Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

cum se vede, mă apăra pentru moment, până când mi-o veni şi mie timpul şi rândul. Fatalitatea
sau moartea, norocul sau fericirea, şi una, şi alta sunt foarte zeloase şi îl urmăresc pe om, îl
râvnesc şi caută să-l însuşească. Dar şi una şi alta, în faţa destinului, nu au nici o putere. toate la
timpul lor. Domnul nostru Iisus Hristos, era Fiul celui Prea înalt şi El avea un destin: „Suiţi-vă
voi la praznicul acesta, eu nu mă sui, pentru că vremea mea încă nu s-a împlinit” (Ioan 7,8)
şi „Ei căutau să-l prindă şinimeni nu a pus mâna pe El, că încă nu-i sosise ceasul”. (Ioan
7,30). „De aceea v-am zis, că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de la Tatăl
Meu” (Ioan 6,65). Aşadar, toate au timpul şi sorocul lor. Cu această frământare sufletească, am
plecat.
Am mers în satul Lunca, dar nu la Costea Brândea, pentru că devenise şi el suspect, fiindcă
şi la el s-au ţinut şedinţe şi înarmarea haiducilor. De aceea m-am dus la Gheorghe Brândea, care
nu era suspect, nu făcuse politică niciodată. Era un om de o bunătate rară, m-a primit şi i-am zis:
Cuscrule, voi sta câteva zile la tine, după aceea voi pleca. Mi-a zis: Poţi să stai şi mai multe zile,
poţi să fii liniştit. Casa lui era stil vagon, ultimele încăperi erau grajdul şi fâneaţa. Deasupra
grajdului avea un pod cu multă lumină, deci foarte bun de stat şi de dormit. Avea scară care urca
din fâneaţă în pod. Fâneaţa era goală, că încă nu adunase fânul de la câmp. Dimineaţa am coborât
jos în fâneaţă şi a venit cuscra, am stat puţin de vorbă cu dânsa, după aceea s-a dus să anunţe pe
sora mea Chiraţa.
Mai târziu a venit sora mea, de mi-a adus schimburi de haine şi mâncare. Sora mea venea
des pe la mine şi discutam în ce grea situaţie am ajuns. Acasă am lăsat copii mici, soţie şi părinţi
bătrâni. Singura sursă de venit şi de existenţă eram eu, dar de acum nimenea. Am spus sorei mele
că deseară ori mâine plec, mă duc la camarazii mei de la Ceamurlia de Jos. Sora m-a rugat să nu
plec, deoarece cumnata ei Maria a făcut o promisiune şi în fiecare an de Sfânta Maria, la 15
august, va aduce un „caniscu”, un ,,nimai” (corbani, jertfă). Se creşte un berbecuţ şi de 15 august
se sacrifică, o parte se dă pe la vecini şi acasă se pune pe masă. Vin rude, vecini şi prieteni să ia
parte la această corbani. După ce s-a umplut casa de musafiri, vine preotul şi sfinţeşte această
jertfă pentru sănătatea şi prosperitatea familiei. Frate, zice sora, cumnata te roagă să mai stai
câteva zile ca să iai şi tu parte la această jertfă şi după aceea te vei duce la camarazii tăi. Pe sora
mea, care a luat multă bătaie de la securitate pentru mine, de unde i s-a tras şi moartea, am
ascultat-o şi am rămas. Ziua următoare, sora a luat o paporniţă cu nişte ouă să le ducă la târgul de
la Baia, să le vândă. Dar ca să mergi la târgul din Baia trebuie să treci prin comuna Ceamurlia.
Dimineaţa, multă lume se duce la târg, unii cu ouă, alţii cu găini, cu căruţe şi pe jos. Când au
ajunst la marginea comunei Ceamurlia de Jos, ce le-a fost dat să vadă, comuna era înconjurată de
jur împrejur de armata bestiilor roşii din Constanţa. Mulţi ofiţeri dau lumea îndărăt şi le spuneau
la oameni să se ducă acasă şi că nu au voie să se uite îndărăt. Sora mea era şi ea acolo. Dimineaţa,
gazda mi-a adus un ziar şi, pe când citeam, am auzit multe focuri de arme automate. Am ascultat
atent, era clar că de pe câmp se auzeau acele focuri. Mă gândeam că poate se fac razii prin
porumburi de către securitate şi armată, ne caută pe noi, adică pe bandiţi, cum ne spuneau nouă
bestiile roşii. Deodată apare sora mea Chiraţa şi toată tremura de frică, s-a suit câteva trepte pe
scară şi eu i-am luat-o înainte şi am zis: Soră, ce veşti ai, ceva de bine Frate, îmi zice ea, nu-i
bine de loc. Pe camarazii tăi din Ceamurlia i-au împuşcat. Când am ajuns la Ceamurlia, să merg
la târg la Baia, era plin de armată şi nu ne-au lăsat să mergem mai departe, comuna era
înconjurată de armată şi de securitate şi am văzut un grup de soldaţi sau ofiţeri, ce erau, nu ştiu,
care l-au săltat pe Nicolae Matarangă pe o pătură şi l-au pus în jeepul securităţii. Era împuşcat
şi curgea sângele din el şiroaie. Ne adunasem mai mulţi din cei care plecasem către târg, dar
ofiţerii ne-au împins şi ne-au spus să ne întoarcem acasă şi cine nu se execută, va fi arestat.
Mai târziu m-am întâlnit cu vărul meu, Stere Ploscaru, care mi-a povestit amănunţit cum i-
a prins securitatea pe fraţii Gima. Ei aveau obiceiul să mai plece din ascunzătoare şi să stea câteva
zile la ei acasă, după aceea reveneau iarăşi la ascunzătoare. Dar comuna era plină de informatori
şi de codoşi, care au simţit că noaptea sunt mişcări şi că partizanii, cum ne ziceau ei, se duc pe la
casele lor, şi au anunţat securitatea din Constanţa. în cel mai scurt timp au sosit unităţi de armată,
122