Arheologia preistorică a lumii neolitic şi eneolitic - cIMeC

www.cimec.roCAPITOLUL 12NEOLITICUL ŞI ENEOLITICULÎN ASIA CENTRALĂEste alcătuit din mai multe comunităţi istorico-etno-culturale,bine definite, cum au fost culturile Džeitun, Kerlteminar, Hissar,Anau şi Namazga, dintre care unele au coexistat şi s-au influenţatreciproc între mileniile al VI-lea şi al III-lea bc; fiecare, ocupândcâte o nişă ecologică bine individualizată, a avut o origine şi oevoluţie proprie, dezvoltând grupe şi variante regionale, depinzând,în unele din elementele lor, de Neoliticul şi Eneoliticul iranian.Cultura Džejtun (Djeitun) (situl Džejtun, la 30 km NV deAškhabad, cercetat de V. M. Masson, 1955 – 1963, şi O. B.Berdyev, în 1964), reprezintă, probabil, prima cultură neolitică(sedentară şi agricolă) din sudul Turkmenistanului, dezvoltată lapoalele muntelui Kopet Dagh, de la Kyzyl Arvat, în vest, până înregiunea Meana-Čaač, la est, pe parcursul a trei faze: timpurie (încea de-a doua jumătate a mileniului al VI-lea bc), mijlocie şi târzie(sfârşitul mileniului al VI-lea bc (Masson, 1971).Asezările erau amplasate pe malurile apelor care coborau dinmunte, într-un mediu semideşertic, ca şi în zonele de contact dintrecâmpie şi lanţul nisipos al Deşertului Kara Kum, unde primăvaradevreme se formau lacuri sezoniere. Siturile acestei civilizaţii pot figrupate în trei zone geografice: occidentală (aşezarea Bami),centrală (staţinile Džejtun şi Čopan Depe) şi răsăriteană (MonžuklyDepe), cu trăsături comune şi particularităţi locale exprimate înocupaţii, procentajul ceramicii pictate şi numărul statuetelorzoomorfe şi antropomorfe.Siturile, cu dimensiuni variabile (0, 5 la 2 ha), au fost intens şi48