Lupii moraliºti

DEBUT
Alexandra Bondoc
Elevã în clasa a XI-a la Colegiul Naþional „Unirea” din Târgu Mureº, Alexandra Bondoc,
pasionatã ºi de arta fotograficã, scrie prozã ºi poezie cam de la începutul studiilor liceale
ºi a obþinut câteva premii la concursuri naþionale ºi interjudeþene de literaturã (Târgu
Mureº, Reghin, Ploieºti, Brãila, Galaþi). Participând, pe 24 mai 2013, cu un amplu grupaj
liric la Simpozionul Naþional ºi Concursul de Creaþie ºi Interpretare Criticã „Vladimir Streinu”
(ediþia a IV-a), organizat de Colegiul din Gãeºti care poartã numele criticului, cu sprijinul
Primãriei oraºului ºi în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Târgoviºteni, tânãra poetã a
obþinut premiul I. Reproducem mai jos o selecþie din versurile ei pline de frumoase
promisiuni, prin care se produce debutul sãu literar. (T.C.)
Geea mea
Miliarde nesfârºite de picioare sclipitoare,
nebunie istericã ºi derizorie,
moarte ºi viaþã (simultan)
ºi o urmã de sinceritate,
ne unificã pentru veºnicie
în acest Univers depresiv.
nu poate trãi fãrã tine.
Vrei sã mã laºi sã mor în ploaie ºi chin?
Au trecut ani întregi de atunci,
iar steaua mea s-a rãtãcit.
Tu te-ai întors
cu suflet ºi privire,
dar ea nu mai e.
Zile ºi nopþi
ºi alte zile
ne acoperã cugetul ºi simþurile,
iar taina nepãtrunsã a creaþiei
este unicul motiv
pentru care m-ai adus aici.
Moartea cãprioarei ºi moartea inocenþei,
cãutarea nemãrginitã a unui spirit mai curat,
adevãrul absolut ºi normalitatea,
calea de mijloc
(Aurea mediocritas!, rãcneºte poporul)
ºi vieþile trecute,
meditaþie ºi ceai,
liniºtea în pace ºi pacea în liniºte,
Providenþa de mult uitatã ºi de neregãsit pe
Pãmânt,
Nirvana ºi Raiul,
focul din iad,
drumul spre Mecca
ºi sute de pagini roase ale Upaniºadelor;
sclipirea de diamant a mãrilor,
dar ºi abisul infinit al nopþii,
copiii din parc ºi cei din închisori,
sângele de pe cruce ºi cel din lagãr,
anii cei trecuþi ºi ani ce ne aºteaptã
ºi mai ales onoarea
(pavãza mea de fier).
Pentru ele m-ai adus pe lume,
mi-ai pus acea stea în frunte
ºi m-ai implorat sã n-o pierd.
Orice mi-ai cerut,
mi-am scris cu fier încins pe cord.
Dar steaua mea suspinã
ºi te cheamã neîncetat,
M-ai abandonat din nou,
singura diferenþã e cã acum nu ai mai plecat,
eºti aici
cu ochii de Medusa,
cu suflu de Stheno
ºi cu glasul de Euryale.
Am înãlþat un zid
ºi m-am ascuns de tine,
dar ai spart ºi lemnul ºi piatra ºi oþelul
ºi ai mutat un munte fãrã de sfârºit între noi.
Un imperiu întreg plânge din pricina ta;
iar eu îi jelesc pe cei ce mã jelesc pe mine.
Pictez o nouã stea
(mai mare, mai luminoasã, mai frumoasã)
ºi mi-o lipesc din nou pe creºtet
(de aceastã datã va fi eternã)
ºi te pãrãsesc.
Peronul pierdut
Peronul era gol în acea dupã-amiazã ploioasã
de noiembrie;
eram doar noi acolo, ºezând alãturi,
pe scaunele oxidate de ani.
Fumul ce plana deasupra privirilor noastre
era nesigura amintire
a þigãrii pe care ai fumat-o cu o jumãtate de
orã în urmã
(sau sã fi trecut ore întregi de atunci?
nu-mi pot aminti).
Orologiul aflat deasupra
uºii vopsite în albastru pãtat
era oprit în loc;
62 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni