Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

D
Drumul haiduciei
e acuma era pe înserate, iar eu, mergând prin porumbi, îmi făceam socoteala ce trebuie să
fac şi unde trebuie să merg. Aveam cu mine o traistă cu pâine, un bidonaş cu apă de vreo
700 de grame, un baston şi un cuţit. Acesta îmi era tot avutul la ora aceea. Am urcat delul, am
trecut peste şoseaua naţională şi am luat-o la vale spre satul Panduri. La marginea satului era
cimitirul, prin care am trecut şi am ieşit în partea opusă. A treia casă de la cimitir locuia o altă
mătuşă, sora tatei. Am bătut la geam şi mătuşa mi-a deschis uşa. Intrând în casă, mătuşa m-a
sărutat, iar eu i-am sărutat mâna. Ea a început să plângă şi să îmi zică: Uite cum ai ajuns, cine ştie
ce s-o mai alege de tine! Răspund eu: Lasă mătuşă, n-ai teamă de mine, că se aude că până în
toamnă, cel mult până în primăvară, comuniştii se duc dracului. O să cadă de la putere şi o să
vezi ce o să păţească cei care ne prigonesc pe noi acum. Mi-a dat să mănânc şi, cum era noaptea
târziu, m-am culcat şi am dormit. Dinspre ziuă a venit mătuşa şi mi-a spus să mă duc în beci, ca
să fiu mai ferit. Noaptea dormeam în casă, iar ziua coboram în beci. Situaţia asta a durat cam zece
zile. Şi aici treierişul fiind în toi, procedura era aceeaşi ca în comuna Sinoe. Grâul era dus la
marginea satului şi se treiera cu batoza partidului, iar politrucul dijmuia aproape tot grâul.
Verişoara mea Haida şi cu soţul erau şi ei la treierat. Eu stăteam în pivniţă liniştit şi citeam un
ziar, când verişoara Haida a venit într-un suflet la mine în beci, aproape că nu putea să vorbească
de frică şi de oboseală, şi mi-a zis: Vere, fugi la câmp, în pădure sau unde poţi, că prin sat se face
percheziţie pentru grâu. Suntem şi noi bănuiţi că am luat din grâul nostru şi este vorba că vin să
ne percheziţioneze. Din nou mi-am făcut bagajul ce-l aveam şi dă-i drumul. Am trecut dealul şi
am coborât într-o mică pădurice de mărăcini, intrând în desişul ei. Către seară a venit soţul
verişoarei, Gheorghe, şi mi-a adus alimente şi apă. Apoi timp de o săptămână a venit în fiecare
seară să mă vadă, aducându-mi de-ale gurii. Cam după o săptămână, mi-am pus întrebarea cât
timp o să-mi aducă Gheorghe pâine şi apă, cine ştie ce i se poate întâmpla. De aceea, într-o seară,
când a venit la mine, i-am spus: Cumnate, du-te în satul Lunca, la sora mea,ia legătura cu Costea
Brândea, cumnatul meu şi adu-l aici la mine. A doua zi Gheorghe Zuricu, cumnatul - gazdă, a
mers şi l-a adus pe celălalt cumnat, Costea. Stabilisem un cod, trei ciocănituri între două beţe şi
eu la fel loveam cu muchia cuţitului de trei ori în baston. Spre seară, aud ciocăniturile şi le
răspund la fel. Numaidecât au apărut lângă mine, am dat mâna cu ei şi cumnatul Costea a spus:
Hai să plecăm, nu stăm de loc! Am plecat, am trecut pe la mătuşa, le-am cerut scuze pentru
deranj, am sărutat mâna mătuşii, apoi am sărutat-o pe verişoara Haida şi pe soţul ei, mulţumindule
pentru găzduire. Mătuşa m-a sărutat şi m-a binecuvântat: Maica Domnului să te păzească, pe
unde te vei duce! Le-am dat bună seara şi am plecat.
în drumul nostru am trecut prin comuna Baia, prin Ceamurlia de Jos şi am ajuns pe la două
noaptea în satul Lunca. Sora mea m-a primit în casă, m-a sărutat, apoi cu lacrimi în ochi mi-a
spus: Măi frate, toată viaţa în casa noastră, de când m-am pomenit, numai jandarmi, numai
securitate, percheziţii, biata mamă, numai ea ştie câte a suferit pentru tine. Ne-a pus de am
mâncat, după aceea, mi-am făcut planul unde trebuie să stau. Casa cumnatului avea patru camere
stil vagon. Tocmai în fund era o cămăruţă. Am zis, acolo am să stau şi o să dorm. Voi închide uşa
pe dinăuntru şi nu voi deschide decât numai când voi auzi trei ciocănituri, ceea ce înseamnă că
este sora sau cumnatul Costea.
Eram în luna septembrie. Pe unde am trecut şi am stat, m-am jenat deşi îmi erau rude, dar
cât puteam să stau O zi, două, nouă, până la urmă trebuia să plec să-mi caut un alt rost. Sora mea
m-a primit cu cea mai mare dragoste şi la fel cumnatul meu. El era o fire blândă şi de o bunătate
ce nu pot să o descriu. Din cele ce voi povesti, se va vedea cât a suferit şi el pentru mine: bătăi,
schingiuiri, dar nu m-a trădat. Totuşi până la urmă trădarea a venit, dar din cu totul altă parte.
Aşadar m-am aşezat în această cămăruţă. Nu m-am jenat că eram la soră-mea, unde mă
simţeam ca la mine acasă. Totuşi parcă eram la închisoare, toată ziua zăvorât în cămăruţă, zilele
67