Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

la Huşi, când ne-am aşezat pe bănci am adormit imediat. Nu ştiu cât a mers trenul şi pe la ce oră
era, dar eram undeva în plin câmp când s-a produs un cutremur puternic. Ne-am lovit cu capul de
vagon şi ne-am trezit buimăciţi, neştiind ce s-a întâmplat. Unii legionari au strigat: cutremur,
cutremur...
La ziuă, când am ajuns la Bârlad, gara era dărâmată iar linia ferată era blocată cu grinzi şi
cu moloz. A trebuit să stăm câteva ore până s-a eliberat linia ferată, aşa că am avut destul timp să
mergem pe la prăvălii să ne cumpărăm de ale mâncării. Trenul a trebuit să oprească în mai multe
gări şi să aştepte până se curăţa linia şi abia noaptea târziu am ajuns în Bucureşti.
A doua zi, mai mulţi refugiaţi am plecat la Constanţa, la biroul colonizării, pentru
informaţii. Ne întrebam ce facem acum, că e toamnă şi iarna e aproape, iar noi stăm încă în
Ialomiţa, în mod provizoriu. Unii şi-au dat cu părerea că să intrăm în biroul colonizării şi să
cerem să ni se dea voie şi bilete ca delegaţi, să mergem prin oraşele din Moldova să ne apucăm şi
noi de comerţ. Am intrat în birou unde ne-a întâmpinat inspectorul colonizărilor, avocatul Nicolae
Ciumete. I-am spus ce dorim, iar el ne-a răspuns că nimic nu depinde de el, ci totul vine de la
Bucureşti. Dacă mergeţi la Ministerul Finanţelor şi vă aprobă, tot acolo vă dă bilete şi delegaţie,
altfel nu se poate. O delegaţie de 50 de persoane ne-am dus la Ministerul Finanţelor. I-am dat
cererea noastră, motivând că în satele din Tulcea este multă malarie, noi avem copii mărunţi şi nu
vrem să riscăm să-i pierdem, aşa că am dori să ni se dea aprobare pentru Moldova.
Rezultatul a fost negativ. Ministerul ne-a răspuns că nu se poate. Motivul: Mişcarea
Legionară a hotărât de comun acord cu domnul general Antonescu că toţi refugiaţii din Cadrilater
vor merge în judeţele Constanţa şi Tulcea. Mulţi refugiaţi am rămas la răspântie. Constanţa nu ne
primea şi ministrul finantelor nu ne aproba plecarea în Moldova. Şi, cum iarna bătea la uşă, mai
mulţi din cei refugiaţi am luat o hotărâre destul de gravă. Asociindu-ne în mici grupuleţe, am
plecat spre Moldova. Un grup de refugiaţi a plecat la Piatra Neamţ, iar eu cu alt grup am plecat la
Bacău. Am format o delegaţie şi ne-am dus la şeful judeţului Bacău, la domnul Nicolau. I-am
spus doleanţele noastre, că avem familii şi că îl rugăm să ne ajute. El ne-a ajutat cât a putut şi noi
am fost mulţumiţi, apoi a dat ordin ca să fim încartiruiţi.
Până pe la 15 noiembrie 1940, venind mereu în mici grupuleţe, am ajuns la vreo 200 de
familii de refugiaţi. Au început, tratativele între refugiaţi şi evrei. Eu şi Costea Gheorghe ne-am
asociat şi ne-am înţeles cu Tulea Dicimca şi Moris Braun, care ne-au predat brevetele de băuturi
spirtoase, crâşma şi localul. Am convenit să le plătim pentru chirie 36.000 lei, în patru rate a
9.000 lei. De asemena le-am cumpărat toată vesela crâşmei, care a costat 97.000 lei şi pe care i-
am achitat imediat.
în oraşul Bacău, secretarul sediului legionar era părintele Grebenea Ion. Şi noi, refugiaţii,
ne-am constituit în cuiburi legionare. Deşi domnul Nicolau, şeful judeţului, a avut bunăvoinţa să
ne ajute pe noi refugiaţii, totuşi exista un sabotaj vădit din partea autorităţilor. La administraţia
financiară, la camera de comerţ şi industrie, oriunde te duceai îţi spunea vino mâine, vino
poimâine şi te amâna de pe o zi pe alta. Bacăul era un centru puternic, una dintre cetăţile
masoneriei şi a Cahalului.
Î
„Rebeliunea”
n noaptea de 21 ianuarie 1941, toţi legionarii ne-am strâns la sediu. în acea noapte, echipe de
legionari au ocupat mai multe instituţii ca tribunalul, primăria, administraţia financiară,
depozitul de benzină etc. Eram aşa de pregătiţi sufleteşte încât de abia aşteptam să ne încleştăm
cu armata. Am format o echipă de 16 legionari, şeful echipei Bădulescu Ion, eu Nicolae Ciolacu,
Mihai Ergovanu, iar restul erau băcăuani. Ne-am dus la marginea oraşului şi am ocupat un
depozit de benzină. Vis-a-vis de noi erau un pluton de soldaţi înarmaţi, ce aşteptau ordinul să vină
41