Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

Î
Ungurul
ntr-o zi pe la sfârşitul lui februarie 1952, pe la orele două după masă s-a deschis uşa celulei şi
după ce plutonierul a tras o înjurătură rusească, fiind lipovean la origine, a împins în celulă un
tânăr. A închis uşa şi a plecat. în celulă fiind semiîntuneric şi cum tânărul venea de la lumina de
afară, abia vedea ce este înăuntru. M-am cam temut să nu fie vreun codoş informator, băgat de
securitate ca să mă tragă de limbă. De aceea stam pe patul meu de scândură liniştit. Iar acel tânăr
stătea în picioare şi plângea cu hohote. Atunci am îndrăznit şi l-am întrebat: Tinere, de ce plângi
El mi-a spus: Am fost chelner la un restaurant. Acolo au venit doi ruşi care au mâncat, au beut şi
au dat să plece fără să plătească. Eu i-am acostat şi le-am zis să plătească consumaţia, că eu n-
am bani să plătesc la casierie. Unul din ruşi m-a împins şi m-a lovit. Eu ştiam karate şi, când leam
dat câţiva pumni, au ajuns amândoi ruşii pe sub mese. Imediat a venit miliţia, m-a arestat şi
m-a adus la securitate. Aici, după ce m-au bătut ca pe hoţii de cai, m-au băgat la celulă. L-am
chemat să stea pe canapea, dar el continua să plângă în hohote. I-am zis: De ce plângi, tinere, că
doar eşti bărbat şi mai ales eşti tânăr şi viguros. De unde eşti, cum te cheamă Mă cheamă
Socaciu, sunt ungur din Ardeal. Am venit la Constanţa, unde mi-am găsit serviciu de chelner şi
iaca unde am ajuns. Eu nu-i plâng pe ruşi că i-am bătut, că o meritau, dar plâng că sunt însurat
şi am un copilaş mic şi în fiecare zi îi cumpăram un kilogram de lapte. Dar acuma cine o să-i mai
cumpere lapte dacă eu sunt aici arestat Ah, copilul meu, are să moară de foame acum! Eu, ca
să-l liniştesc, i-am zis: Nu te speria, copilul nu are să moară de foame. Bunul Dumnezeu o să
aibă grijă de el şi o să-l apere de orişice, chiar şi de foame. Sunt copii la care amândoi părinţii
le-au fost arestaţi. Aceşti copii au fost luaţi de neamuri sau de vecini care şi-au făcut pomană cu
ei. Să fii sigur că nici copilul tău nu va muri de foame.
S-a făcut noapte şi a sunat stingerea. Patul era îngust şi cu greu dormeam pe el. Mi-am scos
haina şi am aşternut-o jos, pe ciment. Socaciu a dormit pe haina mea şi cu haina lui s-a învelit.
Aşa am dormit o săptămână întreagă, el jos pe ciment, dar avea două haine, iar eu nu mai aveam
nici o haină, dar aveam avantajul că dormeam pe pat. Fiecare cu avantajul lui. într-o zi vine
plutonierul şi ne zice: Puneţi-vă hainele pe cap. După metoda bolşevică, să nu vedem unde ne
duce. Ne-a apucat de gulerul hainei şi ne-a dus tot la subsol, într-o cameră mai mare şi cu două
paturi. Acum dormeam fiecare în patul lui.
După câteva zile au început să-l scoată pe Socaciu la anchetă. Venea bietul Socaciu de la
anchetă şi cu fălcile, şi cu palmele umflate. L-am întrebat de ce îl băteau şi ce îi cereau. Mă bat ca
să le spun câţi ruşi am omorât. Eu nu am omorât nici un rus. Vai de mine, ăştia au să mă
condamne la moarte, dar eu n-am omorât nici un rus.
152