PDF - Limba Romana

94
limba Română
Ermuratschi menţionează că acesta din urmă are şi alte particularităţii caracteristice,
greşeli şi omiteri. Astfel, lipsesc noţiunile şi frazele în limba greacă,
pe care le întâlnim în primul manuscris 5 . Să nu fi cunoscut oare copistul limba
greacă ori poate că le lăsase să le înscrie după ce va termina de copiat întregul
manuscris? Aici, credem, ar trebui să ne întoarcem la ipoteza emisă de Galina
N. Moiseeva referitor la posibilitatea existenţei unui manuscris complet, intermediar
între cele două manuscrise latine. În primul rând, trebuie să arătăm că
susţinem întru totul această ipoteză, găsind-o destul de întemeiată. Mai mult
decât atât, noi credem, că anume acest manuscris intermediar, care încă nu
a fost descoperit, trebuie considerat manuscrisul original autograf definitivat
al Descrierii Moldovei.
În strânsă legătură cu cele expuse mai sus, este foarte important să precizăm
ce înţelegem noi prin noţiunea de „manuscris original autograf definitivat”
al lui D. Cantemir. Bineînţeles, acesta trebuie considerat acel manuscris, care
reprezintă varianta optimală la care a ajuns autorul, lucrând asupra tratatului său
dedicat Ţării Moldovei. Însă, de regulă, orice autor, până a ajunge la varianta
definitivă a unei opere, are şi variante (una sau mai multe) preliminare, cum ar
fi, în cazul Descrierii Moldovei, primul manuscris în limba latină, caracterizat
mai sus. Totuşi n-am vrea să se creeze impresia că negăm importanţa acestor
manuscrise preliminare. Dimpotrivă, le apreciem la justa lor valoare, deoarece
ele reflectă etapele mai importante în procesul de elaborare a lucrării date şi
dau posibilitatea să urmărim evoluţia viziunilor autorului privind o problemă sau
alta. Cu alte cuvinte, acestea ne permit să pătrundem în laboratorul de creaţie
al autorului, de aceea o veritabilă ediţie critică ştiinţifică este de neînchipuit
fără aceste variante preliminare. Astfel, după cum am încercat să demonstrăm,
nici unul dintre cele două manuscrise din Petersburg nu reprezintă manuscrisul
original autograf definitivat. Acesta poate fi acel manuscris intermediar, a cărui
existenţă a fost admisă şi dedusă pentru prima dată de Galina N. Moiseeva
şi de pe care a fost făcut al doilea manuscris, din anul 1727, la care ne vom
opri în continuare.
Acest manuscris-copie are 293 pagini de text şi trei pagini care includ
sumarul lucrării. Spre deosebire de primul manuscris, acesta din urmă nu este
divizat pe părţi şi capitole, ci numai pe capitole. Pe copertă găsim cota de
păstrare „Nr. 28, 55” şi următoarea însemnare: „Ex Museo Asiatico Academiae
imp[ialis] Scient[iarum] Petropol[is] 1727”. Pentru ca descrierea, în linii mari,
a manuscrisului să fie mai mult ori mai puţin deplină, trebuie să facem încă
o precizare. Probabil, când scribul încheiase copierea tratatului, îl datase cu
anul 1726, apoi fie că acelaşi copist ori o altă persoană, ce a avut la dispoziţie
manuscrisul, a tăiat cu cerneală ultima cifră „6”, înlocuind-o cu cifra „7”. Vasile
N. Ermuratschi, comentând acest mic, dar nelipsit de interes detaliu, menţionează,
că cifra corectată este făcută astfel, încât se poate citi şi ca 1721 şi ca
1727. Dar mai verosimil este anul 1727, deoarece în 1721 D. Cantemir era în
viaţă şi, prin urmare, este mai puţin probabil ca unul dintre fiii săi să fi dispus la
acea dată de manuscrisele tatălui. Astfel, nu ne rămâne decât să conchidem,
că această copie a fost făcută de pe manuscrisul original autograf definitivat al
lui D. Cantemir, care după moartea sa trecuse în posesia unuia dintre fiii săi,
mai curând a lui Antioh.
Până în prezent nu s-a stabilit cu exactitate cine a făcut copia din 1726-
1727. Vasile N. Ermuratschi, intenţionând, probabil, să rezolve această întrebare,
a atras atenţia asupra faptului că în prefaţa la ediţiile germane, pe care
G. F. Müller o scrisese încă pe la 1764, se subliniază: „Eu cunosc aceasta
carte (Descrierea Moldovei – n.n., A.E.) de aproximativ 40 de ani” 6 . Deşi nu