PDF - Limba Romana

104
limba Română
literari-„papagali”) atribuirea nuvelei Tunsu (Tundza), precum s-a grăbit s-o facă, pe
vremuri, E. M. Dvoicenko-Markova, aceluiaşi autor al Peregrinului, al nuvelei Stîncile
de la Costeşti (ambele fiind publicate, pur şi simplu, întîmplător, în acelaşi Almanah de
Odesa pentru anul 1840, dar în 1839).
Ni s-a părut nimerit a încerca să facem o trecere, tocmai la această „răspîntie”
istorico-literară, de la „poetul chişinăuian” Al. Th. Weltmann la cel care se numea N.
I. Nadejdin (fost profesor la Universitatea din Moscova, redactor al revistelor Telescop
şi Molva, pînă la interzicerea celei dintîi, în 1836, prin exilarea lui N. I. N. undeva întrun
„uiezd”, departe de Moscova, după „ispăşirea pedepsei” ajungînd la Odesa), şi
care îşi va continua activitatea social-culturală şi literară, „în apropiere de Basarabia”.
Acestuia îi va aparţine şi meritul de a aduna materiale pentru două Almanahuri
de Odesa (pentru anul 1839 şi 1840), în cel de-al doilea incluzînd şi o desfăşurată
Cronică literară a Odesei (nesemnată), şi nuvela amintită a lui Al. Th. Weltmann, două
poezii ale literatului „basarabean-odesit” N. Gherbanovski (inclusiv „Sonetul” consacrat
memoriei lui A. S. Puşkin), o foarte desfăşurată Plimbare prin Basarabia (Progulka po
Bessarabii) de N. I. Nadejdin, dar şi nuvela Tunsu (Tundza), cu subtitlul: „valahskaia
bylj”, semnată cu pseudonimul „Radul Kuralesko”, chipurile, de la „Cişma-Văruită, (la)
14 iulie 1839”. Este evident că numai alcătuitorul Almanahului... putea să cunoască
cine se „ascundea” sub acest „misterios” nume (presupunem că avem de a face, aici,
cu un dublu, cel puţin, pseudonim, alcătuit, nu-i exclus, din... pseudonimul, de la acea
vreme, Kazak URALE(J)SKII (O), precum semna scriitorul şi lexicograful-medic rus
Vl. I. Dali (aflat deja la Orenburgul din Ural), după ce semnase, mai înainte: „Kazak
Luganski”, şi din „traducerea” numelui franţuzesc al lui M. L. Farton de Verrayon (respectiv:
Cişmeaua-Văruită?...).
Drept dovadă a faptului că altcineva trebuia să fie „Radul Kuralesko” (şi Cişmeaua-Văruită?),
şi nu Al. Th. Weltmann (precum s-a admis prea lesne), ar putea să
fie invocată şi replica dată de N. I. Nadejdin, numită „Scrisoare către editorii gazetei
Severnaia Pcela” (în numerele 112-113, din luna mai 1840), replică-„scrisoare” datată:
„or. Odesa, 22 aprilie 1840”, drept răspuns la nişte „observaţii” critice (dintr-un număr
precedent al amintitului ziar) aparţinînd unui „domn Moskalesko” (alias: Al. Weltmann,
„Svetov”, „ofiţer de imparate”, „moskalul” din nuvela Stîncile de la Costeşti, 1839). „Stimaţi
domni! – îşi începe N.I.N. „scrisoarea” – Cu deosebită plăcere am citit în gazeta
dumneavoastră observaţiile asupra articolului meu, inclus în Almanahul de Odesa...”
În continuare, autorul Plimbării prin Basarabia răspunzîndu-i „dlui Moskalesko”,
pe marginea tuturor „observaţiilor”, metodic, „pe puncte”, noi nu vom reţine decît unele
precizări şi concretizări din „[punctul] 5 referitor la Chişinău, [unde] dl. Moskalesko face
nişte observaţii la obiect, [observaţii] cu care eu cad uşor de acord, dar numai parţial...
Prima observaţie se referă la vechimea existenţei Chişinăului... Şi astfel, în urma
observaţiei dlui Moskalesko, mă consider dator să completez doar exprimarea mea
despre Chişinău, spunînd că acesta era un sătuc prăpădit, cunoscut încă la începutul
secolului trecut [= al XVIII-lea?]...”
Revenind, însă, la cele scrise de către N. I. Nadejdin despre Chişinăul anului 1839
(în cadrul Plimbării prin Basarabia), vom releva importanţa şi obiectivitatea descrierilor
lui, autorul fiind printre primii călători ruşi care au observat şi apreciat „stihia românească”
a portului şi limbii vorbite de chişinăuieni etc.