PDF - Limba Romana

Lecţiile istoriei 111
În general, procesul de cultivare a
românilor se desfăşoară încă anevoios.
În rîndul aristocraţiei [lor] există unele
porniri întru civilizare; dar prin ce anume
se manifestă acestea? O datorie de
prim ordin, bunăoară, e socotită deprinderea
de a vorbi liber franţuzeşte şi de a
se îmbrăca nemţeşte. Limba franceză,
desigur cu un accent moldovenesc
şi fără pic de idee – iată cam în ce
constă un curs deplin de înţelepciune
şi cultivare! Pînă la Paris e departe, şi
de aceea el este cunoscut aicea numai
din auzite; în schimb, mulţi ajung pînă
la Viena. Viena-i idealul suprem, pînă
la care poate să se extindă imaginaţia
românului! Cine a fost la Viena, e
socotit model al tuturor perfecţiunilor
posibile, un gentleman nec plus
ultra. Însă nici gînguritul franţuzesc,
nici o călătorie fashionabilă, în mult
visata capitală a Austriei, nu constituie
nişte piedici pentru „leii” aristocraţiei
basarabene, spre a persista în deprinderile
strămoşeşti, care nu sînt decît
o îmbinare a unei îngîmfări boiereşti
cu nepretenţiozitatea musulmană. Se
spune că mai poţi vedea [în stradă?]
o caretă elegantă vieneză, care are
bătute în ţinte, în partea din faţă, nişte
cizme barosane, iar de capră e prinsă
o haină de surugiu; în acest veritabil
veşmînt se vîră un ţigan prost îmbrăcat
[gol?], cînd i se porunceşte să-l
înlocuiască pe vizitiu. Pricepe, dacă
poţi, aceste şi alte [lucruri?].
Cititul n-a devenit încă o
necesitate a civilizaţiei româneşti.
Ruseşte rar cine poate vorbi, nu
că să mai şi citească. Literatură
naţională deocamdată nu există.
Cărţile [obţinute] din străinătate
sînt socotite un lux deplasat, pe
care puţini şi-l pot permite.
Între timp, guvernul, din partea
sa, se îngrijeşte permanent de
instituirea unui adevărat învăţămînt
în capitala Basarabiei. Oraşul Chişinău
are deja de mult un seminar
teologic, menit să asigure lăcaşele
Domnului cu slujitori destoinici; pe
lîngă acest seminar a funcţionat
cîţiva ani un pension, care avea
drept scop formarea unor traducători
pentru serviciul de stat, în regiune;
răposatul [Iu. Iv.] Venelin, la sosirea
sa în Rusia, a exercitat aici funcţia de
supraveghetor.
Gimnaziul s-a deschis [la Chişinău]
nu de mult [în anul 1833], însă e
în plină activitate, promiţînd succese
indiscutabile; pe lîngă acesta există
şi un pension al nobililor, organizat în
mod strălucit.
Şcoala ţinutală mai are una,
lancasteriană, înzestrată atît de solid,
precum nu există alta în Rusia;
dispoziţia aceasta, care se extinde
în mod egal şi asupra altor oraşe ale
regiunii, unde se află şcoli ţinutale,
aparţine exclusiv osîrdiei luminate a
şefului actual de regiune.
Mai există şi o şcoală pentru
viitorii cancelarişti. Pînă şi evreii şi-au
organizat un fel de şcoală superioară,
după modelul celei din Odesa. Se
vede clar că oraşul [Chişinău] renaşte
nu numai prin exterior, ci şi din interior.
Numai că pentru coacerea seminţelor
spirituale se cere timp.
Am stat noi multe ore în Grădină.
Este cu neputinţă să nu admiri în deplinătatea
sa grija cu care e amenajat
totul aici pentru satisfacţia celor veniţi
încoace să se distreze, şi din care o
bună parte ar mai trebui deprinşi să
poată găsi plăcerea în aceste plimbări
şi distracţii. Este amenajat acolo şi un
minunat chioşc, cu largi balcoane. Tot
aici se înalţă şi clădirea unui „club”,
înzestrat cu un bogat bufet. Ideea de a
organiza un „club” la Chişinău e poate
cea mai fericită; este cel mai bun mijloc
de a apropia pe boierii români de
locuitorii ruşi ai oraşului, de a trezi la
ei simţul de sociabilitate, de atenuare,
pe feţele lor, a aroganţei boiereşti şi
de altoire la aceştia a unei cordialităţi
ruseşti. În vederea obţinerii depline a
unei impresii de întindere rusească,
s-au construit şi nişte scrîncioburi
ruseşti; şi lucrul acesta, se pare, este
cea mai periculoasă piatră de încercare
pentru naţionalitatea românească;
aici, adesea, nu numai tinereţea
vînturatică, ci şi anticii de dinainte de