Lupii moraliºti

CALIGRAFIA CU LUMINÃ
Ion Mãrculescu
FOTOREPORTAJUL
Îmi este greu sã-mi imaginez cum
am trãi astãzi în alt fel decât într-o lume
în care majoritatea covârºitoare a
informaþiilor le primim pe cale vizualã.
Viaþa noastrã se deruleazã într-o civilizaþie
a imaginii ºi, în mod deosebit, a imaginii
create de om, domeniu în care fotografia
ºi cinematografia au ponderea cea mai
însemnatã.
Care om modern crede cã s-ar putea
descurca de minune dacã imaginea
fotograficã, atât de implicatã în toate
reperele înconjurãtoare, de la albumul de
familie ºi pânã la presa tipãritã, ar dispãrea
din viaþa lui?
În fotografie, putem distinge domenii
ºi genuri fotografice. Uneori, graniþele
dintre acestea abia dacã se mai disting.
Existã fotografie gen album de familie,
fotografie eveniment – gen fotografie de
nuntã, fotografie tehnicã, fotografie
ºtiinþificã – în domeniul cercetãrii,
fotografie cu scopuri turistice, fotografie
publicitarã ºi de reclamã, fotografie
astronomicã, fotografie de modã ºi nu în
ultimul rând, pentru cã despre aceasta este
vorba, fotografia de reportaj.
Mai existã un gen de fotografie, cea
denumitã pe motive temeinice, fotografie
artisticã. Ea nu are cu prioritate scopuri
practice, nu este menitã sã comunice
informaþii ori sã stabileascã adevãruri
ºtiinþifice, ci mai degrabã are rolul de a
provoca sentimente ºi stãri emoþionale. Dar
nimic nu împiedicã o fotografie turisticã,
de exemplu, ºtiinþificã sau de reportaj sã
aibã ºi valenþe artistice.
Fotografia de reportaj sau, cum i se
mai spune, fotoreportajul, cred cã ocupã
procentul cel mai mare din cantitatea
imensã de imagini obþinute cu ajutorul
luminii. Uneori, oamenii, fotografiind
fiecare cu aparatele pe care le au, mai
sofisticate sau mai modeste, fac fotografie
de reportaj chiar ºi fãrã sã-ºi dea seama.
Fotoreporterii, ce e drept, o fac cu scopuri
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
precise, au de îndeplinit sarcini clare, chiar
dacã uneori se mai dedau ºi la dulcea aromã
a fotografiei artistice. ªi asta pentru cã
fotoreporterul nu este, asemenea aparatului
pe care îl þine în mânã, un instrument fãrã
simþãminte, ci o fiinþã cu inimã, emoþii ºi
gândire. Fotoreporterul transmite o
informaþie ºi, implicit, ºi un mesaj care
poate fi de cea mai purã facturã emoþionalã.
Este greu de dat o definiþie a
fotoreportajului în general. S-a încercat de
mai multe ori, fãrã a se gãsi o formulã ºi
nici nu cred cã se va gãsi vreodatã. Putem
spune cã fotoreportajul, în esenþã,
surprinde un eveniment de excepþie sau
unul obiºnuit, de zi cu zi. Evenimentele pot
fi din domeniul socialului (manifestãri,
revolte, sãrbãtoriri, evocãri etc.), din sport,
din confruntãri militare (rãzboaie), din
domeniul evenimentelor de familie (nunþi,
botezuri), din domeniul naturii sãlbatice etc.
Fotoreportajul are sarcina de a transmite
una sau mai multe informaþii însoþite de
un mesaj ºi sã-l facã pe privitor sã intre în
atmosfera evenimentului prezentat. El
culege informaþii pe care le transmite mai
departe ºi, în cazul unei bune reuºite,
reuºeºte sã ºocheze, sã trezeascã atitudini
ºi sentimente.
Rândurile de faþã nu sunt pagini de
manual de jurnalism ºi nici nu pot reda
complexitatea acestui domeniu, dar câteva
lucruri cred cã trebuie subliniate. Cum ar
fi faptul cã fotoreportajul, repet, are la bazã
un eveniment. De multe ori, fotoreportajul
este instantaneu, spontan, accidental,
neplanificat. Zic de multe ori, pentru cã
existã ºi acel tip de reportaj care poate fi
anticipat. De exemplu, la o cursã pe
hipodrom, poþi bãnui cã la un anumit
obstacol, calul ar putea sã se împiedice ºi
sã cadã cu cãlãreþ cu tot. Aºadar, îþi alegi
locul, stai cu aparatul de fotografiat pregãtit
ºi surprinzi fracþiunea de secundã aºteptatã
ºi, dacã ai puþin noroc, ea chiar vine! Se
poate vorbi ºi de un alt tip de fotoreportaj,
101