Arheologia preistorică a lumii neolitic şi eneolitic - cIMeC

www.cimec.rogrosieră cu degresant vegetal, acoperită, câteodată, cu angobăroşiatică, şi o specie fină, reprezentată prin numeroase vase bol,cu profilul carenat, decorate cu benzi orizontale pictate sub buză,cu culori închise pe fondul deschis sau invers.Spiritualitatea comunităţilor Jarmo este dovedită de o foartebogată plastică zoomorfă şi antropomorfă, unele foarteschematizate, legate probabil, de cultul fecundităţii şi fertilităţii (fig.21. 5-8). Adesea au fost reprezentate personaje feminine, înpoziţie aşezată, sau deosebit de schematizate, în formă de pionidar cu trăsăturile anatomice ale chipului reliefate (Atlas, 1994).Este foarte greu de definit care a fost moştenirea culturiiJarmo, în regiunea pe care aceasta a ocupat-o, deoarececercetările sunt încă insuficiente. Este posibil ca populaţiile de tipJarmo să fi ocupat, în Neoliticul evoluat şi în eneolitic, toatedepresiunile intramontane înalte ale Zagrosului iraniano-irakian,aşa cum se observă în descoperirile de la Jarri B (bazinul Shiraz,Iran, cercetări L. Van den Berghe, 1951-1952, 1955, în cea maimare parte inedite), aprox. 5600–5000 bc, caracterizate printr-oceramică grosieră, cu degresant vegetal, pictată cu culoare închisăpe fondul deschis al vasului, Mushki (tot în bazinul Shiraz,cercetări japoneze conduse de T. Matsusani, 1965), aprox. 5000–4500 bc, unde, pe lângă unelte şi arme microlitice de obsidian(piese geometrice şi negeometrice, lame de seceră, gratoare etc.)şi de os (străpungătoare, ace, mânere etc.), sunt cunoscute piesede aramă lucrate prin ciocănire (străpungătoare, mărgele, cârligede undiţă), împreună cu o ceramică grosieră şi fină, pictată cuculori închise pe fondul deschis sau roşiatic al vaselor (Atlas,1994).Locuirile de la Bakun B (bazinul Shiraz, Iran, cercetărijaponeze restrânse, conduse de N. Egami şi S. Masuda, 1956),datate la aprox. 4500–4100 bc, reprezintă a treia fază de ocuparea Zagrosului central şi vădesc o continuare a tradiţiilor anterioare(fig. 22), fiind mai dificil de generalizat din cauza suprafeţeirestrânse săpate (12 m 2 ) (Deshayes, 1976; Atlas, 1994).Ultima fază de ocupare neo-eneolitică din zonă, încadratăîntre 4100–3700 bc, este reprezentată prin situl Gap A, nivelul I(în bazinul Shiraz, Iran, cercetări japoneze N. Egani, T. Sono,1962), unde s-a constatat continuarea practicării agriculturii şicreşterii animalelor, o grijă deosebită pentru întemeierea41