PDF - Limba Romana

De la grotesc la sublim 19
Ion CIOCANU
Reciclarea
Audiind un ciclu de prelegeri
privind măiestria în domeniul său de
activitate, vecinul de palier a devenit
curios să afle de ce stagiul la care a
participat se numeşte reciclare.
– Păi dumneata ai frecventat
prelegerile, deci dumneata primul e
cazul să ştii totul despre acel ciclu
de informaţii utile – sperăm – sub
aspectul contribuţiei la îmbunătăţirea
activităţii pe care o practici!
– Aşa este, au fost prelegeri
consistente sub toate aspectele,
cu profesori iluştri, foarte docţi şi –
principalul – capabili să aţâţe şi să
sporească întruna curiozitatea reciclanţilor,
astfel încât le urmăream
cu toţii demonstraţiile şi nici nu luam
seama când se încheiau prelegerile.
De-ar fi elevii noştri la fel de atenţi şi
de doritori de a ne asculta!
– Prea bine, dar ai consultat
un dicţionar explicativ, am în vedere
– în problema denumirii cursurilor
de scurtă durată, pe care le-ai frecventat?
– Iată că nici voi, cultivatorii
limbii, nu sunteţi bine informaţi...
uneori! Am luat Dicţionarul explicativ
al limbii române, ba chiar
ediţia a doua, din 1998, şi am citit, la
pagina 901, că a recicla înseamnă „a
prelucra anumite deşeuri în vederea
refolosirii lor”, iar reciclare – „acţiunea
de a recicla”. Dar ce legătură să aibă
această ori acest fel de reciclare cu
ciclul de prelegeri audiat de noi? Nu
cumva trebuie să punem accentul pe
substantivul ciclu?
– Ai fantezie, domnule, dar e
prea îndrăzneaţă, ea zboară spre
tărâmuri care te îndepărtează de
răspunsul la întrebarea pusă, în
orice caz nu te ajută să ajungi la un
răspuns plauzibil.
– E adevărat, am o săptămână
de căutări zadarnice. Tocmai de aceea
m-am decis să te descos.
– În primul rând, regret că
prestigiosul dicţionar nu conţine şi o
explicaţie concretă – şi corectă – în
sensul acesta, de stagiu de perfecţionare
în vreun domeniu.
– Zi-i, zi-i, că ai început-o bine,
dom’le! Dar să vedem pe unde scoţi
până la urmă cămaşa! Vecinul era
pe punctul de a jubila că ne-a găsit
nepregătiţi de a-i oferi un răspuns
întemeiat la întrebarea care – se
vede – îl chinuia cu adevărat.
– Nimic mai simplu, tinere! i-am
zis, întinzând mâna spre un recent
dicţionar practic al limbii române,
semnat de Elena Ciobanu, Magdalena
Popescu Marin, Maria Păun şi
Zizi Ştefănescu-Goangă, apărut la
Editura Floarea Darurilor (fără an).
Verbul a recicla are şi sensul de „a-şi
perfecţiona pregătirea” (pag. 305),
ba chiar acest sens e indicat primul,
deci înainte de „a prelucra deşeuri în
vederea refolosirii lor”.
Vecinul luă cu un fel de evlavie
cartea din mâna noastră.
– Bine, bine, dar de unde să ştiu
eu şi de acest dicţionar? rămase el
mirat şi, probabil, ruşinat.
– Dar nu e neapărat să-l ai pe
acesta! Îţi stă la îndemână un destul
de bun Dicţionarul explicativ pentru
toţi al lui Alexei Palii, lansat de Editura
chişinăuiană Epigraf în 2001. Iată-l! A
recicla – să deschidem cartea – iată,
pagina 172, înseamnă „A-(şi) perfecţiona
pregătirea (într-o instituţie specială)”.
Se aşternuse între noi o tăcere
incomodabilă pentru vecin. Vorba e
că în urma nenumăratelor obiecţii pe
care i le făcuserăm cu privire la greşelile
comise de el – şi nu numai – în
exprimarea cotidiană o fi dorit cu tot
dinadinsul să ne vadă nepregătiţi de
a-i răspunde la întrebarea pusă.
– Totuşi, de ce perfecţionarea
aceasta se numeşte reciclare?
Pe faţă îi era scrisă o mulţumire
enormă că reuşise să formuleze o
nouă – şi mai grea, probabil, în înţelegerea
lui, – întrebare.
– Nimic mai simplu. Ea se numeşte
re-ciclare, pentru că substantivul
ciclare înseamnă „integrare într-un
ciclu de învăţământ” – iată acelaşi
Dicţionar explicativ al limbii române,
pagina... pagina... pagina 173.