Lupii moraliºti

sunt iluºtri ºi bogaþi ºi mai cu seamã de
mare har artistic.
Ne întoarcem la cãsnicia cu Sofia
Andreevna, ni se istoriseºte în primul
rând despre redactarea marelui roman
prin care Tolstoi este marele Tolstoi,
s-a-nþeles cã e vorba de „Rãzboi ºi
pace”! Aici ªklovski compune câteva
rânduri antologice de parcã marele
scriitor însuºi i le-ar fi suflat la ureche,
la Iasnaia Poliana. Se adulmecã parcã
de peste tot pe semne, o titanicã muncã;
se redacta una dintre cele mai mari
opere ale literaturii universale. Afli cum
s-a ajuns sã se scrie dintr-o întâmplare,
Anna Karenina. Þi se spune totul, totul,
pânã la aparent bezmetica fugã a lui
Tolstoi de acasã!
Ce-i lipseºte cãrþii? Nimic, dacã îþi
dai seama ce este; nici biografie
romanþatã, nici monografie clasicã, nici
interpretare criticã, ci o poveste giganticã
cu un erou existent în carne ºi oase, pe
care l-a imortalizat o primitivã peliculã
cinematograficã. Era cu un umãr puþin
mai ridicat, aºa a fost toatã viaþa, fiind
surprins în mijlocul unor maºini de epocã,
rizibile ca aspect azi, aºa îl va fi vãzut
ªklovski, aºa îl vedem ºi noi din pagina
lui. Dar, destul! Nu dispun (nu am dispus
niciodatã) de talentul de a umple spaþiul
unui articol repovestind ceea ce în cartea
comentatã a fost povestit, fãrã a fi nici
de mare forþã interpretativã în reconstituirea
unei personalitãþi, fãrã a izbi prin
puterea de a percepe interpretativ, teribila
creaþie a lui Tolstoi. Victor ªklovski, care
compune o poveste perfect documentatã
(el este un Petre Ispirescu rus, care scrie
pe spaþiul potrivit marii stepe despre un
Greuceanu ale cãrui puteri supranaturale
se aflã în perimetrul creaþiei literare),
provoacã câteva reflecþii pe care le expun
succint în paginã! Una dintre acelea este
cã mult hulita Sofia Andreevna avea în
realitate dreptate. Prin averea de pe urma
retipãririi operei marelui scriitor (care
aleargã cu barba în vânt la 82 de ani) – o
altã imagine care þi se înfige în memorie
din stufoasa naraþiune a povestitorului din
vremi imemoriale, deghizat în exeget), ea
voia binele copiilor ei. Alt aspect: Lev
Lvorici este ºi el un alt leu la nivel
onomastic, fãrã forþa creatoare a tatãlui.
Scrie o nuvelã, vrea prin ea sã rivalizeze
cu ilustrele creaþii ale tatãlui. Ridicol!
Dimensiunile liliputane ale acestui Lev
dau seama despre nimicnicia omului. Încã
din adolescenþã m-a persecutat
nedumerit, iritat, aversiunea ºi dispreþul
lui Tolstoi faþã de Napoleon! Acum, iatã,
îmi dau seama în momentul în care mã
aflu, cã explicaþii sunt multiple, îmbinând
latura apartenenþei etnice cu date de
ordinul strict personal. Un bunic al lui
Tolstoi ºi-a pierdut averea în timpul
„vizitei” Împãratului din 1812 la Moscova.
Al doilea motiv al alergiei este de ordin
patriotic! Ca orice rus, Tolstoi a ºtiut cã
o simplã întâmplare, atât de bine
cunoscutã sub numele de Generalul Iarnã,
a salvat maica Rusia de Napoleon! Acest
complex naþional nu putea sã nu capete
forma unor injurii ºi bagatelizãri adresate
lui Napoleon, despre care, când a murit,
Chateaubriand a spus cã lutul i-a înapoiat
lui Dumnezeu cea mai mare suflare de
viaþã care a fost vreodatã pe pãmânt! A
spune cã tânãrul general Bonaparte a
fãcut carierã prin „protecþie de fuste”,
ca sã preiau o celebrã sintagmã eminescianã,
este o afirmaþie scrântitã, dar care
aratã cã un mare scriitor, cum a fost
Tolstoi, trãieºte la modul exponenþial un
complex naþional uriaº: nu noi ruºii l-am
învins pe Napoleon, ci generalul Iarnã,
cãruia putem sã-i dãm ºi chipul
Dumnezeului pravoslavnic atotproteguitor
al mamei Rusia, aceasta e principala sa
preocupare!
Un al treilea motiv este dat de
dominanta spiritului creator al lui Tolstoi.
El nu este de natura spiritelor generoase,
ci al celor ofuscate cã într-o generaþie
anterioarã sau ulterioarã a apãrut sau va
sã aparã un spirit eclatant! El este un
egotist ºi un inevitabil egoist! Aparþine
tipologic acelor naturi de felul celui care
spune „Anch’io sono pittore”, emisã de
acel pictor neconsacrat ºi care urma sã
devinã celebru, când a contemplat o
creaþie fundamentalã a unui artist deja
consacrat.
O ultimã observaþie, în acest articol,
legatã de contextul în care a fost scrisã
cartea, de cãtre un trãitor în Rusia
sovieticã stalinistã. Lenin, se citeazã cu
diferite observaþii critice la adresa gândirii
lui Tolstoi. Evidentul ton aprobator al lui
ªklovski, perfect de înþeles în situaþia datã,
sunã astãzi insuportabil de strident! Ar
reieºi de aici cã Lenin a fost un gânditor
mai profund decât Tolstoi, iar acesta este
un sacrilegiu.
56 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni