PDF - Limba Romana

Testament pentru urmaşi 85
denţa, acestea
însoţite
de o adâncă
reformare a
societăţii.
Erau
convingerile
unui istoric,
erau convingerile
unei
elite, ale unei
generaţii de
doritori să reformeze
societatea, s-o regenereze,
era însă şi un mesaj pentru urmaşi.
Şi ne-o spune un alt contemporan
cum au procedat ei, tinerii, atunci,
pentru a pregăti „primăvara” românilor,
căci primăvara o aşteptau şi ei,
cum o aşteptaseră, o pregătiseră şi
o chemaseră, cu câteva decenii mai
înainte, Tudor Vladimirescu şi pandurii
săi: „Vino, scumpă primăvară / Şi
ne adă bine-n ţară / Că ne-am săturat
de iarnă / Şi de răutate-n ţară!”.
Ion Ghica îşi amintea: ...Mult
am luptat noi, tinerii de atunci...,
mult am apropiat noi clasele între
dânsele; multe idei greşite de ale
bătrânilor şi de ale boierilor am
spulberat şi multe idei moderne am
împlântat în spirite; multă rugină
am curăţit de pe mulţi. Am făcut-o
respectând credinţele fiecăruia,
cinstind perii cei albi, lăudând şi
admirând fapta bună ori de unde
venea şi venerând pe cei care
iubeau ţara şi dreptatea. Lucram
şi luptam nu împins de setea de
posturi bine plătite sau de dorinţa
de ranguri pe scara arhondologiei,
dar numai de dorinţa de a dezvolta
în spirite şi în inimi sentimentul
binelui, al frumosului şi iubirea
de ţară.
Aşa au pregătit, Nicu Bălcescu
şi generaţia lui, revoluţia paşoptistă
a românilor. Au trăit-o apoi cu dăruire
şi cu sacrificii, despre care ar fi
multe de spus, astfel încât nu încap
în economia acestui material. Au şi
greşit, revoluţia a fost reprimată prin
intervenţia imperiilor
vecine
reacţionare.
Dacă atunci
ar fi fost posibilă
o unitate
revoluţionară
a popoarelor,
poate altfel ar
fi „curs” istoria.
Tot de la
„contemporanul”
nostru, din mesajul
lui, reţinem caracterizarea celor
vinovaţi pentru lipsa de unitate revoluţionară
a popoarelor din această
parte a Europei, după ce el, personal,
a încercat zadarnic să-i convingă
că nu există altă cale spre biruinţă.
Este vorba de conducătorii revoluţiei
paşoptiste maghiare în frunte cu
Kossuth Lajos. După îndelungată
stăruinţă pe lângă ei, pentru a-i lecui
de himera „Ungariei Mari” şi a-i
„deschide” spre înţelegerea visului
firesc şi al celorlalte naţiuni, Nicu
Bălcescu îi scria, decepţionat, lui Ion
Ghica: din istorie, ca şi din întreaga
desfăşurare a evenimentelor paşoptiste,
ei, respectivii conducători şi
răspunzători în faţa naţiunii lor, dar
şi în faţa altor naţiuni, n-au înţeles
nimic şi nici n-au învăţat nimic.
Le rămânea datoria să înţeleagă şi
să înveţe pe treptele ulterioare ale
istoriei...
* * *
După reprimarea revoluţiei,
în exil, cu interdicţia de a reveni
în ţară, luptând cu boala tot mai
ameninţătoare, cu îndoiala că nu
va rezista până la victoria unei noi
revoluţii, în care însă credea, Nicolae
Bălcescu, gândind constructiv şi
optimist, cum îşi obişnuise contemporanii,
dar şi generaţiile succesoare
care, în momente grele, au văzut în
el, cum vedem şi noi azi, un contemporan,
a ţinut să ne lase, între altele,
un testament politic, adresat, ca şi
Cuvântul din 1846, tinerilor – speran-