Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

suspendată, ne-a informat despre arestarea Căpitanului. Ştirea s-a împrăştiat cu rapiditate printre
toţi legionarii din comună şi din alte părţi, toţi informându-ne unii pe alţii: Camarade, ştii că a
fost arestat Căpitanul Răspunsul era, da, ştim, de la mic la mare, de la tânăr la bătrân şi toţi
eram uluiţi, toţi eram nedumeriţi, cum se poate aşa ceva, şi ce se va întâmpla acum cu Căpitanul
Dar toate acestea erau începutul durerilor, acea mlaştină a desnădejdii, cum o denumea
Căpitanul. Arestarea aceasta a produs tulburarea conştiinţelor româneşti în toată ţara, iar în
centrele universitare au început grevele, s-au ţinut cuvântări şi chiar manifestaţii. La Cluj, un
student legionar s-a urcat pe o masă şi a vorbit la câteva mii de studenţi cu indignare despre
arestarea Căpita-nului, spunând că ne vom răscula şi va trebui eliberat. Curând însă a venit
Siguranţa şi a operat vreo douăzeci de arestări printre studenţi.
Toţi legionarii eram atât de ataşaţi sufleteşte şi spiritual de Căpitan, încât atunci când am
aflat că a fost asasinat, n-am putut crede nici cum că este adevărat; credeam că este undeva ascuns
sau arestat şi pus sub supraveghere, şi că el, Căpitanul, va veni într-o zi de undeva şi trebuie să-l
vedem. Mult timp ne-am mângâiat sufletele cu speranţa că el trăieşte şi că-l vom revedea. Dar
totul a fost doar speranţă deşartă.
Î
Asasinarea lui Armand Cãlinescu
n septembrie 1939 eram la plug, la aratul şi semănatul grâului. Spre seară m-am întors de la
muncă şi cum am intrat în comună cineva mi-a făcut semn cu mâna să opresc căruţa. Cel ce m-
a oprit mi-a spus: Am auzit la radio că o echipă de legionari l-au împuşcat pe Armand Călinescu;
atât,mai mult nu se ştie, căci emisiunea de la radio a fost întreruptă. M-am dus acasă şi am
deshămat caii. Eram neliniştit şi nu ştiam ce să fac, dar, înnoptându-se, m-am culcat. înainte de
culcare m-am uitat afară. Era o lună plină pe cer şi totul se vedea ca ziua. Am adormit destul de
repede, dar pe la miezul nopţii m-a trezit lătratul puternic al câinelui meu. M-am dus la fereastră,
de unde am văzut un grup de jandarmi şuşotind între ei, probabil cum să mă prindă. Am văzut
cum cineva s-a desprins din grup, a venit, a bătut la uşă şi a zis: Cuscrule, deschide uşa! Vă aduc
o scrisoare de la primărie. L-am recunoscut, era garda comunală, care era rudă cu noi. I-am
răspuns: Lasă, cuscrule, că am văzut totul, nu e o scrisoare, ci sunt jandarmii. Jandarmii care
erau în spatele lui aşteptau ca să deschid uşa, să pătrundă numaidecât înăuntru. Plutonierul
Moţoc, care conducea jandarmii pentru arestarea legionarilor, a strigat de afară: Deschide uşa,
Ciolacule, că avem ordin de la Ministerul de interne şi dacă nu deschizi spargem uşa.
Domnule plutonier, i-am răspuns, nu pot să vă deschid deoarece am soţia bolnavă. Atunci
toţi jandarmii care erau în grup au început să împingă în uşă cu umerii din afară spre înăuntru şi
eu, împreună cu mama, împingeam de uşă în sens contrar. Dar uşa începea să troznească şi să
cedeze. Atunci am spus mamei: Mamă, zi-le ceva, fă gălăgie, că cedează uşa. A început să strige:
Daţi-vă la o parte, că am un topor în spatele uşii şi care cum intră îşi pierde viaţa. Plutonierul,
dacă a văzut aşa, s-a dat la o parte, s-a dus la fereastră şi a strigat: Mama ta de bolşevic, deschide!
Eu, dinăuntru: Nu deschid, am soţia bolnavă. Plutonierul, dacă a văzut că nu deschid, a lăsat în
faţa uşii un jandarm şi a plecat prin comună să facă alte arestări.
Eu strânsesem toată literatura legionară din garnizoană şi o aveam în casă în acel moment.
Aveam multe cărţi, dar mai ales Cărticica Şefului de Cuib şi cartea Pentru Legionari, acestea
se pare erau cele mai importante. Când au început să se încingă lucrurile, repede le-am făcut
pachet, l-am legat şi l-am pus sub pat. Aveam de gând să le ascund la unchiul meu, dar am tot
amânat de azi pe mâine până m-a prins prigoana cu ele neascunse.
Aveam în casă un cuptor cu vatră, cum e la ţară. Am luat pa-chetul şi cu greu am reuşit să
ard cărţile, rupându-le filă cu filă, fiindcă altfel nu ardeau. Jandarmul lăsat de pază la uşă se uita
pe gaura cheii, dar nu a zis nimic şi nici la venirea celorlalţi n-a spus nimic.
36