PDF - Limba Romana

Lecţiile istoriei 109
Nikolai NADEJDIN
...Capitala de astăzi a Basarabiei
ne-a întîmpinat cu nişte focuri de
artificii, care o luminau, după muncile
din timpul zilei, dar şi pentru somnulodihnă
ce urma. Noi am poposit la
hanul lui Antonio.
A doua zi fiind sărbătoarea Înălţării,
sunetul de clopote ne-a dat de
ştire că ne aflăm în oraşul cu o mulţime
de lăcaşuri sfinte. Aşa că ne-am
pornit în grabă să facem cunoştinţă
cu acesta îndeaproape şi mai intim.
Ismailul ne uimise prin fizionomia
sa europeană; dar ce distanţă
între acesta şi Chişinău! Nici unul
dintre oraşele de gubernie din ţinutul
Novorossiisk nu rezistă a fi comparat
cu [acest] oraş regional al Basarabiei.
Ce mai Piaţă! Ce minunată Catedrală!
Dar ce case! Şi toate acestea arată
atît de proaspăt, atît de nou, aproape
noi-nouţe! Multe clădiri minunate deja
parcă-s terminate; cele mai multe sînt
în construcţie încă. Vechea găoace
moldovenească, din care se dezvălui
tînărul oraş, scoate şi mai pronunţat
în relief frumuseţea acestuia, demonstrează
şi mai fastuos neînchipuita repeziciune
a transformării lui uluitoare.
Oraşul Chişinău este cunoscut
de foarte curînd prin titlul său de urbe.
Însuşi numele său este alcătuit din
cuvintele: chişlă – „loc pentru iernat”,
„cătun”, şi -nău – „nou”. Cuvîntul
cîşlă, precum s-a observat deja, este
[de origine] turco-tătară; prin urmare,
dacă această etimologie e justă,
Chişinăul datorează provenienţa
sa iniţială bunului-plac al vreunui
mîrzak din Bugeac, pribegit încoace
din stepă, sau, posibil, vreunui paşa,
care şi-a avut reşedinţa la Bender,
la o distanţă nu prea mare de aici.
Pînă la alipirea Basarabiei la Rusia,
aici era un sat prăpădit. În momentul
organizării guvernămîntului regional,
alegerea, drept oraş central al regiunii,
pendula între Bender şi Orhei
(Orheiul de astăzi). Nimeni nici nu
se gîndise la Chişinău. Alegerea s-a
oprit aici numai datorită insistenţei
exarhului renumit Gavriil [Bănulescu-]
Bodoni. De bună seamă, localitatea
aceasta corespunde pe deplin menirii
sale: Chişinăul se află exact în centrul
regiunii, la hotarul dintre Basarabia
de stepă şi cea deluroasă. Vlădica
[amintit] a fondat tot aici catedra sa,
care păstrează pînă în prezent numele
de Mitropolie [catedrală].
Clar lucru, oraşul a început să
se extindă rapid; însă, pe parcursul
acestei amenajări, ordinea şi gustul
[întru construire] nu erau luate în
seamă. Acesta era un sat mare moldovenesc,
pînă în anul 1834, cînd
şef al regiunii şi stăpîn al oraşului a
ajuns guvernatorul militar de acum
al Chişinăului, general-locotenentul
[=maior] P. I. Feodorov. De atunci a
început şi renaşterea Chişinăului; şi
în prezent, după doar cinci ani, rar
cine va recunoaşte vechiul Chişinău
moldovenesc.
Prin care miraculoasă baghetă
se efectuează această metamorfoză!
– Talismanul minunilor constă, poate,
în acea emulaţie, în care s-au văzut
antrenaţi înşişi locuitorii oraşului. Ei
construiesc benevol, stimulaţi de
avantajele pentru casele înălţate de
dînşii. Lucrul acesta i-a pus în mişcare
chiar şi pe evrei, cărora le aparţin
acuma multe clădiri frumoase şi arătoase.
Doar moldovenii nu se prea
înghesuie la această rîvnă generală;
ei continuă să se mulţumească cu
„casele” lor puţin arătoase [„urîte”],
care armonizează cumva cu costumul
semi-asiat şi cu deprinderile lor pe
jumătate musulmane.
Eu nu mă voi pronunţa prea
desfăşurat asupra aspectelor oraşului,
spre a-mi expune mai liber
impresiile despre viaţa populaţiei lui,
atît de pestriţe. Chişinăul, precum se
consideră acum, numără mai mult de
patruzeci de mii de locuitori. Toate
oraşele din această regiune se deosebesc
printr-un amestec de limbi
şi neamuri. Aici, însă, am dat, pentru
prima oară, de o deosebită stihie