Lupii moraliºti

adaug ceva, nici mãcar un semn de
punctuaþie.
Ar putea pãrea cel puþin ciudat sã mai
detaliez calitãþile de cronicar ale d-lui Candid
Stoica, de vreme ce de atunci ºi pânã
azi d-sa a scris ºi a tot scris la „Bucureºtiul
literar ºi artistic”, comentariile pe care le-a
semnat fiind bine primite ºi apreciate cum
se cuvine de cãtre cititorii revistei. De aceea
mã voi opri aci cu laudele, voi schimba
registrul ºi voi consemna câte ceva despre
scriitorul Candid Stoica. Fiindcã înainte a
fi „acroºat” de subsemnatul (ºi dupã aceea,
desigur), acest minunat om de culturã a
fost/este nu numai un actor care s-a
bucurat ani în ºir ºi se bucurã ºi azi de
binemeritate aplauze în sãlile de teatru, ci
ºi un interesant, original ºi valoros scriitor.
Volumul amintit ceva mai sus, o
„cãrãmidã” (prin dimensiuni) în prima clipã
m-a inhibat, socotind eu cã va fi trebuit sã
cuprindã niscai amintiri ºi anecdote din
lumea actorilor de teatru, ceva în genul lui
Gaby Michãilescu ºi al altora care au
adunat în cãrþi secvenþe de culise, de mare
curiozitate pentru un anumit public ºi atât.
Când am purces mai apoi la lecturã mi-am
dat seama cã uneori nu sunt deloc bune
prejudecãþile. În op-ul d-lui Candid Stoica
am aflat, e adevãrat, ºi multe amintiri din
lumea scenei, ca ºi anecdote, întâmplãri
hazlii etc. etc., dar alãturi de ele am gãsit
ºi pagini veritabile de prozã umoristicã, la
cote remarcabile – ceea ce m-a fãcut ca
într-o cronicã sã-l situez pe autor pe undeva
între Teodor Mazilu ºi Ion Bãieºu. Lucru
mare, pânã la urmã, din moment ce autorii
cu care poate fi comparat au intrat deja,
mai demult, în istoria literaturii noastre
contemporane...
Pe de altã parte, dl. Candid Stoica este
ºi un dramaturg. Nu demult, la Editura Tipo
Moldova i-a apãrut un volum de teatru
intitulat „Cinci piese în cãutarea unui
teatru”, generic care spune multe. ªi mai
ales sugereazã un fapt pe cât de adevãrat,
tot pe atât de trist, pe care l-am mai auzit
comentat ºi de alþi scriitori de piese, Dinu
Grigorescu ºi Emil Lungeanu, anume cã
astãzi condiþia dramaturgului român
contemporan este cât se poate de tristã.
În goana lor dupã rating ºi dupã câºtiguri
imediate, teatrele refuzã cu încãpãþânare
sã punã în scenã texte scrise de autorii de
azi. Sigur, calchierea titlului amintit dupã
o carte a lui Pirandello nu este nici ea
întâmplãtoare ºi are darul de a incita
cititorul, de a-l provoca la lecturã.
Alte douã volume, tot de teatru
(„Mircea ªeptilici sau Ultimele douã ore
din viaþa unui artist” ºi „Dosarul Curvelor”,
un episod sentimental din viaþa lui Teodor
Mazilu) demonstreazã, pe de altã parte, o
admirabilã solidaritate de breaslã, dacã se
poate spune aºa, între autor ºi
personalitãþile care i-au inspirat condeiul.
Lucru rar ºi ãsta, mai ales astãzi când
veninul maculeazã multe din filele scrise
de unii condeieri despre semenii lor. Mai
ales astãzi, când unii confraþi într-ale
creaþiei îºi fac iluzia cã obþin glorie prin
împroºcarea altora cu noroi.
ªi iatã cã în anul de graþie în care ne
aflãm, 2013, teascurile de la Tipo Moldova
Iaºi au dat la luminã încã o carte, un volum
masiv (850 de pagini) semnat de dl. Candid
Stoica. Se intituleazã „Culise (1990-2000)”
ºi e o lucrare ce cu greu poate fi inclusã
într-una din categoriile cu care ne-am
obiºnuit prin tradiþie: cronicã, jurnal,
evocare, monografie etc. Adevãrul este cã,
din toate, cuprinde câte ceva. Iar numitorul
comun al filelor adunate între coperþi este
unul singur, pe cât de convingãtor tot pe
atât de trãit: viaþa. Este viaþa ori mai exact
spus o secvenþã de un deceniu din biografia
celui care a scris cartea. Ba chiar cu mult
mai mult: e ºi o secvenþã din viaþa Teatrului
de Comedie, locul de muncã al scriitorului
ºi actorului, dar ºi o secvenþã din viaþa mai
largã, a Bucureºtiului ºi a þãrii în intervalul
amintit. Aci impresia personalã alterneazã
cu documentul propriu-zis, cules din arhive
ºi din presa vremii. ªi totul într-o armonie
ºi o cursivitate care dau textului deopotrivã
culoare, atmosferã, autenticitate, sentimentul
trãirii directe, sincere ºi „la faþa
locului” fiind predominant. Nu lipsesc din
carte evocãrile unor secvenþe de dincolo
de scenã (când este vorba de teatru), din
viaþa socialã, din grupul de colegi ºi prieteni
cu care autorul s-a întâlnit/ se întâlneºte
graþie meseriei ºi preocupãrilor lui
intelectuale. Volumul, în întregul lui, este
un fel de panoramã a Bucureºtiului (ºi nu
numai a lui), vãzutã la modul subiectiv –
când grav, serios, când vesel ºi ironic, când
prin momentele-cheie ale unor evenimente,
când, dimpotrivã, prin fixarea, ca la
cinematograf, a obiectivului asupra unor
fapte ºi întâmplãri mãrunte, dar care îºi au
rostul ºi semnificaþia lor în ansamblu
textului.
Bogatul ºi temeinicul aparat de „Note”
de la finele volumului are menirea de a
lãmuri mai pe larg cititorul în legãturã cu
evenimentele ºi personalitãþile despre care
s-a pronunþat autorul.
Când îl priveºti – mititel de staturã,
modest, discret, aproape sfios – nici n-ai
zice cã acest om este doldora de talent.
Citiþi-i cãrþile ºi vã veþi convinge!
88 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni