Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

A
Cunostintã cu Legiunea
m amintit că 40 de familii de macedoneni ne-am stabilit în co-muna Cociular, judeţul
Durostor, Dobrogea, fiind colonizaţi aici şi împroprietăriţi, fiecare familie cu câte 10 hectare
de pământ arabil.
Odată cu noi au mai venit în acea comună şi vreo 16 familii din Vechiul Regat, cărora le
ziceam „răgăţeni”. între aceştia erau învăţă-tori de şcoală primară, funcţionari la primărie,
pădurari şi jandarmi. Până la numărul de 400 de familii, cât avea comuna, ceilalţi erau băştinaşii:
turci, bulgari etc.
Noi coloniştii ne-am pus pe treabă şi ne-am propăşit frumos, aşa că în scurt timp, având un
pământ bun şi destul de productiv pentru agricultură, ne-am construit case, grajduri, hambare,
cocini, porum-bare şi ne-am îngrădit curţile. Şi apoi ne-am făcut rost şi de căruţe, de cai, am
crescut oi, porci şi tot felul de păsări şi, în sfârşit, am devenit unii dintre cei mai de seamă
gospodari ai comunei.
în anul 1933, într-o zi de aprilie, era o zi frumoasă şi caldă de primăvară, au venit la noi în
comună Toma Babu şi Gheorghe Pitulia, amândoi elevi de la liceul superior. S-au oprit în centrul
comunei, la cafeneaua lui Sima Mina, unde eram adunaţi mai mulţi români la taifas. Au intrat în
vorbă cu noi şi ne-au spus cine sunt ei şi că ar vrea ca să ne vorbească. Dar ar dori ca toţi românii
să vină la cafenea, pentru că au ceva foarte important pentru noi coloniştii de aici. Repede ne-am
anunţat unul pe altul şi ne-am adunat destui la cafenea şi am intrat într-o cameră separată unde
eram numai noi, românii.
Atunci unul dintre elevi, Toma Babu, a luat cuvântul şi ne-a vorbit: ,,Noi, românii, cu toţii
suntem fraţi şi deci trebuie să ne înţelegem şi să fim uniţi cu toţii, când neamul nostru românesc
este cotropit şi ameninţat de străini. Tot comerţul şi toată industria au încăput pe mâinile străinilor
şi în primul rând ale jidanilor, care sunt cea mai mare plagă pe capul ţării noastre. Toată Moldova
este împânzită de jidani şi mai ales oraşele. De la cel mai mare magazin şi până la cea mai mică
dughiană de mărunţişuri, nu găseşti nici o firmă românească, toate sunt numai ale jidanilor.
Iar în Bucureşti, jidanii au ajuns atât de puternici încât ei dictează politica României mână
în mână cu toate partidele politice. Lozinca lor este: pleacă ai noştri, vin ai noştri. De multe ori îi
vezi pe jidani plimbându-se pe Calea Victoriei cu români jidoviţi şi, trecând pe lângă Palatul
regal, jidanii le spun la români, mai în glumă, dar mai mult în ironie şi în derâdere: Voi aveţi un
rege, dar noi avem o regină! (desigur că făceau aluzie la Lupeasca, evreică). Nici un politician nu
se sinchiseşte să ia măsuri pentru ţăranul român, care nu poate să-şi plătească impozitele la
percepţie şi nici să-şi îmbrace copiii, care umblă rupţi de haine şi flămânzi, vorba poetului: Munţii
noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă.
în această situaţie tragică şi de grea cumpănă la care a ajuns neamul nostru românesc, s-a
ridicat ca un munte, ca o stâncă de granit un fiu al Moldovei: CORNELIU ZELEA
CODREANU, ca să scape ţara de jidovime, de iobăgie, de angarale şi de băncile liberale. A luat
fiinţă Mişcarea Legionară - GARDA DE FIER - sub conducerea şi iniţiativa Căpitanului nostru,
fiu al Moldovei. Corneliu Z. Codreanu a suferit închisori, bătăi, schingiuiri, târât în lanţuri de
către poliţia guvernelor corupte şi vândute capitalului străin. Atât guvernanţii, cât şi cei din
posturile înalte au acceptat arginţii lui Iuda şi s-au lăsat atraşi în mocirla politicianismului corupt.
Dar Căpitanul nu a acceptat şi nu s-a lăsat ademenit să fie compromis de arginţii vânzării şi de
onoruri pătate, ci a rămas ca o stâncă neclintit, hotărât şi dârz, să lupte ca să izbăvească neamul
românesc de primejdii, de vânzări şi de nevoi.
Nici în Silistra noastră nu era mai bine, (Silistra era capitala judeţului Durostor unde noi ne
vindeam cerealele), aceiaşi samsari străini îi găseam şi aici ca: Azarbagian, Dicman, Tulia,
Hersinbai, Hristu Bobe etc. Aşadar, aceştia fiind străini de neamul nostru românesc şi uniţi între
ei, ne luau cerealele pe un preţ de nimic şi în curând am fi ajuns, ca moldovenii, la sapă de lemn”.
14