Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

nevoie, alimente şi mai ales ziare. într-adevăr, ciobanul le-a fost de folos, le-a adus alimente şi o
serie de lucruri mărunte, cum ar fi sare, chibrite, piper, ziare şi mai ales veşti. Totul mergea
normal şi liniştit, nimic deosebit nu era, nici un pericol. A venit iarna şi fraţii Fudulea nu se mai
puteau întâlni aşa de des cu fratele lor Gheorghe. A început crivăţul, zăpezile, dar totuşi la câte
douăzeci de zile se întâlneau toţi trei nu numai pentru alimente, dar mai ales să ştie ce se mai
întâmplă cu familiile lor şi dacă le mai persecută securitatea. Odată, la o întâlnire a lor, în timp ce
Nicolae îşi aranja ceva în traista pe care o lua Gheorghe, Dumitru a făcut o mare greşeală şi i-a
şoptit lui frate-său Gheorghe: Nene, noi suntem foarte bine ascunşi aici. Nimeni nu ştie, numai un
cioban din Păspunar. Din acel moment, le-a venit fatalitatea. Li s-a scris sentinţa de moarte.
Nicolae n-a auzit, n-a ştiut nimic. Din acel moment treburile s-au complicat. Securitatea, cu
experienţa ei diabolică, avea un codoş în Testemel care era puţin neam cu Fudulea prin cuscrie.
Acesta a fost trimis la Gheorghe Fudulea în vizită şi printre altele a început să compătimească pe
unii care au fost arestaţi de securitate. Vai de copiii lor, de familiile lor, uite ce vremuri grele am
ajuns, numai Bunul Dumnezeu ştie ce are să mai fie. Fraţii tăi, Nicolae şi Dumitru, cei mai buni
fii din sat, ce aveau ei cu partidul. åştia, dacă le căşună pe cineva, apoi poţi să fi cel mai bun din
sat că te urmăresc până în pânzele albe, dar bine că au scăpat din mâinile lor, că altfel le-ar fi
putrezit oasele la închisoare. Lasă că se schimbă odată şi asta cu comuniştii, că lumea nu îi vrea.
Toată lumea fuge de ei ca dracul de tămâie. Cuscre Gheorghe, suntem rude, suntem de-ai noştri.
Eu nu vă vreau răul, eu vă vreau binele. Se aude că securitatea o să vină într-o noapte în sat şi o
să facă o descindere şi percheziţie casă cu casă, că ăştia sunt în stare să facă orice. Băieţii
voştri, dacă ştiţi ceva de ei, spune-le să fugă, să se depărteze de aici. Gheorghe a tăcut, nu a spus
că nu ştie şi nici că le spune să fugă. Gheorghe trebuia să zică: A, cuscre, eu nu ştiu nimic de ei,
de când au plecat n-ammai auzit nimic de ei. Cine ştie pe unde or fi apucat, cine ştie dacă mai
trăiesc. Dar Gheorghe a tăcut şi securitatea a dedus că, dacă Gheorghe a tăcut, el ştie unde sunt
fraţii lui.
în noaptea de 9 martie, multă securitate şi armată s-a dus în satul Testemel. Au împânzit
satul şi pădurile din împrejurimi. Orice om era întâlnit pe stradă era arestat pe loc şi întrebat: De
unde vii şi ce ştii de fraţii Fudulea Gheorghe Fudulea dormea liniştit lângă copiii săi. Dintr-o
dată uşa a fost lovită cu cizmele de securişti şi a sărit din balamale. L-au luat din pat, l-au legat şi
au început a-l bate cu patul armei în faţa copiilor şi a familiei. L-au dus în pădure. Spune
banditule, unde sunt fraţii tăi! Nu ştiu nimic, puteţi să mă omorâţi că nu ştiu nimic de ei. Atunci
iar bătăi, schingiuiri. Lasă banditule, că ai să spui tu tot. L-au legat cu mâinile la spate şi l-au
atârnat de un copac. O durere îngrozitoare, când simţi cum îţi ies oasele mâinilor de la umăr şi îl
mai şi loveau cu paturile armelor. Striga de durere şi striga la ei: Daţi-mă jos, că vă spun! Dar
când l-au coborât, el se îndoia să spună. Hai spune, banditule! şi dacă l-au văzut că zăboveşte, şiau
înfipt mâinile în el şi sus pe cracă. Striga ca din gură de şarpe: Nu mă spânzuraţi, că acuma o
să vă spun! şi a izbucnit în plâns şi abia a putut să rostească: Ciobanul din Păspunar ştie despre
ei. Şi hoardele roşii, cum le spunea Gogu Puiu, au plecat imediat la Păspunar şi cum au ajuns
acolo, s-au împânzit peste tot şi au dat ordin că nimeni nu are voie să mişte. Au întrebat până au
aflat pe ciobanul Nichita Nazarie. L-au legat şi l-au dus în pădure. I-au zis: Spune unde sunt fraţii
Fudulea, ca să-ţi uşurezi pedeapsa. Ciobanul şi-a dat seama că orişice rezistenţă e zadarnică şi
viaţa lui e pusă din nou la mezat. Şi a pornit înaintea lor ca să-i ducă la ascunzătoarea haiducilor.
Haiducii în cabană făceau pe rând de pază câte unul. Aveau o vizetă şi se uitau afară şi
vedeau orice mişcare. Acum au văzut cu groază că ciobanul Nichita Nazarie venea spre cabană
iar în spatele lui multă armată şi securişti. Nicolae Fudulea a pus mâna pe armă şi a zis: Soarta
noastră e pecetluită, dar voi pedepsi trădarea. A descărcat arma în pieptul ciobanului, care s-a
rostogolit pe loc. Securiştii au înconjurat cabana şi printr-un şiretlic au împins buturuga de la
intrare şi au început să tragă înăuntru. Haiducii s-au retras în fundul cabanei şi de acolo
răspundeau cu foc de automate înspre afară. Bestiile, dacă au văzut că haiducii nu se predau, au
aruncat o grenadă drept în mijlocul cabanei. Grenada a căzut jos în cabană, dar Dumitru Fudulea,
care făcuse serviciul militar, ştia că grenada nu expodează dintr-o dată, iute s-a repezit, a pus
130