Lupii moraliºti

ãtãile se terminaserã cu mult înainte de
sosirea noastrã pe peron.
Nici cel purtat de tine
(eu nu am posedat niciodatã un ceas)
nu mai funcþiona;
minutarul sãu a dispãrut
(s-a evaporat, probabil).
ªuieratul perpetuu de ºine mângâiate cu duritate
de roþile sferice ale unui tren grãbit,
era ºi el o iluzie.
Atât tu, cât ºi eu, ºtiam foarte bine
cã în acea garã nu opreºte,
dar nici nu va trece vreun tren vreodatã.
Visam însã la
scârþâitul roþilor infinite,
la uºile glisante în timp ce se deschid,
la figurile fericite (sau triste) care urcã ºi
coboarã,
la mecanicul mohorât,
la frigul, mizeria, aglomeraþia din vagonul de
clasa a II-a
ºi la momentul de dezorientare în care trenul
porneºte cu greutate spre alt peron uitat.
Frigul ºi ploaia se înteþeau,
iar noi zãceam în liniºte,
fãrã a schimba nici mãcar o privire.
Tãcerea aceea mortuarã
ucidea carnea ºi sufletul din mine,
dar orgoliul se impunea în faþa lor,
reluând acel joc infirm.
Astãzi,
dupã zeci, sute, mii de zile
(nu am idee cât timp a trecut de la acea
dupã-amiazã ploioasã de noiembrie),
ne aflãm pe acelaºi peron,
sub acelaºi cer înnorat cu fum de amintire,
în aceeaºi tãcere ludico-sadicã,
aºteptând acelaºi tren
ce nu va veni niciodatã.
Cafenea de noapte
Valuri de fum flotant
amintind spirite
trecute, plecate sau dispãrute
(al cãror duh s-a hrãnit
zile de-a rândul
cu nicotinã ºi monoxid),
ne întâmpinã
într-un amalgam de
viaþã ºi maladie,
calm ºi moarte.
Mucuri de þigarã ºi migrenã,
milioane de scrumiere pline
(precum cozile din altã viaþã)
ºi aer de carbon,
toate au rãmas scrijelite pe mobila cafenie.
nasc simfonii de nerecunoscut.
Aici fiecare cãrãmidã
pãstreazã amintirea unui discurs irelevant
(închinat prieteniei, karmei sau istoriei),
enunþat printre boabe de cafeinã, frunze aromate
sau aburi de alcool.
Lumini nocturne,
emise de melancolia
unor felinare vechi, oxidate,
sunt incapabile de a învia spiritul colectiv,
înhumat în atmosfera narcoticã.
Privirile sobre, cãutãturile jucãuºe
ºi fixaþiile retorice
nu pot fi reperate cu ochiul liber,
captate fiind doar de suflet.
Pictorul afirma cã ne aflãm în locul
în care totul este posibil:
aici instinctul are calea deschisã
spre rugã ºi pace,
spre anarhie ºi revoltã;
e precum diferenþa dintre
gândirea obiectivã
ºi cea subiectivã,
am completat eu:
avem libertatea de a alege.
Mãºtile sunt erodate
în fiecare moment petrecut aici.
Locul raþiunii e luat de sentimente,
iar cel al scepticismului,
de toleranþã.
Fiinþa se descoperã în totalitate,
iar zidurile sunt demolate de adevãr.
E casa diferenþelor:
unicitatea este descãtuºatã
din lanþurile convenþiilor,
rãspândindu-se în întreaga încãpere
(precum zborul de prolog al pãsãrii Phoenix).
Persoana din faþa ta devine esenþã,
iar tu te metamorfozezi
în visul tãu cel mai de preþ.
Universul vostru
(deºi atât de distinct în aparenþã)
pulseazã sub influenþa
aceluiaºi ritm halucinant.
Nirvana,
tãrâmul inaccesibil în urmã cu puþin timp,
se iveºte din neant,
strigându-te pe nume.
Pereþii roºi de gânduri pasagere,
bolnavi de insomnie
ºi pãtaþi cu sunetul acordurilor de chitarã,
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
63