Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

în pământ. Dimineaţa m-am trezit într-o bună dispoziţie şi o plăcută bucurie, caii fac parte din
duhurile bune pentru mine.
într-o dimineaţă, după mai bine de două săptămâni, vine plutonierul, îmi pune ochelarii pe
nas şi mă duce sus la etaj într-o cameră mare, mobilată şi cu preşuri pe jos. în fundul camerei erau
o masă şi nişte scaune. Alături de masă era un cuier cu picior, iar la masă stăteau doi ofiţeri,
căpitanul şi un altul, pe care nu îl ştiam. Mi-au făcut semn să mă apropii de masă. Am salutat: Să
trăiţi, domnule căpitan. Stai jos, m-a poftit acesta. Măi Ciolacu, vrei să-l vezi pe Iancu Da, sigur
că vreau să-l văd, dar nu cred că aşa ceva e posibil. Nici nu termin bine de spus ce gândeam, că
se deschide uşa şi în pragul ei stătea băiatul meu, Iancu. Credeam că nu mă va recunoaşte aşa cum
eram cu plete mari, barba până la piept, mustaţa mare. Cu greu mi se vedea faţa, dar mare mirare
pentru mine. A venit drept spre mine şi mi s-a aruncat în braţe. L-am sărutat şi l-am strâns
îndelung în braţe. Dacă mă mai lega ceva de viaţa asta, era el, fiul meu. Prima întrebare pe care
mi-a pus-o, a zis: Tate hi ghini (Tăticule, eşti bine). N-am apucat să-i răspund: Da, hui (Da
sunt), că s-a deschis uşa camerei din nou. Acum a apărut soţia mea, îmbrăcată gros, era în
ianuarie şi era ger. A dat mâna cu mine şi cu ofiţerii. Au poftit-o să şadă pe scaun şi ne-a spus că
putem să vorbim. Dar ce era să vorbim în faţa lor. M-a întrebat în dialect: Ce faci, eşti sănătos
Ofiţerii s-au ridicat şi au început să se plimbe prin cameră şi să se uite pe geam, dar cu ochii şi cu
urechile erau atenţi la noi. Căutau să prindă ceva din convorbirea noastră. Iancu m-a întrebat:
Tate, alanta iu suntu (Tata, ceilalţi unde sunt). Adică ceilalţi camarazi, care au fost arestaţi. I-
am făcut semn cu ochii şi puţin cu degetul jos. Băiatul a înţeles, dar probabil că şi securiştii au
înţeles, că erau foarte atenţi la orice mişcare a noastră. Eu aveam acasă nişte fotografii cam
suspecte cu nişte camarazi şi pe care din neglijenţă nu le-am ascuns. Aveam nevoie să-i spun
soţiei să le ascundă. Am întrebat-o în dialect şi mi-a făcut semn că le-a ascuns. Dar securiştii erau
foarte atenţi şi au prins că am schimbat ceva între noi. Căpitanul a plecat îndată de aici. A început
să-mi bată inima de frică. S-o fi dus căpitanul la colonel să-i spună să-mi aresteze soţia, că noi am
vorbit între noi ceva secret. Ofiţerul care a rămas cu noi era foarte atent la ce vorbim noi.
Căpitanul a cam întârziat să vină. Când a plecat repede, era voios, acum a venit încet şi
posomorât. Se vede că nu l-a luat în serios colonelul, să-mi aresteze soţia, cum ar fi vrut el. Cum
a ajuns, a zis: Gata, aţi vorbit destul. Soţia şi Iancu s-au ridicat de pe scaun, i-am sărutat şi au
plecat. A venit plutonierul, mi-a pus ochelarii şi m-a dus înapoi la celulă.
Mult mai târziu am aflat cum s-au dus securiştii să-mi aducă soţia şi băiatul, ca să mă
întâlnesc cu ei. S-au dus mai întâi în comuna Sinoe la maică-mea, acasă. Cum te cheamă Maria
Ciolacu. Unde este Piha Ciolacu şi băiatul Iancu Ciolacu Maică-mea le-a spus: Iancu este uite
acolo. Şi le-a arătat cu mâna spre o casă unde se făceau pregătiri de nuntă şi el sta acolo gurăcască.
Iar maică-sa, Piha Ciolacu, este în comuna Baia, lucrează la o grădină de zarzavaturi
pentru existenţa familiei. Ofiţerii s-au dus şi au întrebat care este băiatul lui Nicolae Ciolacu.
Oamenii l-au arătat, uite ăla este. S-au dus la el şi l-au în-trebat cum îl cheamă. Iancu Ciolacu, a
răspuns băiatul. Vino cu noi în maşină! El s-a opus, dar i-au spus: Vino, că te ducem la maică-ta
şi apoi să-l vezi pe tatăl tău. A intrat în maşină şi s-au dus la Baia, la gră-dina de zarzavaturi şi au
întrebat de Piha Ciolacu. S-a nimerit s-o între-be chiar pe ea. Eu sunt, le-a răspuns Piha. Intră în
maşină, şi i-au adus la Constanţa la securitate şi i-au băgat într-o cameră; după aceea au venit, m-
au scos de la celulă şi m-au dus să mă întâlnesc cu ei. Am fost totuşi mulţumit că mi-am văzut
soţia şi copilul şi că şi ei m-au văzut cum sunt. De aici încolo, cum o vrea Bunul Dumnezeu, aşa
să fie.
151