Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

Agra, duşman de moarte al aromânilor şi mai ales al haiducilor. Au mers cu el o noapte întreagă,
până au ajuns în munţii Cruşova. După ce l-au anchetat, l-au condamnat la moarte. L-au dus lângă
comuna Vladova Strihoara, unde l-au spânzurat de un nuc şi-au pus pe piept scrisori în limba
greacă şi aromână: „Aşa vor păţi toţi cei ce schingiuiesc pe vlahi”.
în Ţara Românescă, în timpul Imperiului Otoman, veneau fana-rioţii trimişi de Poartă să
încaseze tributul. Haiducii români, cum erau Iancu Jianu, Bujor, Ghiţă Cătănuţă, Mereanu, Bostan
şi alţii, se puneau stavilă în faţa acestor lipitori. De multe ori haiducii îi fugăreau şi trimişii Porţii
plecau fără să mai ia birul. Iar când haiducii erau urmăriţi de poterele turceşti, se retrăgeau în
pădurile dese ale munţilor Carpaţi, unde turcii nu aveau curajul ca să intre.
Deci nu ne vom numi nici fugari şi nici partizani, ci haiduci, ca acei vestiţi haiduci din
ţările româneşti şi din munţii Pindului. Iar acest nume de haiduci, care-i va înspăimânta pe
comunişti, deocamdată nu-l vom difuza.
Când va sosi momentul pe care îl aşteptăm noi, zise Nicolae, vor pleca mulţi curieri,
(ştafete) călări pe cai, cu parola HAIDUCII DOBROGEI şi în mai puţin de 24 de ore toată
Dobrogea va fi în mâinile noastre. Acest moment este posibil, dar până atunci noi vom continua
să organizăm mai departe rezistenţa împotriva comunismului.
Am discutat toţi cinci câteva ore în şir, fiecare spunându-şi părerea despre felul cum trebuie
să ne organizăm mai bine. Apoi ce veşti mai ştim fiecare, dacă mai sperăm sau nu, dacă lucrurile
din ţară se vor linişti, dacă autorităţile comuniste se vor opri din arestări şi dacă o să ne putem
întoarce fiecare la comunele noastre. Dar după toate veştile ce ne vin de la curierii noştri, în toată
ţara se fac mari arestări, deci nu e rost să ne întoarcem la casele noastre.
După unele veşti, în Constanţa tătarii, ţiganii şi în special lipo-venii sunt cei mai fideli
slujbaşi ai regimului Moscovei. Lipovenii, fiind de origine slavă, după câteva luni de instructaj,
din hamali ce erau în port, s-au văzut cu gradul de ofiţer anchetator la securitate. Se ştie că
securitatea din Constanţa era cea mai vestită în toată ţara în bătăi şi cele mai diabolice metode de
torturi. Din presa comunistă şi de la Radio Londra am aflat că a apărut un conflict între SUA şi
Moscova. Multă lume vorbea că războiul este inevitabil. De aceea vom organiza mai departe
comunele, iar când va începe războiul, noi vom duce luptă de gherilă.
în timpul acelor discuţii, Gogu Puiu şi-a exprimat opinia privitor la comitetul nostru: Măi
Nicolae, tu vei fi şeful. Dar Nicolae Fudulea, care era de o mare modestie, a zis: Lasă, că toţi
suntem şefi. Dar pe drept cuvânt Nicolae Fudulea, care până la ora aceea organizase peste 52 de
sate, era normal să fie şeful nostru.
Nicolae şi frate-său Dumitru erau încălţaţi în opinci, iar eu şi Gogu în pantofi. El ne-a spus:
Trebuie şi voi să vă faceţi opinci, pentru ca atunci când mergem noaptea prin sat să nu tropăim.
Să fim încălţaţi cu opinci, să mergem ca pisica, nici frunzele să nu se simtă. Costea Sicu, gazda
mea, avea opinci în picioare şi Gogu a făcut imediat schimb cu el, i-a dat ghetele şi a luat
opincile.
Fraţii Fudulea au plecat la Ceamurlia de Jos, la Stere Ploscaru, unde urmau să doarmă. Eu,
care nu eram gata de plecare, m-am dus abia a doua seară şi m-am întâlnit cu ei la Ceamurlia de
Jos. După ce ne-am despărţit, am mers la soră-mea, m-am culcat şi a doua zi dimineaţă am
început să mă pregătesc de haiducie. Mi-am făcut opinci, un rucsac şi în el am pus un bidonaş cu
apă, două prosoape, un săpunaş, Biblia cu Vechiul şi Noul Testament şi separat am pus Noul
Testament, tradus şi tipărit de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti, ediţia 1940.
Eram înarmat provizoriu doar cu un cuţit. Seara mi-am luat rămas bun de la soră-mea şi de la
cumnat şi am plecat.
Pe la 11 noaptea eram la casa lui Stere Ploscaru şi, de cum am bătut la uşă, mi s-a deschis.
în casă erau mai mulţi camarazi şi gazde de organizaţii, care mă aşteptau pe mine. în primul rând
Stere Ploscaru, care îmi era văr primar, apoi Enache Gima, Stere Gima, Nicolae Matarangă,
Vasile Papazică, Constantin Baitu, Nicolae şi Dumitru Fudulea, Gogu Puiu. După ce am intrat în
casă, i-am salutat cu T.L.C. şi mi-au răspuns şi ei la fel. Era un spectacol destul de impresionant.
71