Haiducii Dobrogei.pdf - Despre demnitate

şi să ne evacueze. Cei din echipa noastră eram toţi între 25 şi 30 de ani şi ne făceam socoteala că
soldaţii sunt mai tineri de 21 de ani şi fără experienţă. în momentul în care vor veni să ne
evacueze, noi să fim aşa de ageri ca printr-o stratagemă şi prin surprindere să-i dezarmăm pe loc.
Ştiam că fără jertfe şi sacrificii nu puteam să biruim şi, fiind convinşi că la mijloc este o trădare şi
posedând într-o oarecare măsură duhul Căpitanului, ne spuneam că pentru neam nici o jertfă nu
este prea mare.
Ne-am zis de mai multe ori Tatăl Nostru şi aşteptam încordaţi să vină plutonul de soldaţi
pe care noi urmă să-i dezarmăm. Dar slavă şi mulţumită bunului Dumnezeu că l-a inspirat pe
domnul comandant Horia Sima şi, înspre dimineaţă, a dat ordin la radio tuturor şefilor de judeţe
să se retragă de pe poziţii. Cu părere de rău şi cu mult regret ne-am retras. Dacă nu era ordinul
domnului comandant Horia Sima, ar fi curs mult sânge pe întreg teritoriul României. Generalul
Antonescu a declarat stare de asediu şi după câteva zile au început percheziţiile pe la sediile
legionare. în plus, a dezlănţuit o mare prigoană împotriva Mişcării, cu percheziţii prin casele
legionarilor şi arestări. Eu am stat în ianuarie şi februarie fără să fac vreo mişcare, aşteptând să
vină cineva să înceapă o activitate subversivă. Dacă am văzut că nu vine nimeni să începem
activitatea legionară în ilegalitate, eu, care eram învăţat cu prigoana lui Duca şi cu a lui Armand
Călinescu, am luat iniţiativa să-i organizez pe refugiaţii din Cadrilater.
Z
Fedecistii de la liceu
adarnic am căutat să iau legătura cu organizaţia din oraş, care probabil că nu mai exista. M-
am hotărât să încep să mă mişc de unul singur. La liceul superior cunoşteam trei elevi: Iancu
Perifan, Stroe Zisu şi Iancu Caratos, care făceau parte din Frăţiile de Cruce. Ei nu întrerupseseră
legătura cu comandamentul lor din Bucureşti, de unde primeau informaţii şi trimiteau cotizaţiile.
Am vorbit cu Iancu Perifan că aş vrea să iau legătura cu ei şi cu Frăţiile de Cruce.
Deci am plecat prin oraş să caut legionari şi să organizez cuiburi. îmi alegeam eu camarazii
după următorul criteriu. Cum întâlneam câte un camarad prin oraş îi puneam următoarea
întrebare: Camarade, crezi că Mişcarea există şi trebuie să activăm Ei, ce zici Păi să vezi,
răspundea respectivul, că acuma Mişcarea nu mai este şi se zvoneşte că Antonescu o să facă o
altă Mişcare. După ce-l priveam puţin în ochi, făceam semnul crucii cu mâna la fruntea lui şi
ziceam: în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin. Dumnezeu să te ierte. Eu dam să
plec şi el se lua imediat după mine. Măi Ciolacule, de ce mi-ai zis aşa Răspundeam: Păi când
ţara este în primejdie şi fiii ei nu o ajută, înseamnă că ei sunt morţi de mult, tu nu-ţi dai seama că
şi tu eşti mort
Eu în viaţa mea am fost un om voinic şi zdravăn şi nu îmi păsa cum avea să reacţioneze el.
Plecam mai departe şi întâlneam pe altul, pe care îl ştiam că a fost legionar.
Ei camarade, ce zici, Mişcarea mai este sau nu Dacă răspundea: Da, este Mişcarea, încă
mai există. Oricâte prigoane vor fi, ea nu va pieri niciodată. Atunci eu îi ziceam: Bravo,
camarade! şi dădeam mâna cu mare bucurie. Mişcarea nu va pieri niciodată. Toţi duşmanii vor
pieri, dar Mişcarea Legionară niciodată.
Camarazii pe care i-am găsit erau unul şi unul. Cei care ne-am încadrat în cuiburi am fost
următorii: Mihai Ergoveanu, Gică Perifan, Caratos Tănase, Mihai Caragiu, Enache Perifan, Mihai
Arnăutu, Coromace Nicola şi Ciolacu Nicolae. Iar când am ţinut şedinţa de familie, au fost
chemaţi şi au luat parte şi băieţi de la Frăţiile de Cruce: Iancu Perifan, Stroe Zisu şi Iancu Caratos.
Activam pe unde ne întâlneam, de multe ori pe malul Bistriţei. încercam să ţinem şedinţe, să ne
informăm despre ultimele noutăţi, dar prigoana era mare, zilnic se auzea că prin ţară sunt mereu
percheziţii şi arestări.
42