Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

La urmă am îmbrăţişat pe fiecare pe rând, ca în vremuri de restrişte, ne-am aşezat pe scaune, pe
canapea şi primul care a luat cuvântul a fost Nicolae Fudulea:
Camarazi,
în 1941, după 21 ianuarie, după aşa-zisa „rebeliune”, am fost pârâţi de către codoşi
(informatori) că posedăm arme, eu şi camaradul Nicolae Matarangă, care este aici de faţă. Noi
şi alţi camarazi am fost arestaţi de către Siguranţa statului şi duşi la închisoarea oraşului
Tulcea, dar după câteva luni de arest, s-a dat un decret pentru cei care erau implicaţi cu arme şi
ni s-a dat drumul să mergem acasă la familiile noastre, reluându-ne munca în gospodărie. Dar
tot timpul am fost suspectaţi de către poliţia antonesciană, ca legionari periculoşi.
După 23 august 1944, bestiile roşii ne-au ocupat ţara şi au început acele rechiziţii fără de
sfârşit, iar noi, care aveam cârduri de oi şi câteva perechi de cai şi căruţe, au venit de la
primărie notarul, primarul, jandarmii, secretarul de partid comunist şi ne-au luat la rechiziţie
din cai şi oi, o dată, de două şi chiar de mai multe ori. După aceea au început cu cotele de carne,
de cereale, de nu se mai termina cu rechiziţiile şi cu arestările pentru cei care nu mai aveau de
unde să dea.
Din nou am fost pârâţi că suntem legionari, reacţionari, chiaburi, că avem arme, deci că
am fi duşmanii partidului. Din nou am fost puşi sub supraveghere, acum a informatorilor
partidului comunist. Astă vară, după 15 mai, acea noapte de groază când s-au făcut arestări
masive, fără precedent în istoria ţării noastre, alte zeci de mii de persoane au fost arestate. Nu
am scăpat nici noi de urmărire, maşina neagră cu securişti a venit la casele noastre şi au năvălit
înăuntru cu pistoalele în mâini, au răvăşit peste tot, căutând arme, iar femeile şi copiii îngroziţi
stăteau înlemniţi de frică, dar negăsind nimic, au plecat. Negăsindu-ne pe noi acasă şi fiind
informaţi de codoşii lor, în miez de noapte au sosit la noi la pădure, unde ne păşteam oile. Noi,
care aşteptam mereu ca să fim arestaţi, dormeam cu multă grijă şi la primul lătrat al câinilor
eram în picioare, să vedem ce se întâmplă. Dormeam, cum s-ar spune, iepureşte. Am auzit
maşinile şi deodată toţi câinii, val-vârtej se reped şi cu părul zburlit lătrau la disperare, parcă
erau îngroziţi de cei care se apropiau, ca nişte hoţi şi răufăcători. Din cauza rezistenţei câinilor,
n-au putut să înainteze prea repede. Până la urmă au înconjurat turma de oi, au intrat în colibă,
au răscolit peste tot, dar eu cu fratele Dumitru eram de mult retraşi în pădure şi ascultam să
auzim ce se va mai întâmpla. Dar negăsindu-ne pe noi, bestiile roşii au plecat. Nu aveam altceva
de făcut decât numai să luăm calea codrului şi arma şi să ne apărăm. Fratele nostru Gheorghe,
cel mai mare dintre noi, care se ocupă cu agricultura, a angajat un cioban care să vadă pe cât
posibil de oi. După cum ştiţi şi voi din presă şi din auzite, ar fi posibil un conflict între americani
şi ruşi, deci un război.
Noi, nu numai pentru că suntem români şi legionari, dar creştini fiind avem datoria să
luptăm împotriva comunismului ateu şi fără Dumnezeu. Am organizat până acum peste cincizeci
de sate cu organizaţii de rezistenţă împotriva comunismului. Şi vă spun sincer, că pe oriunde am
trecut, prin orice sat sau comună, camarazii noştri şi mulţi alţi oameni sunt plini de entuziasm şi
aşteaptă cu nerăbdare să fie în rândul armatei, sau în gherilă, să înceapă lupta împotriva celor
care ne jefuiesc şi ne distrug ţara.
La urmă am spus şi eu câteva cuvinte despre lupta noastră legionară împotriva
comunismului: Toată suflarea românească ar trebui să lupte pentru izgonirea comunismului din
ţară, dar mai ales noi legionarii, care suntem creaţi de Căpitan pentru aceste timpuri critice şi de
mare răspântie pentru neamul românesc. Căpitanul, încă din anul 1922, a prevestit şi a dat
semnalul de alarmă de pericolul moscovit, că dacă ţara noastră va fi invadată vreodată de
tăvălugul comunist, atunci casele noastre vor fi jefuite, ne vor aresta, ne vor duce în lagăre
comuniste şi vor încerca să ne distrugă cultura şi datinile şi peste toate vor încerca să ne
distrugă şi sufletul. De aceea, cei care conduc destinele ţării, zicea Căpitanul, au datoria sacră
de a lua măsuri împotriva pericolului comunist de la Răsărit, care ne aşteaptă şi ne ameninţă.
Dar toate partidele de atunci, mai ales, cele zise istorice, l-au arestat pe Căpitan şi ani de zile l-
72