PDF - Limba Romana

78
operaţionale ale studierii / receptării
textului dramatic, printre acestea
înscriindu-se şi următoarele:
O 1
: să determine natura evenimentului
din piesă, relaţia lui cu
realitatea propriu-zisă;
O 2
: să releve tipul de acţiune
sub raport calitativ (rapidă, lentă
etc.) şi să argumenteze importanţa
acesteia în text;
O 3
: să determine şi să argumenteze
perspectiva temporală adoptată
de autorul operei.
Tehnicile de lucru utilizate în
vederea realizării obiectivelor operaţionale
în cauză pot fi diverse.
Remarcăm doar câteva dintre ele:
a) Exerciţiul de identificare:
„Identificaţi în piesă o serie de situaţii
definitorii pentru drama personajului
Manole („Meşterul Manole” de L.
Blaga) şi pentru cadrul în care se
desfăşoară această dramă (surparea
zidurilor, impunerea unei jertfe omeneşti,
zidirea Mirei ş.a.)”.
b) Exerciţiul de reconstituire
cu caracter de problemă: „Aranjaţi
întâmplările conform ordinii în care
apar ele în dramă. Determinaţi dacă
ele decurg cronologic ori acronic:
• Manole o construieşte pe Mira
în zidul mănăstirii;
• Stareţul Bogumil îi dă lui Manole
soluţia: jertfa umană;
• Manole, ajuns la capătul puterilor,
meditează asupra forţelor care-i
dărâmă zidurile;
• Manole se aruncă de pe turnul
bisericii;
• Meşterii fac cerc în jurul lui
Manole şi al Mirei, constrângându-i
să accepte jertfa.
c) Experimentul de gândire:
• „Schimbaţi ordinea descrierii
faptelor / întâmplărilor în operă în
aşa fel încât să nu se mai respecte
principiul adoptat de dramaturg (cronologic,
acronic). Ce modificări ar
suferi în acest caz acţiunea?
• Ce modificări aţi face în finalul
piesei, dacă vi s-ar oferi acest drept?
Cum motivaţi?”
limba Română
d) Întrebarea-problemă cu variante
de soluţii: „Care dintre procedeele
de extensiune ori de dilatare a
timpului, enumerate mai jos, au fost
utilizate de dramaturg în piesă? Alegeţi
varianta optimă şi argumentaţi-o:
de dilatare
• digresiunea lirică;
• retrospecţia;
• laitmotivul;
• refrenul ş.a.
de comprimare
• elipsa;
• rezumatul;
• eliminarea elementelor
neesenţiale ş.a.”
Un şir de obiective, care urmează
a fi soluţionate în procesul
interpretării operei dramatice, ţin de
caracterizarea personajului literar.
Ceea ce se cuvine de reţinut este
faptul că personajele literare, într-o
operă dramatică, sunt adevărate arhetipuri
(Constantin Parfene). Ţinând
cont de această afirmaţie, profesorul
va antrena elevii în diverse activităţi
de cercetare, în procesul cărora ei
vor stabili în ce măsură personajul
corespunde arhetipului şi ce trăsături
inexistente în model îi atribuie dramaturgul
personajului său. Aceste
probleme pot fi rezolvate mai uşor
propunându-li-se elevilor:
a) să descrie mai întâi, conform
înţelegerii proprii, tipul uman al demagogului
/ snobului, artistului însetat
de absolut etc. (comportament,
trăsături de caracter, profil psihologic,
nume etc.);
b) să compare tipul uman creat
de ei cu personajul operei literare,
formulând concluziile de rigoare;
c) să demonstreze cu argumente
din text că personajul literar întruchipează
aceleaşi trăsături umane
şi atitudini existenţiale ca şi modelul
după care a fost creat;
d) să releve trăsăturile personajului,
inexistente în model, argumentând
intenţia autorului de a i le atribui.
În acelaşi context al caracterizării
personajelor, elevii vor deduce