Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

e pe tine. Costea a răspuns: Am înţeles. S-a dus acasă cu mâinile umflate, şi şi-a făcut comprese
cu apă şi cu sare pentru dezumflarea mâinilor şi potolirea durerilor. Dimineaţa s-a dus la treierat;
acolo rude, prieteni l-au întrebat unde l-au dus oamenii aceia cu maşina. El le-a spus să nu-l
întrebe, şi căra la saci de grâu cu spinarea şi să făcea că nu-i aude. Joi seara, cum le era
înţelegerea, s-a dus la pod la întâlnire, dar călăii nu veniseră. Asta ca să-l sperie şi mai mult. întrun
târziu au sosit şi l-au întrebat: Ei, banditule, unde e Ciolacu El le-a spus că a fost pe aici, pe
dincolo şi nu l-a aflat. Atunci l-au legat din nou cu mâinile la spate, l-au agăţat de cârlig şi Costea
ţipa de durere şi se ruga să-l lase jos că le spune: Tovarăşi, vă spun sincer. N-am avut timp din
cauza treierişului, dar acum mă duc la mamă-sa acasă şi la soţia lui şi o să-l descopăr şi atunci
vin şi vă spun. I-au dat drumul cu condiţia ca sâmbătă la 11 dimineaţa să fie la postul de miliţie
din comuna Baia. Dacă nu le spune unde e Ciolacu, îl vor duce din nou la post şi singur îşi va
săpa groapa. Deci îl ameninţau cu moartea. A mers acasă şi iar cu comprese cu apă cu sare, să-şi
liniştească durerile.
Sâmbătă dimineaţa, la orele 11, Costea Brândea era la la miliţie. Acolo îl aşteptau doi
securişti, un maior şi un locotenent. Să trăiţi tovarăşi ofiţeri! Bună ziua, cum te cheamă Costea
Brândea. De ce nu spui, Brândea, că noi ştim tot. De ce îţi agravezi situaţia Tovarăşe maior, eu
am promis că îl caut, nu stau nici un minut pe gânduri. Cum dau de el vin imediat şi vă spun.
Locotenentul l-a condus până la poartă şi i-a zis: Măi Brândea, câţi copii ai Patru, îi spune
Costea. Tu eşti om sărac. îţi dăm treizeci de mii de lei şi totodată ai scăpat, nu te mai chemăm.
Costea i-a zis: Tovarăşe ofiţer, păi ce este, vită, să ne tocmim Mi s-a acrit de acest nume
Ciolacu. Eu îl caut şi nu vreau nici un ban, dar cum dau de el, imediat vin şi vă spun, să scap de
belea şi de Ciolacu. Ofiţerul i-a zis: Ai grijă, să taci, altfel venim noaptea şi te luăm din pat.
Vedem noi dacă eşti sincer. Costea: Să trăiţi, tovarăşe ofiţer. Am înţeles. A plecat către casă.
într-o seară a venit cumnatul la mine în chilie şi mi-a arătat mâinile umflate şi mi-a spus
cum l-au chinuit şi l-au ameninţat cu moartea. Eram îngrijoraţi amândoi şi ne dam seama că se
apropie ceva greu, dacă nu moartea, atunci sigur nişte chinuri ieşite din comun. Eu eram foarte
îngrijorat nu atât pentru viaţa mea, cât de sufletul meu. Cine ştie cât poate să suporte omul la
schingiuirile diabolice care le aplicau bestiile roşii, ca să-l forţeze să-şi compromită sufletul, ceea
ce are omul mai bun şi sfânt. Eu mă rugam: Ajută-ne, Doamne, să rezistăm la orice chin, să ne
dăm numai viaţa şi să ne salvăm sufletul.
Securitatea cunoştea de la codoşii lor pe toţi membrii din organizaţiile noastre de luptă
împotriva comunismului, dar nu se grăbeau cu arestările, căci voiau să descopere cât mai mulţi,
să-i lichideze pe toţi. La sfârşitul lui septembrie 1951, s-au înteţit arestările de haiduci în mai
multe sate şi comune dobrogene. în comuna Ceamurlia de Jos au fost arestaţi: Stere Moca, Alexe
Constantin, Mihai Ţigănică, Enache Presea, Constantin Găzeru şi Hristu Zuba.
Mă voi opri numai la istorisirea unei părţi din viaţa tânărului Hristu Zuba. Avea cam 19-20
de ani şi făcea parte din U.T.C., dar numai de formă. Noaptea lua parte la şedinţele noastre de
rezistenţă contra comunismului. A fost arestat şi el, odată cu alţi buni gospodari şi duşi la
Constanţa, la securitate. într-o noapte l-au adus la marginea comunei Ceamurlia de Jos să-l
ancheteze şi să facă declaraţii, denunţuri. Cine ştie prin câte chinuri şi schingiuiri a trecut acest
tânăr, dar a avut o moarte mai mult decât de martir. Bestiile roşii au întâlnit pe izlaz un cioban
bătrân, care păştea oile, şi i-au zis: Moşule, vezi banditul ăsta, îl iei şi îl îngropi, dar să nu scoţi
nici un cuvânt, că aici te îngropăm şi pe tine. Bietul om a fost îngrozit de ce a văzut. Un om
masacrat, zdrobit de atâtea lovituri primite, de nu se mai cunoştea unde-i sunt ochii. Prin mijlocul
izlazului curgea o şuviţă de apă ce venea de la o cişmea din comună. Acolo pe vale, mai pe
coastă, departe de apă, a săpat păstorul groapa şi l-au îngropat pe Zuba. Ciobanul, după ce şi-a
făcut datoria creştinească, s-a rugat bunului Dumnezeu să-i odihnească sufletul lui Hristu. El îl
cunoştea pe Hristu şi familia lui, dar de frică niciodată n-a scos un cuvânt. Din cauza pământului
pietros, păstorul n-a reuşit să-i facă o groapă prea adâncă şi, când ploua, apa lua pământul şi îl
ducea la vale. Ciobanul avea grijă ca atunci când trecea pe acolo să mai pună ceva pământ şi
pietre.
138