PDF - Limba Romana

Lecţiile istoriei 107
să fii dus la un han. – Du-mă la un
han! – am strigat eu. – Nu ştiu! – mi-a
răspuns surugiul. – La tractir! – La
care fartir? – Ei, măcar Lacare. – Nu
ştiu! – îmi răspunse surugiul...
(Paragraful [?] XLV, a doua
zi, după ce înnoptează la un han
evreiesc)
...dar mă aflu de acum îmbrăcat
şi mă grăbesc să văd Chişinăul...
(Paragrafele [?] XLVI-L)
Primul pas făcut în stradă,
într-un oraş necunoscut, este un
minut de grea încercare, în care omul
se uită în toate părţile şi, de obicei,
după o scurtă ori o lungă privire, o ia,
fără să vrea, în acea parte în care se
trage mai mult popor...
...Făcîndu-mi vizita reglementară
şi prezentîndu-mă, conform tuturor
formelor, am luat-o spre Mitropolie.
Liturghia era oficiată de însuşi Mitropolitul;
venerabila lui vîrstă impunea
măreţie riturilor bisericeşti...
La Mitropolie era multă lume;
lîngă strana din stînga stăteau femeile.
Privindu-le, le-am găsit frumuşele!
Dar tot atunci, coborîndu-mi ochii, miam
zis: aici te afli nu într-un templu al
vechilor idoli, nu eşti un păgîn plin de
păcate, care ar fi privit cu jind cum îşi
face rugăciunea o tînără păcătoasă.
...După ce am ieşit din biserică,
aveam dreptul legitim să privesc la
pioşii credincioşi şi la credincioase,
însă a povesti despre ei, fără a le zice
pe nume, ar fi să întocmesc un tratat
teoretic despre frumuseţe şi urîţenie.
Voi spune doar în general, că cucoanele
şi cuconiţele moldovence,
la exterior, seamănă foarte mult cu
doamnele şi domnişoarele rusoaice,
cu madamele şi mademoisellele
franţuzoaice, cu doñele spaniole,
cu lady şi cu miss englezoaice, cu
frau şi freulein nemţoaice şi aşa mai
departe. Au ochii negri, iuţi şi ageri;
privirea întreabă pe fiecare: „îţi plac?
a? ce? îţi plac? aha! eşti pierdut!”...
...După masă, am luat-o din
nou de-a lungul uliţelor. Întîlnind
pretutindeni ruşi, moldoveni, greci,
sîrbi, bulgari, turci, evrei şi alţii, nu
am îndrăznit să-i mai întreb: „Ce mai
limbi?”...
(Ziua X, paragraful [?] LXVI)
...Şi tot discutînd aşa, ne-am
decis să mergem în Grădina Publică
din Chişinău. Peste un sfert de ceas
eram acolo. Am dat de foarte multă
lume. Căutam, în mulţimea care
se plimba, pe acel înger, pe care-l
zărisem la fereastră, dar în zadar;
minunata arătare, ca un meteor sclipitor,
străfulgeră şi dispăru pentru
vecie! Se plimbau multe: cucoane,
domnişoare – drăguţele mele...
(Ziua XI, paragrafele [?] LXVIII,
LXIX şi LXXII)
Acestea fiind zise, am sfîrşit cu
Chişinăul. Am spus tot ce am avut
de spus. Am uitat numai să le dau de
ştire vînătorilor, că lîngă Chişinău se
află o baltă, unde mă duceam uneori,
ca să-mi treacă de urît, la vînătoare de
becaţe, raţe şi gîşte sălbatice. Acum,
pentru curăţirea aerului, balta a fost
secată. Vînatul din partea locului s-a
strămutat mai departe, spre miază-zi,
în Bugeac, spre limanul Nistrului...
Ceea ce am spus despre Chişinău
nu e chiar atît de atrăgător,
dar vreau să vă trezesc curiozitatea
şi dorinţa de a vedea clădirea fostului
Tribunal Suprem, ce se cere
reparată; ruinele Dibuglului, vechiul
castel al lui Krupenski, cunoscut
prin atîtea evenimente; Grădina Publică,
Mitropolia, Cîmpul lui Marte,
Malina şi altele...
...De la Chişinău o luăm la vale,
pe albia rîului Bîc, în preajma satului
Bulboaca, peste pod, pe o colină
înaltă, apoi pe creasta dealului, apoi
pe o lungă pantă... şi iată că, la cîteva
verste, se zăresc zidurile şi turnurile
învechite ale Tighinei...
(Fragmente din romanul lui
Al. Weltmann, Peregrinul; traducere din
ruseşte de St. Terzi; după ediţia Aleksandr
Weltmann, Pelerinul. Roman, versuri,
nuvele, ed. de Gh. Bogaciu, Chişinău,
„Literatura artistică”, 1986, pag. 40-52.)
B. ...Iertaţi, de prea modest
al lirei mele glas
Mîndruţele din Chişinău ca să le
cînte-ncearcă...
.................................................
Nu caut glorii, laude n-am rîvnit,