Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

viaţă fericită, condusă de P.M.R., până nu vor fi distruse aceste vipere din banda organizată de
Nicolae Ciolacu. Această bandă, înarmată cu arme automate, şi-a început activitatea încă din anul
1948, sabotând partidul în realizarea socialistă de guvernământ şi care conta pe un conflict armat
între statele imperialiste şi Uniunea Sovietică Socialistă. în acel moment, bandiţii ar fi participat
ca partizani în lupta contra armatei sovietice. Centrele de spionaj imperialist au luat legătura cu
rămăşiţele fostei mişcări legionare, să facă propagandă în popor să nu se supună oamenii
măsurilor luate de autorităţile de stat. Ei voiau să se organizeze ca să dea o lovitură de stat pentru
a prelua conducerea ţării.
La sfârşit, a cerut preşedintelui şi onoratului tribunal să aplice pedeapsa capitală pentru
aceşti bandiţi, care au activat înmpotriv ţării. A cerut să se aplice articolul 209 din Legea 16/1949.
Procurorul deve-nise un fel de turbat, de nebun, nervos, sărea în sus şi cerea mereu condamnarea
capitală. A creat în faţa noastră şi a completului de judecată o atmosferă sinistră, încât credeam că
din boxă ne duce drept la locul de execuţie. Noi, cei din boxă, ne uitam unii la alţii ca şi când ni
se apropia sfârşitul printr-o crudă tragedie, prin împuşcare. Care dintre noi putea să mai creadă că
nu va fi împuşcat, când nu cu mult în urmă camarazi de-ai noştri au fost executaţi prin împuşcare
după judecată sau au fost omorâţi chiar acolo unde îi prindeau dacă opuneau rezistenţă. Şi apoi
mai erau cei 40 de dobrogeni care au fost luaţi în martie 1950 într-o noapte de la închisorile
Gherla şi Aiud cu duba şi au dispărut, de nu se ştie în ce dramă oribilă au pierit. în momentul
acela eram siguri că ateii aceştia care nu ştiu multă carte ne execută aşa cum au executat şi pe cei
care i-am amintit.
Nimeni dintre noi nu se mai gândea nici la soţie, nici la gospodărie, nici la părinţi, nici la
alte rude apropiate sau la prieteni, ci numai la ce se va alege de copiii noştri, dacă vor muri de
foame, de frig, sau de altă năpastă, ori poate vor supravieţui. Acest gând negru ne sfâşia inima, nu
pentru moartea noastră, ci ni se sfâşia inima pentru copiii noştri. Preşedintele tribunalului a
început interogatoriul.
Stere Manciu de acolo, de unde vii, ca şi când el nu ştia de unde venim; ai dat nişte
declaraţii, le susţii Ai ultimul cuvânt. A urmat Tănase Vlahbei, la fel şi lui i-a pus aceeaşi
întrebare: De acolo, de unde vii... ai ultimul cuvânt. Toţi au urmat pe rând cu aceeaşi întrebare şi
că ai ultimul cuvânt. Eu, de exemplu, mai trecusem prin prigoane, prin bătăi şi prin închisori.
Camarazii mei, unii mai tineri, nu ştiau nici măcar ce este aceea poliţie. N-au fost arestaţi
niciodată. Dar acum când s-au văzut la aman, fiecare la ultimul cuvânt fără să se compromită
căuta în aşa fel să vorbească încât completul de judecată să-i acorde circumstanţe atenuante, ori
dacă se poate să-l elibereze.
Unii din camarazi căutau să le înmoaie inima celor din complet, zicând: Tovarăşe
preşedinte, onorat tribunal, recunosc că am greşit, dar când au început înscrierile la colectiv, am
fost primul la înscriere. Am ajutat mult colectivul cu braţele mele, cu munca mea, de aceea cer să
fiu eliberat şi să muncesc în cadrul colectivului. Altul spunea: Eu recunosc că am greşit faţă de
partid, dar am dus la colectiv doi cai, o căruţă, un plug, am ajutat mult colectivul cu braţele, cu
soţia, cu căruţa, la toate muncile la câmp, cer să fiu eliberat să lucrez în folosul colectivului la
lucrările agricole. Şi fiecare căuta să spună câte ceva pentru a obţine circumstanţe atenuante.
A venit rândul meu, preşedintele: Nicolae Ciolacu, acolo de unde ai venit, ai dat nişte
declaraţii, le susţii Ai ultimul cuvânt. Eu i-am zis: Tovarăşe preşedinte, onorat tribunal. Nu
susţin toate declaraţiile. Nu am avut două arme. Preşedintele m-a întrerupt: Ai de spus şi altceva
I-am răspuns: Faţă de partid sunt vinovat. Să mi se dea pedeapsa care se crede că o merit. (Prin
aceasta, am vrut să spun că faţă de partidul comunist sunt vinovat, dar nu şi faţă de neamul meu
românesc).
Preşedintele a dat cuvântul avocatului. Avocatul: Tovarăşe preşedinte, onorat tribunal.
Deţinuţii care sunt în boxă îşi susţin decla-raţiile făcute acolo de unde vin. Ei recunosc faptele
lor grave de care sunt acuzaţi. Mai sunt şi corpurile delicte care stau aici în faţa instanţelor.
După declaraţiile lor, ei sunt colectivişti, au fost la muncile agricole de pe câmp şi cer cu
insistenţă circumstanţe atenuante. Dacă se poate să li se aprobe. Faţă de Republica Populară
154