Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

Constanţa pentru a participa la lovitură. Iar pe noi, cele mai bune plase de legionari, nu ne-au
anunţat conform promisiunii, ci ne-au lăsat baltă.
Poate s-ar fi aflat, poate că s-ar fi ştiut de ce nu am fost anunţaţi, dar timpul a fost prea
scurt, căci în curând a venit trădarea generalului Antonescu şi apoi cea de la 23 august 1944, care
a pus capac la toate relele de până atunci. Tocmai de acum încep adevăratele trădări, care au
început să se difuzeze în masele largi ale poporului.
Î
Comuna Albesti
n portul Călăraşi, în momentul debarcării noastre, erau mii de căruţe cu bagaje, cu familii, cu
copii mărunţi. Pe chei era un birou care făcea repartizările. Oamenii noştri din comuna Cociular
au fost repartizaţi în comuna Albeşti, judeţul Ialomiţa. Am pus cei doi copii gemeni în vârstă de
patru luni în căruţă şi am pornit-o spre Albeşti. Dar m-am gândit că ar fi mai bine dacă nevasta,
împreună cu mama mea şi copii, ar merge cu trenul; sigur că ar ajunge mai repede. Mama mea a
luat un copil în copaie, iar soţia mea îl ducea pe celălalt. Fiecare cu copaia pe umăr, s-au suit în
trenul care trecea nu departe de Albeşti, iar eu şi tata am plecat cu căruţa. Aveam cam 50 de
kilometri de mers până la Albeşti şi spre seară am ajuns. Primarul cu jandarmii ne repartizau prin
comună. Ne-am instalat la un cetăţean, dar femeile cu copii nicăieri, nici la gară, nici în comună.
întrebam pe la rude, pe la prieteni, dacă au văzut două femei cu copăi la umăr cu copii mici. S-a
întunecat bine şi noi nu am aflat nimic despre ele. Dacă am văzut aşa, eu şi tata ne-am culcat şi
dis de dimineaţă am plecat spre Bucureşti. Poate s-au rătăcit la Ciulniţa, ne gândeam noi. Când
am ajuns în gară la Bucureşti, am dat peste o mulţime de refugiaţi din Dobrogea. Am început să
întreb: Măi nene, nu aţi văzut două femei cu două copăi pe umăr cu doi copilaşi în ele Toţi pe
câţi am întrebat spuneau că nu le-au văzut. Am început să mă îngrijorez şi să-mi fac fel de fel de
gânduri sinistre. Le-o fi călcat cumva trenul pe undeva Şi mai ales că nu aveau nici un fel de acte
cu ele. Cineva mi-a spus să dau un telefon la Albeşti, la primărie. Am sunat din gară şi notarul
mi-a spus că ele au ajuns cu bine la Albeşti. Femeile nu s-au încurcat la Ciulniţa, cum credeam
eu. Ele, în loc să se dea jos din tren unde trebuie, s-au dus până la Urziceni. Acolo au dormit la o
femeie şi a doua zi un refugiat din Dobrogea le-a adus la Albeşti.
Guvernul de la Bucureşti a hotărât că toţi refugiaţii din judeţul Durostor vor merge în
judeţul Tulcea, iar refugiaţii din judeţul Caliacra vor merge în judeţul Constanţa. Eu şi alţi câţiva
cetăţeni din comună ne-am dus în judeţul Tulcea să vedem unde ar fi bine să ne stabilim. Ne-am
dus în comuna Baia, în ambele comune Ceamurlia de Jos şi în Ceamurlia de Sus, în comuna
Zabila, în comuna Kogălniceanu, dar nicăieri nu ne-a plăcut. Pe lângă că pământurile erau slabe,
era aşa de multă malarie că te îngrozeai văzând câtă lume suferea de friguri. Nu ne-a plăcut şi neam
întors înapoi.
La 6 octombrie 1940 am luat parte la marea manifestaţie legionară din piaţa 6 Septembrie
din Bucureşti. La 8 noiembrie am luat parte la marea manifestaţie din Iaşi, unde au ţinut cuvântări
comandantul Horia Sima, şeful Mişcării Legionare şi generalul Ion Antonescu. Seara, încolonaţi,
am manifestat la Ambasada germană şi la Ambasada italiană. Dimineaţa, cu noaptea în cap, o
echipă de legionari din judeţul Durostor am plecat la Huşi, unde am luat parte la deshumarea
osemintelor fratelui Căpitanului, inginer Ion Codreanu. Aici am văzut pe tatăl Căpitanului şi pe
mulţi comandanţi legionari. După o serie de slujbe religioase, încolonaţi şi cu cântece legionare,
am trecut prin faţa mamei Căpitanului, care, ajutată de o echipă de fete, împărţea la fiecare
legionar câte o bucată de peşte şi o bucată de pâine. Cât era de mare cimitirul, era plin în toate
părţile de coloane de legionari.
După ce s-a terminat toată procesiunea, spre seară, coloanele de legionari s-au îndreptat
spre gară, unde fiecare mergea spre judeţul său. Noi, legionarii, din Silistra, ne-am urcat în trenul
care mergea la Bucureşti. După două zile de stat mereu încolonaţi şi în picioare, atât la Iaşi cât şi
40