PDF - Limba Romana

Patrimoniu 97
devine Johann Gotthelf Vockerodt între 1715-1718, iar mai târziu aceste funcţii
sunt preluate de absolventul Academiei slavo-greco-latine din Moscova Ivan
Iliinski, un bun cunoscător al limbilor rusă şi latină. Să nu uităm că, în paralel,
de instruirea copiilor săi, şi mai ales a lui Antioh, s-a ocupat Dimitrie Cantemir
personal 19 .
Ivan Iliinski i-a insuflat tânărului A. Cantemir dragoste faţă de ştiinţă, faţă
de limba şi literatura rusă, faţă de versificaţie, adică de arta poetică. Ulterior,
Antioh Cantemir îşi continuă studiile la Universitatea de pe lângă Academia
de Ştiinţă din Petersburg.
Destinul de mai departe al manuscriselor latine şi al manuscrisului original
autograf definitivat al Descrierii… este strâns legat de activitatea în vederea
publicării şi popularizării operelor lui Dimitrie Cantemir desfăşurată de fiul său
Antioh 20 . Primele încercări de a publica lucrările tatălui său au fost întreprinse
de A. Cantemir în Rusia, însă plecarea sa în străinătate l-a împiedicat să-şi
ducă misiunea la bun sfârşit 21 .
În 1732, la numai 24 de ani, A. Cantemir este numit ambasador şi ministru
plenipotenţiar al Rusiei în Anglia. La această vârstă juvenilă A. Cantemir îşi
câştigase autoritatea de om cu o vastă cultură şi mari capacităţi intelectuale.
Plecând în misiunea sa diplomatică la Londra, el a luat cu sine mai multe dintre
manuscrisele tatălui său, printre care Istoria Imperiului Otoman, Descrierea
Moldovei ş.a. cu scopul de a le edita. A. Cantemir îşi dădea seama că ele vor
prezenta un mare interes în ţările vest-europene, unde studiile şi cercetările de
orientalistică erau la acea vreme la un stadiu nu prea avansat, iar interesul faţă
de Orient, faţă de Imperiul Otoman şi provinciile sale europene, inclusiv Moldova
şi Ţara Românească, în special, era foarte mare. Astfel, datorită eforturilor lui
A. Cantemir, în 1734 la Londra, iar în 1743 şi la Paris apar primele ediţii ale
Istoriei Imperiului Otoman (în limba engleză şi, respectiv, în franceză).
Să încercăm însă să urmărim ce se întâmplă cu manuscrisele Descrierii
Moldovei în aceşti ani, pe când prinţul Antioh era ambasador în Marea Britanie.
După cum am încercat să arătăm mai sus, până la plecarea lui A. Cantemir
în străinătate existau cel puţin trei manuscrise latine ale Descrierii Moldovei:
primul manuscris latin, manuscrisul original autograf definitivat, precum şi copia,
după cum am admis, făcută de G. S. Bayer. Care din aceste manuscrise au
fost luate de A. Cantemir cu sine în străinătate – primele două sau poate cel
de-al treilea manuscris, care nu este altceva decât manuscrisul original autograf,
adică varianta definitivă a Descrierii Moldovei, la care era anexată harta
Moldovei? Spre deosebire de Galina N. Moiseeva, care susţine că A. Cantemir
a luat cu el în străinătate manuscrisul făcut de G. S. Bayer, noi considerăm
că au fost luate toate cele trei manuscrise. Afirmaţia noastră se bazează pe
faptul că după moartea lui A. Cantemir (în 1744 la Paris) cele două manuscrise
latine s-au întors pe anumite căi din nou în colecţiile din Rusia, în urma vânzării
cărţilor şi manuscriselor din biblioteca personală a lui A. Cantemir de la Paris 22 .
Ulterior în anumite împrejurări biblioteca lui Antioh Cantemir a fost procurată
de biblioteca „Nicolai Necrasov” din Moscova. Prin urmare, putem presupune
că ambele manuscrise au fost luate de Antioh Cantemir în străinătate.
La început, în timpul aflări sale în Occident, Antioh Cantemir a încercat să
editeze Descrierea... în Olanda (vezi mai detaliat cap. V, I). Cu toate eforturile
şi străduinţele depuse mult sperata ediţie olandeză nu a fost realizată. Totuşi,
în legătură cu pregătirea acestei ediţii a Descrierii…, ţinem să ne oprim asupra
unui detaliu, credem noi, destul de interesant din punctul de vedere al cercetării
noastre, dar neobservat de istorici. În drum spre Marea Britanie tânărul diplomat
se opreşte pe câteva zile în Olanda, pentru a soluţiona unele chestiuni de stat