Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

siguri că-l vor prinde, că s-au dus la casa familiei Papazu şi, făcând percheziţia, au dat de
ascunzătoare. Ascunzătoare, da. Ama Haiduc, ba!
Şi, din nou, Nicolae Fudulea le-a tras cacealmaua. Ca prin minune a scăpat din ghearele
bestiilor roşii. în noaptea aceea, au fost arestaţi cei patru fraţi Papazu: Nicolae, Timu, Gheorghe şi
Panait, unde se afla ascunzătoarea. Au mai fost arestaţi şi alţi cetăţeni care făceau parte din
organizaţia Haiducii Dobrogei: Damu Grasu, şeful garnizoanei, apoi Mina Beca, Tascu Beca,
Vanghele Beca, Gheorghe Cutumişu, Costea Cumiţă, Gheorghe Enache, Tascu Sifiringu şi Damu
Sifiringu. Fudulea, după ce a scăpat din cleştele securităţii, căuta să fugă cât mai repede şi cât mai
departe de locul acela. Securitatea, care ştia acuma stratagema lui Fudulea, şi-a luat măsuri pentru
prinderea lui. Au pus în alertă zeci de sate şi comune, până aproape de Dunăre, la Hârşova. Pe o
distanţă de 90 - 100 de kilometri, în toate satele şi comunele, cum se face seară, toţi codoşii şi
informatorii au primit ordin să păzească bine în jurul localităţii lor şi dacă vor vedea pe Fudulea
sau orice haiduc care umblă noaptea, să-i anunţe imediat. Nicolae Fudulea avea antenele simţului
foarte dezvoltate şi, ca toţi marii luptători, era un om bun, blând şi liniştit. Nici chiar duşmanului
nu-i făcea rău. Nu vorbea nervos şi iute şi nici nu era un taciturn. Vorbea moderat şi cumpătat. De
multe ori ştia să ierte pe câte un camarad care îl jignea cu vreun cuvânt. Nu strica repede
camaraderia, frăţia sau prietenia nu conta cine era persoana respectivă. Dispunea de multă
înţelegere. Familia Fudulea sunt oieri-păstori din moşi strămoşi. Cândva, foşti Celnici. Nicolae,
prin firea lui, prin comportamentul lui dispunea de un suflet nobil, civilizat. Dar când era vorba
să-şi apere onoarea, demnitatea şi neamul, dădea dovadă de curaj şi de o dorinţă de luptă rar
întâlnite. Dar aceea de la distanţă, de cum se apropia de un sat, numai după lătratul unui câine ştia
ce poate să fie în acel sat. Mergea numai noaptea şi dacă îl prindea ziua pe undeva, intra într-un
desiş de pădure sau de mărăciniş. Stătea acolo până venea noaptea şi pornea mai departe la drum.
Avea gazde în multe sate, dacă se furişa într-un sat, prin antenele lui de haiduc simţea dacă nu e
în regulă ceva, că în sat este ceva mişcare, imediat ieşea din acel sat şi pleca mai departe. Aşa a
trecut prin zeci de sate şi potera nu l-a prins, dar nici nu-l slăbea de loc.
Fudulea, depărtându-se de locul de unde a plecat, fiind cam la o sută kilometri depărtare şi
crezând că i-au pierdut urma, a intrat în comuna Colfa. După mirosul lui de haiduc, în comună era
linişte şi nu se simţea nici un fel de pericol. Dar spre ziuă comuna Colfa a fost înconjurată de
poteră, de securitate, de miliţie şi de armată. Fiindcă bestiile roşii nu erau sigure că haiducul
Fudulea este aici, şi ca să nu alarmeze populaţia, au întrebuinţat altă metodă. O metodă satanică,
nefolosită până aici. Au anunţat populaţia comunei că se face o verificare a buletinelor de
identitate şi că toţi cetăţenii de parte bărbătească trebuie să se prezinte la primărie cu buletinul
pentru control. Ca urmare a groazei şi spaimei care au băgat-o în oameni, într-o oră toată
populaţia comunei era în faţa primăriei cu buletinul în mână. în primărie era un grup de securişti
îmbrăcaţi în civil, iar la uşă cineva a anunţat: Să intre câte unul în primărie. Primul cetăţean care a
intrat a fost întrebat numele şi apoi îi spuneau: Noi ştim că Fudulea e la tine, dar vrem să vedem
dacă eşti sincer şi dacă vrei să-ţi uşurezi situaţia să ne spui. Cetăţeanul, care nu ştia nimic,
răspundea: Eu nu ştiu de nici un fel de Fudulea. N-am auzit de aşa ceva. Cetăţeanul era luat şi dus
în spatele primăriei şi păzit de securişti. Nu avea voie să ia legătura cu cei din faţa primăriei şi
nici să se uite spre ei. A urmat alt cetăţean cu buletinul în mână şi la fel, aceeaşi întrebare, acelaşi
răspuns, că nu ştie de nici un Fudulea, apoi era dus în spatele primăriei şi aşa s-au perindat
mulţime de cetăţeni, până când s-a nimerit să vină chiar gazda lui Fudulea. Când i-a pus
întrebarea cu introducerea că ei ştiu că Fudulea e la el, dar că ei vreau să vadă cât este de sincer,
cetăţeanul a îngălbenit ca ceara, a început a tremura ca varga şi a scăpat buletinul din mână. Unul
dintre securişti s-a aplecat, a ridicat buletinul şi i l-a dat zicând: Ei, lasă că nu-i facem nici un rău.
Nu-i aşa că Nicolae Fudulea are armă, ce fel de armă are Are armă automată. Du-te şi spune-i,
dacă se predă de bună voie, nu-i facem nici un rău.
Numai în felul acesta au putut bestiile roşii să afle unde este haiducul Fudulea. Gazda s-a
dus acasă, galben, pierdut şi i-a spus lui Fudulea: Măi Nicolae, suntem trădaţi. Comuna e plină de
armată şi chiar la poarta noastră e un grup de securişti înarmaţi, care te aşteaptă să te predai.
136