Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

şi descoperit că ar fi trădător. Avea impresia că noi o să-l luăm la bătaie, sau că o să-l omorâm. A
început să tremure şi să se bâlbâie, zicând: Păi să vedeţi camarazi, uite ce scrie presa italiană. S-
a ridicat în picioare tremurând ca varga, a scos un ziar din buzunar şi a început să citească cu
buzele tremurânde. Guvernul italian cere demisia guvernului Antonescu şi cere să fie înlocuit cu
un guvern legionar. Şi tot tremurând s-a strecurat printre noi şi a ieşit cu cea mai mare iuţeală
afară. Apoi din hotel fuga în stradă, noi ne uitam de sus de la fereastră cum fugea pe stradă.
Alerga printre oameni spre poliţie, dar noi nu eram siguri dacă s-a dus la poliţie sau a fugit de
frica noastră. Am stat un moment pe gânduri, pe urmă ne-am hotărât să mergem le domnul Ciulei
să-l întrebăm şi pe dânsul dacă ştie ceva despre lovitura de stat. Aşa puteam fi siguri că Mănescu
nu este curat, după cum îl bănuiam şi nu mai mergeam la Bucureşti. Am luat-o amândoi spre
domnul Ciulei, şi, cum acesta locuia pe strada poliţiei, am luat-o şi noi în aceeaşi direcţie cu
Mănescu. Când să dăm colţul pe strada poliţiei ca să mergem la domnul Ciulei, din partea opusă
venea drept spre noi Gogeane, şeful Siguranţei. Mergea cu capul în jos, dând impresia că nu ne
vede. Ne-a lăsat de am trecut de el cam vreo zece paşi şi numaidecât ne-a fluierat. Hei, voi de
colo! Ia veniţi încoace. Ne-am întors şi ne-am apropiat de el. Gogeane, şeful Siguranţei, cred că la
origine era armean, era un ins negricios, scund şi spătos. Foarte încruntat, ne-a zis: Unde mergeţi
voi aşa de târziu Noi i-am răspuns: La fabrica de monopol, avem treabă. Ia luaţi-o înaintea
mea, haimanalelor. Când l-am auzit zicând asta, m-au trecut nişte fiori şi mi-am zis în sinea mea:
Până aici, Ciolacule, de acum încolo ţi s-a înfundat. Ne-a condus spre poliţie şi când am ajuns la
poartă ne-a împins în curte. Imediat cum am intrat, a deschis o uşă în spatele căreia se vedea o
scară şi ne-a zis: Intraţi şi urcaţi sus, apoi a închis uşa. Nici nu am apucat bine să urcăm scările că
ne-a şi luat la poceală. Mama voastră de bolşevici, şi dă-i peste faţă, peste ochi. Unde spuneaţi că
mergeţi, măi bolşevicilor Aşa am ajuns sus la etaj.
Ne făcea bolşevici pe noi, legionarii, care eram împotriva bolşevismului. Căpitanul a dat
alarma încă din anul 1922, spunând că în cazul unei invazii comuniste de la Răsărit, poporul
nostru va suferi cum nu a suferit niciodată până acum în toată istoria lui. Românii vor fi trimişi în
lagăre, vor fi băgaţi la închisori, vor fi jefuiţi, bătuţi şi omorâţi. Pentru aceste vederi profetice
Căpitanul a avut de suferit din partea lui Carol şi acelor partide politice, zise istorice şi
democratice. Deci noi eram bolşevicii, noi care luptam contra bolşevismului şi a comunismului,
iar ei, care pregăteau terenul pentru invadarea ţării de către hoardele comuniste, se ascundeau sub
numele de apărători ai ordinii publice.
A
Faimosul cãlãu Atanasiu
jungând la etaj s-a deschis uşa şi am fost împinşi într-o cameră mare, cu multe birouri, dar
fiindcă era duminică, nu era nici un funcţionar. După ce a închis uşa, Gogeane a venit lângă
noi. Unde ziceaţi că vă duceţi, la fabrica de monopol Dar el ştia bine unde mergeam şi a început
să turbeze: Ce fabrică de monopol Mama voastră de bolşevici. Şi iar ne-a luat la poceală. în
timp ce-i căra pumni lui Caratosi, s-a deschis uşa şi Gogeane s-a oprit din bătaie. Ne-am uitat spre
uşă şi când colo ce să vedem! Era chiar acelaşi domn Petraşcu, pe care cu o seară mai înainte l-am
salutat în gară cu Trăiască Legiunea şi Căpitanul! Acum avea mâinile în cătuşe şi era împins
de la spate de un gardian care-i striga: Intră banditule! După ce au intrat în cameră, Gogeane şi cu
gardianul au ieşit afară şi am rămas numai noi trei, eu, Caratosi şi chipurile domnul Petraşcu,
comandantul legionar de la Bucureşti, cel cu lovitura de stat. Cam aplecat şi puţin adus de spate,
având mâinile în cătuşe, se făcea că-i frânt de bătaie şi gemea de spuneai că într-adevăr îl doare.
A venit lângă noi acest vampir şi cu voce miorlăitoare a început să se jelească şi ne compătimea
pe noi, zicând: Ce aţi păţit camarazi M-am uitat cu groază la el şi mi s-a zburlit părul în cap, dar
totuşi i-am zis: Domnule, nu te cunosc. Dar el a continuat: Păi nu mai ţineţi minte că ne-am
47