Lupii moraliºti

Un victorian foarte modern
Din craterul unei biblioteci publice
fumegând abraº sub canicula flãmândã, am
sustras douã mostre de lavã încã fierbinte,
Empedocles salvat de mãnuºile de sondor.
Respectivele roci, cântãrind cam între 460-560
de pagini fiecare, sunt inscripþionate de firma
RAO ºi cuprind un tandem de romane produse
de firma John le Carré: „Casa
Rusia” ºi „Managerul nopþii”.
De aproape trei decenii m-am tot
luptat cu mine însumi, zornãindu-mi
gologanii, dacã sã-l
achiziþionez sau nu pe acest
afurisit de cocoº galic, mirat tare
cã ºi-a tras un prenume englezit;
când colo, mirat ºi mai tare,
constat cã, în realitate, ºi-a tras
un nomme de guerre franþuzit,
domnia-sa fiind un veritabil
britanic; iar un veritabil britanic
n-ar putea fi decât un gentleman
victo-rian, ºi încã unul extrem de
fertil ºi piºcat de þânþãrimea geniului, nu altfel
decât acea Agatha Christie sau acest (adicã
trãitor) Frederick Forsythe; ba, îmi scuip în sân,
te pomeneºti cã nici nu sunt, aceºtia trei, altceva
decât þuguiul aisbergului, fapt ce-ar putea
sã-mi întunece, momentan, tenul ºi judecãþile
de valoare – alea pe care mi le pot permite eu,
neinfluenþat cumva de axiologii etranjere.
Curios ºi speriat, asemenea unei vergure în
noaptea nunþii, nu mi-am reprimat tremuriciul
emoþiilor amestecate þinând în palmele grosolan
înmãnuºate cele douã cãrãmizi livreºti. Astea
fiind zise, mã grãbesc sã examinez – savant de
contrabandã – mostrele culese.
Dispun rocile, conform unei prime analize,
abordând criteriul cronologic;
adicã – zãbovesc întâi asupra
celei ejectate în 1989, respectiv
„Casa Rusia”. E greu sã cred cã
laboratorului meu i-ar lipsi
vreo unealtã – „coborând”
inevitabil în vârstã, am avut
grijã sã-l înzestrez migãlos cu
aparatura tot mai perfecþionatã
(de cãtre alþii, în general...). Prin
urmare, I’m on my way!... Acest
Mister le Carré jongleazã cu
misterele (calambur ieftin,
recunosc) ca un circar chinez
cu zeci de farfurii rotite fabulos
deasupra frunþii. Pricepui asta încã înainte de
a scrumi prima sutã de pagini. Sunt frapat
plãcut, de parcã îmi circulã prin vene
Tennessey Whiskey, tolãnit pe terasa ilustrã
Café de la Paix ºi tot trãgând cu ochiul dupã
filiformele bipede asiatice dimprejurul mãsuþei
marmorate. Nu din vanitate mi-am zdrelit rotula
gândului sã emitã fraza de mai sus, ci stârnit
de autorul britanic, care navigheazã glorios ºi
egal de epatant când prin Londra, când prin
Moscova, când prin Lisabona... Inteligent,
poliglot, abil, cultivat, fosforescent, rece fãrã a
fi inuman, profesionist pânã în prãsele – nu-i
doar portretul generic al unui analist al
Serviciilor Secrete ori al unui spion – sau
prieten, în jargonul funcþionarilor englezi, –
ci, înclin sã cred, unul potrivit lui le Carré însuºi.
Modernitatea impecabilã a
stilului e numai suprafaþa sub
care construieºte tipar dupã
tipar (= caractere) bãsmuitorul
britanic, altminteri complet fidel
aurei victoriene purtatã de
creºtetul unei Agatha Christie;
nu-l pot compara decât cu
Forsythe, unicul insular
poposit pe insulele spionajului
pe care l-am citit pânã azi. Titlul
e sugerat de numele unei
locaþii a spionajului englez:
„...lumina mai ardea încã la
ultimul etaj al unei cãsuþe de
cãrãmidã din cartierul Victoria” (= zonã centralã
londonezã, renumitã pentru buticurile,
magazinele, hotelurile sale elegante, n.m.) „ºi
cunoscutã sub numele de Casa Rusia, unde
se încheia, într-o atmosferã de stupoare
generalã, prima reuniune a echipei însãrcinate
cu operaþiunea denumitã ulterior Bluebird.
Cinci ore mai târziu, dupã alte douã reuniuni la
cartierul general al Serviciului, aflat într-un nou
bloc-turn de pe Chei[-ul Tamisei], Ned se afla
iar la masa sa de lucru...” Locaþii vor fi ºi altele,
londoneze ori strãine, cele londoneze au însã
privilegiul de a-i gãzdui ºi pe unii agenþi de la
Langley, capitala CIA; faptul nu-i lipsit de
importanþã, în definitiv, aparatura, logistica ºi
unele operaþii sunt decontate
de yankei ºi, baºca, conjunctura
îi permite scriitorului sã
alterneze humorul sec, flegmatic
britanic cu seriozitatea
vag hazoasã, aparent neserioasã,
a americanilor. Unele
generalizãri vizeazã viziunile
despre viaþã, altele – tabloul social-politic
al momentului: „–
Graniþa dintre cu adevãrat
foarte serios ºi cu adevãrat
foarte caraghios este cu
adevãrat foarte subþire, remarcã
el.”(= Barley, cel racolat ca
agent de in-fluenþã, personaj complex, greu
previzibil ºi, cu toate astea, protagonistul unui
bogat ghem de întâmplãri, n.m.) „– Pãi, s-o
trecem atunci, ce zici? spuse Ned.” Sau: „– În
Rusia nu trebuie sã ai un motiv ca sã bei, pentru
numele lui Dumnezeu! Arãtaþi-mi un singur rus
demn de acest nume, care sã poatã face faþã
treaz problemelor þãrii sale.”
54 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni