Arheologia preistorică a lumii neolitic şi eneolitic - cIMeC

www.cimec.rohoabinhian şi bacsonian (aprox. 12000–2000 bc) s-a petrecuttranziţia către neolitic (Peninsula Indochina şi nordul Indoneziei–vestul Birmaniei, sudul Chinei, Malaezia, nordul Sumatrei şi,probabil, Taiwan). Încă din fazele mijlocii alehoabinhian/bacsonianului erau cunoscute topoarele scurte cutăişul şlefuit în timp ce, în fazele evoluate, sub influenţa neoliticuluichinez, au apărut mojare şi pisăloage de piatră, spatule de os şiceramica decorată cu şnurul şi cu motive sub formă de împletitură.De aceea, prin prezenţa utilajului litic şlefuit (topoare, dălţi şisăpăligi), fazele hoabinhianului mijlociu şi târziu au fost încadrateîn aşa-numitul neolitic sud-est asiatic, care se consideră că sesfârşeşte odată cu răspândirea comunităţilor Dong-Son(Vietnamul de nord), care aparţin începutului epocii bronzului dinregiune (secolul al VIII-lea bc) (Solheim, Wilhekm 1972).Începuturile propriu-zise ale agriculturii şi creşterii animalelorîn Asia de sud-est nu sunt cunoscute cu precizie. Uneledescoperiri din situl Spirit Cave (Thailanda de nord), în niveluridatate între 10000–6000 bc, pun problema practicării unei cultivăritimpurii a plantelor (resturi de mazăre, fasole, curcubitacee, betel şidiverse nuci). Se pare că în unele niveluri bacsoniene, datate,discutabil, pe la 8000/6000 bc, au fost descoperite resturi de orezcultivat şi dovezi ale existenţei câinelui domestic.Este posibil ca procesul de acumulare a trăsăturilorneoliticului în sud-estul Asiei să fi fost foarte lent şi cu particularităţispecifice. Astfel, acesta ar fi început, probabil, prin realizarea unorunelte de piatră şlefuită şi cu protejarea plantelor alimentare, caetapă avansată a culesului, între care se găseau diferite varietăţide igname şi taro (Aracea), arborii de pâine şi bananierii, cultivaţimai apoi prin reproducere asexuată. Culesul orezului sălbatic şirizicultura au apărut mai târziu, poate independent, poate subinfluenţa neoliticului chinez.De aceea, populaţiile care au părăsit Asia de sud-est, prinmileniul al III-lea bc, pentru a coloniza insulele din Pacificul devest, au dus, în noile teritorii, toate plantele menţionate, cuexcepţia orezului, şi unele animale domestice (câinele, porcul şigăina). În aceste condiţii, în nordul Indoneziei, pe la 2500 bc, întoalianul recent, a fost cunoscută ceramica şi cultura orezului(nivelurile superioare din adăpostul Ulu Leang din regiunea Maros,în Insula Sulawesi/Celebes) (Garanger, 1992).66