PDF - Limba Romana

76
limba Română
Câţi feţi-frumoşi, ‘n armură şi pe cal,
Intrat-au în alcovu-mi tăinuit
Şi câţi mi-au dedicat un madrigal,
Şi câţi – în crucea nopţii – m-au vrăjit!
Şi câţi, îndrăgostindu-se fatal
De-al meu sărut, de patu-mi lilial,
Iubirea cea de vis mi-au dăruit
Şi-n preajma-mi veşnicii au zăbovit…
Mi-i inima castel medieval
De-o mie de fantome bântuit.
DE-AI SĂ MĂ CHEMI LA CERURI...
De-ai să mă chemi la Ceruri, am să vin
Cu un rucsac de aripi în spinare,
Să poţi să levitezi câte puţin
Peste pământ, când vişinii-s în floare.
Şi pentru că – ce magică-ntâmplare! –
Tu mi-ai schimbat întregul meu destin,
De-ai să mă chemi în Iad, tot am să vin
Să te salvez când nu-i nici o salvare.
Mă simt atât de singur şi străin,
Că Moartea cu veşmântu-i ebenin
Îmi pare-acum o binecuvântare
Şi-mi cer iertare de la fiecare,
Ca-n clipa-n care-ai să mă chemi, să vin
La tine, într-a ta însingurare…
SUNT IARBĂ...
Străin în veacu-acesta şi străin
În carnea ta, mai fragedă ca iarba,
Când ceaţa-n zori începe să m-absoarbă,
Mă-ntreb, de ce aici mă mai reţin;
Ce am pierdut în glasul tău divin
Ce-mi face-n vene sângele să-mi fiarbă,
Când eu până şi ierbii-i par străin
Şi ştim cât de cuminte este iarba…
În mine creşti, puţin câte puţin,
Te-ncolăceşti în jurul coapsei, lin,
Mi te-ncâlceşti în plete şi în barbă
Şi iarăşi cad în dulcele leşin,
Dar nu-mi mai par acum deloc străin –
Sunt ceea ce ai fost şi tu – sunt iarbă…