Arheologia preistorică a lumii neolitic şi eneolitic - cIMeC

www.cimec.ro*******Japonia a reprezentat, în holocen, un spaţiu interesant cu oevoluţie particulară, datorată, în parte şi specificului său geografic.Arhipelagul nipon a căpătat, în general, aspectul geografic pe careîl cunoaştem astăzi: numeroase insule, cu o mare lungime acoastelor, importante resurse marine, păduri masive în zonelemuntoase, cu însemnate resurse animaliere şi vegetale, spaţiirestrânse de câmpie, care să poată fi întrebuinţate într-oagricultură propriu-zisă. În acest areal specific a evoluat, înepipaleolitic şi neolitic, complexul cultural Jomon (aprox. 12500–300 bc) caracterizat prin ceramica decorată cu diferite impresiunişnurate (numită Jomon, în japoneză).Interesant este faptul că, deşi au cunoscut de timpuriuceramica, comunităţile Jomon aveau, la început, un mod de viaţăcaracterizat prin pescuit, vânătoare (mistreţul, cerbul, mamiferelemarine) şi cules (la Hamansuno, în sudul insulei Hokkaido, aprox.7000 şi 5000 bc, erau culese: meiul şi hrişca (Fagopyrumesculentum), putându-se vorbi despre un neolitic ceramic fărăproducţie propriu-zisă de hrană. De asemenea, pentrualimentaţie mai erau utilizate: nucile, castanele comestibile,ghinda, tigva (Lagenaria vulgaris), mazărea şi o specie de fasole.În domeniul construcţiilor şi meşteşugurilor, erau utilizaţi dudul şiarborele de lac.Cultura plantelor este cunoscută, cu siguranţă, în arhipelagulnipon, din mileniul al IV-lea, în fazele mijlocii Jomon (aprox. 3500–2500 bc), când meiul era cultivat de către comunităţileseminomade care trăiau pe litoralul Pacificului, în special cele dinregiunea Tokyo, ca animal domestic fiind cunoscut doar câinele,bovinele fiind introduse mai târziu, în epoca Yayoi (secolele al IIIleabc–al III AD).Amplasarea geografică a comunităţilor Jomon a determinatca, încă din mileniul al VIII-lea bc, să fie practicat pescuitul în largulmării. Mărturie stau, în acest sens, descoperirile de peşti marini dinsitul Natsushima (golful Tokyo), fragmentele de pagaie şi de pirogăde la Torihama (60 km nord de Kyoto) şi Kamo (la 70 km sud deTokyo), ultima datată la 3100 bc. Despre acest tip de navigaţievorbeşte şi răspândirea ceramicii, din perioada iniţială Jomon,până în insulele mai îndepărtate (situl Agaribara/Okinawa – 4670 –4450 bc) (Garanger, 1992).67