PDF - Limba Romana

Permanenţa clasicilor 83
Nicolae CORLĂTEANU
Poet al întregii
romanităţi
Caracterizându-l drept „rege
al poeziei”, Mihai Eminescu avea în
vedere că încă începuturile activităţii
literare ale lui Vasile Alecsandri
erau strâns legate de cele ale geniului
popular sub toate aspectele.
Alături de C. Negruzzi, Al. Donici,
M. Kogălniceanu în Moldova, I. H.
Rădulescu în Muntenia, G. Bariţiu
în Transilvania, V. Alecsandri a pus
bazele limbii literare şi ale literaturii
naţionale româneşti moderne.
B. P. Hasdeu îl considera pe
V. Alecsandri drept „reprezentantul
cel mai puternic, cel mai complet
al gândirii şi simţirii româneşti. El a
cântat toate dorinţele, el a plâns toate
nevoile şi necazurile românimii, el şi-a
îmbărbătat neamul. În mintea lui întreagă
n-a fost loc pentru nimic ce n-a
fost specific românesc şi în talentul lui
nici o pornire, care să nu fi fost specific
românească”. În concluzie, B. P.
Hasdeu considera că V. Alecsandri
a fost „gloria indiscutabilă a literaturii
româneşti”. Întreaga sa producţie
literară (poezie, dramaturgie, proză),
realizată în secolul în care a trăit,
a fost fructificată în veacul următor,
ajungând în toată complexitatea ei
până în cel de-al XXI-lea secol, bardul
de la Mirceşti rămânând un scriitor a
cărui operă vede lumina tiparului în
diverse publicaţii, culegeri, volume
editate şi în ziua de astăzi în România,
Republica Moldova, în alte ţări.
În cele ce urmează aş dori să
mă opresc la unele date, poate mai
puţin cunoscute, din viaţa şi activitatea
autorului, anume la atribuirea,
în 1878, lui V. Alecsandri a titlului de
laureat al „Jocurilor floreale” ale felibrilor.
În limba provensală – vorbită
în sudul Franţei – félibre se numeşte
poetul sau prozatorul de limbă d’oc.
În anul 1854 a luat fiinţă în Provence
o şcoală literară numită Félibrige,
având scopul de a restaura limba şi
tradiţiile provensale şi ale altor dialecte
ale limbii d’oc. Iniţiatorii acestei
mişcări au fost scriitorii Frédéric
Mistral (născut în localitatea Maillane
la 8 septembrie 1830, decedat la 20
martie 1914) şi Joseph Roumanille
[născut la Saint Remy (Bouches du
Rhône) în 1818, decedat în 1891]. Alţi
membri ai şcolii Félibrige au fost:
Louis Roumieux, Gabriel Azais, Bonaparte-Wise,
Camille Lafargue ş.a.
La 13 mai 1878, V. Alecsandri
a primit telegrama filologului francez
Alphonce Roqueferrier (secretarul
Societăţii pentru studierea limbilor
romanice), în care i se comunica
despre premierea „Cântecului gintei
latine”. Era un prilej de mulţumire şi
mândrie personală, un eveniment benefic
pentru imaginea Patriei sale şi
cu rezonanţă în întreaga romanitate
orientală.
De mai multe decenii V. Alecsandri
era strâns legat de mişcarea felibrilor.
Încă în 1839 el vizitase Lyonul şi
Marsilia. Şapte ani mai târziu făcuse
o călătorie cu vaporul pe râul Rhône,
oprindu-se în oraşul Avignon, unde
vizitase Chateau de Papes (sediul
papalităţii între 1309-1377). În 1849
trecuse prin Provence, oprindu-se în
oraşul Arles cu vestitele arene romane.
În 1853 vizitase mai multe oraşe
din sudul Franţei (Biarritz, Toulouse,
Montpellier, Nâmes, Arles, Marsilia).
(Vezi revista Reflets mediterraniens –
Avignon, nr. 46 din 1946, studiul: „Le
poète V. Alecsandri” de El. Rădulescu-
Pogoneanu şi G. C. Niculescu.)
La 22 mai 1878, în oraşul
Montpellier din sudul Franţei, la
„Jocurile floreale” a avut loc o mare
sărbătoare populară, la care au participat
peste 60.000 de spectatori, în
cinstea atribuirii lui V. Alecsandri a
titlului de laureat al celei de a doua
ediţii a jocurilor (prima ediţie a fost în
1875). Orchestra a interpretat o arie