Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

cameră unde e rastelul de arme şi în fiecare zi, la orele şase după masă, vin soldaţii de la unitate şi
fac schimbul cu cei care coboară de pe zidul de pază. Când soldaţii se întâlnesc în această cameră,
nu se grăbesc prea tare, că „doar nu vin turcii”. Până mai dau mâna unul cu altul, până fumează o
ţigară, fiindcă în post nu au voie, nu se grăbesc, căci oricum deţinuţii au gratii de fier, nu au cum
să evadeze. în momentul când soldaţii erau la poarta principală, unde se schimbă garda, Nicolae
Fudulea şi cu Stere Grasu, cu multă atenţie şi iuţeală s-au desbrăcat de haină şi de pantaloni, de au
rămas numai în cămaşă şi indispensabili. Repede s-au vârât pe sub gratii şi au sărit în coridor.
Stere a ieşit întâi şi Fudulea după el. Stere s-a urcat pe lemne şi de acolo s-a căţărat şi a ieşit sus
pe zid. Fudulea, care era foarte iute de mişcări, i-a făcut semn să sară în stradă. Acum era pe
lemne şi urma să urce pe zid, să-l urmeze pe Stere. Dar cum se face când vine ghinionul şi
nenorocirea, Stere a sărit greşit şi şi-a rupt fluierul piciorului drept în două. Din cauza durerii
insuportabile răcnea şi ţipa în plină stradă cât îl ţinea gura. Nicolae Fudulea deşi ţăran simplu,
avea un discernământ şi o inteligenţă sclipitoare. Imediat şi-a dat seama că Stere Grasu şi-a
fracturat piciorul şi că totul e pierdut. Eu spun că de mi-ar fi dat mie cineva un sac de aur, nu aş fi
putut să iau o asemena iniţiativă ca a lui. Este nu numai de admirat, dar este şi imposibil a te
gândi la o aseme-nea hotărâre. Aici nu avea când să se gândească, totul mergea fulger. în timp ce
soldaţii îşi mai schimbau unele obiecte şi mai trăgeau dintr-o ţigară, ori mai spuneau câte un banc,
Fudulea a luat o scurtătură de lemn din grămadă şi ca o vijelie, ca o furtună, s-a repezit la poarta
principală unde soldaţii erau în bună dispoziţie. Cu o iuţeală uimitoare şi cu un curaj fără seamăn
a apărut în mijlocul soldaţilor şi cu mult sânge rece a strigat: Puneţi mâna pe ei, mama lor de
bolşevici! Soldaţii au crezut că s-a întâmplat vreo evadare în masă, nu ştiau cum să fugă mai
repede, aşa au fost de şocaţi. Unii n-au avut timp să-şi ia bonetele, alţii vestoanele, în timp ce unii
s-au ascuns după uşă. Un soldat a ieşit în curte şi a fugit ca din puşcă, s-a dus drept la birouri
unde erau vreo zece funcţionari şi îngrozit a strigat: Fugiţi, că vin deţinuţii cu scurtăturile de
lemn în mână! S-a produs şi aici panică mare. Nicolae, când a văzut că toţi s-au împrăştiat şi nu a
mai rămas nimeni în cameră, a aruncat scurtătura din mână şi a ieşit pe poarta principală în stradă.
A dat colţul şi fugi pe străzile Constanţei, spre libertate şi haiducie.
Stere Grasu, cu piciorul rupt, se tăvălea de pe o parte pe alta şi ţipa îngrozitor de durere,
cum nu se putea închipui, ca în ghiarele morţii. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu el. în nici un caz, e
sigur că nu l-au tratat, poate că l-au mai chinuit, de necaz că era să-i reuşească evadarea din
închisoare. Probabil numai după aceea l-au executat.
C
Drumul spre haiducie
olonelul Doicaru, şeful securităţii, s-a sfătuit cu subalternii lui încotro ar fi putut să fugă
partizanul, banditul. Lupul când e hăituit, încotro fuge Desigur, spre pădure. Sigur şi
banditul tot spre pădure a fugit. S-a format o poteră imensă cu armată şi cu securişti şi au luat-o în
lung şi lat spre Nord, spre Babadag. Dar judecata lui Fudulea trebuia din nou să strălucească, să
sclipească. El n-a luat-o spre nord, spre pădurile Babadagului, aşa cum era normal s-o facă.
Haiducul îşi are tactica şi stratagema lui. N-a luat-o spre nord, spre pădure, ci a luat-o spre sud,
spre câmpie. A dus în eroare securitatea, puteau să-l caute mult şi bine, până i-ar fi luat ameţeala!
Dar problema era destul de grea pentru Fudulea, cum să străbată străzile până la marginea
oraşului Constanţa. Fiind un oraş balnear, cu lume multă venită din toată ţara, trebuia să treacă
prin zeci şi zeci de pâlcuri de oameni. Iar el numai în cămaşă şi gol ca un pistol, noroc că din nou
i s-a năzărit o idee: să simuleze că este beat. Dar şi pentru asta îi trebuia multă fineţe şi multă
isteţime. El trebuia să se transforme dintr-un bun păstor într-un bun artist şi iată-l beat turtă,
mergând pe trei cărări. Mergea strâmb, împiedicat, şi sughiţa mai bine decât un beţiv adevărat.
Unii oameni îl compătimeau, alţii îl dispreţuiau şi ziceau: Uite, în ce hal a ajuns, un alcoolic, un
133