile din ţară. Intelectualii mergeau la Arad, elevii şi negustorii mergeau la Vaslui,
unde erau munci agricole.
într-o dimineaţă ne-au separat, negustorii şi elevii, şi ne-au dus la tren. Veşnica întrebare,
unde mergem acum Am stat în gară mai mult de o oră, cu lanţuri la picioare şi cu temnicerii
lângă noi, şi în sfârşit a sosit trenul, iar noi a trebuit să urcăm în vagonul dubă. Trenul a oprit în
multe gări şi tocmai spre seară a ajuns la Vaslui. închisoarea era construită în afara oraşului, cam
la cinci kilometri distanţă. Clădirea se pare că înainte era folosită ca liceu. în această clădire, în
urmă cu doi ani, prin 1939, au fost împuşcaţi 30 de legionari şi comandanţi legionari sub dictatura
lui Carol al II-lea. Ne-au dat jos din dubă, ne-au încolonat şi, înconjuraţi de jandarmi înarmaţi, am
pornit prin centrul Vasluiului. Am văzut prăvăliile jidanilor, nişte dughene mărunte, înghesuite
una lângă alta. Noi abia ne târam picioarele în lanţuri, iar jidanii în faţa dughenelor ne priveau
sfidându-ne. îi vedeam cum îşi frecau mâinile de satisfacţie că goimii merg la închisoare. Aceasta
era opera lui Antonescu, noi românii mergeam la închisoare, iar duşmanii noştri se bucurau.
Mergând anevoie cu lanţurile la picioare, abia am ajuns la închisoare pe la orele 11 noaptea...
S-a dat stingerea şi în acea noapte am dormit cu lanţurile la picioare. Dimineaţa ne-au scos
lanţurile şi ne-au dus la lucru. O lună întreagă am muncit la prăşitul porumbului. într-una din zile
văd un afiş la sala de mese, care ne anunţa că cine este bolnav sau are ceva de operat, poate să se
transfere la închisoarea din Braşov. în cadrul acelei închisori era o secţie de chirurgie. Cum am
văzut anunţul, am ieşit la raport şi am cerut să fiu transferat pentru că eram bolnav.
Î
Transferul la închisoarea din Brasov
ntr-o dimineaţă, la şase deţinuţi ne-au pus lanţuri şi ne-au dus cu trenul-dubă care mergea spre
Braşov. Cum am ajuns la destinaţie, temnicerii ne-au luat în primire şi ne-au dus la închisoare.
După două săptămâni de zile am fost operat de hernie. Am stat la închisoarea din Braşov câteva
luni de zile. Nu sunt în stare să descriu foamea pe care am dus-o acolo. Antonescu a creat un
51