Lupii moraliºti

Ca adeverinþa de normator în buzunar,
Sovromconstrucþii 6 mi-a lãsat alternativa de
a mã prezenta la post, unde ar fi fost nevoie
de mine, sau a-mi cãuta de lucru în altã parte.
Un gest generos – sau poate manevra practicã
de a scãpa de un nepriceput. Dudui cu mijloc
de viespe, tot cercul de amici, ambuscaþi ai
învãþãmântului universitar, ºi-au lua în primire
posturile, fãrã sã se mire deloc cã nu i-am
urmat. Degeaba n-am stat: m-am prezentat la
un concurs pentru locul de stilizator, anunþat
în presã de cãtre Editura pentru Culturã Fizicã
ºi Sport. M-am înfãþiºat la concurs, înarmat
cu diploma de arbitru de baschet. Testul a
constat în stilizarea unor texte-capcanã de
genul: „Prima bicicletã cu douã roþi a fost
inventatã de maestrul iobag Ivanov, din satul
Verhoturie din Ural.” O joacã.
Am câºtigat concursul ºi mi-am luat, cu
onor, primul meu post în primire. Sediul editurii,
într-un cartier rezidenþial cu liniºte asiguratã,
într-o epocã cu circulaþie micã, colegii, de o extremã
cordialitate, textele de stilizat care nu-mi
ridicau nicio problemã, programul confortabil,
cu toatele îmi prevesteau un viitor fericit. Cele
mai multe probe ce-mi veneau în lucru erau traduse
din limba rusã de cãtre persoane care poate
cunoºteau bine limba matcã, dar nu ºi pe cea
românã. ªi care, cum zicea Mark Twain,
avuseserã cele mai multe prilejuri în viaþã de a
nu afla nimic despre culturã. Mi se încredinþa
traducerea unui manual de gimnasticã, unde se
punea întrebarea la ce vârstã pot adolescenþii
sã practice sportul de performanþã. Þinând
seama de modificãrile care tocmai se produc în
organismul lor. În tãlmãcirea brutã: „La acea
vârstã fetelor li se umflã þâþele ºi le cresc flocii”,
sub creionul meu: „Fetelor li se dezvoltã
mamelele ºi le cresc perii pubieni”. Directorul
editurii, cam de acelaºi nivel intelectual cu
traducãtorul, ceru sã vadã corectura mea ºi fãcu
o strâmbãturã. Lipsa de experienþã profesionalã
mã împiedicã sã intuiesc cã nu e întotdeauna
profitabil sã ai dreptate.
Estimp, redacþia lupta eroic cu un
obstacol ce pãrea de neînvins: la un manual
de fotbal venea vorba de lovitura în minge,
numitã cu ristul. Cele douã cuvinte alãturate
dãdeau un altul, de ruºine. Dar oricum ai fi
spus altfel trãdai sensul loviturii – pe rist, din
rist. A nu veni cu soluþia salvatoare începu a
pune sub semnul îndoielii familiaritatea mea
cu lumea sporturilor, în uriaºa ei varietate.
Bunãoarã, într-o zi mare forfotã: ne viziteazã
campionii! Chiar eram curios. Ei sosirã, i-am
zãrit urcând cu greu scara de stejar, cãtre etaj,
a vilei burgheze. Unul ºchiopãta, altul
dezvelea braþe scheletice. Erau maeºtrii
ºahiºti. ªahul era trecut printre sporturi. Dacã
nu cumva ºi astãzi. Manualul de tenis puse
pe jar întreaga redacþie, puþinul ajutor pe care
i l-am putut da în privinþa loviturii de rever,
lãmuri ºi care era limita mea, în lumea
sporturilor. Necazuri mi-a adus ºi un manual
de vânãtoare a lupilor din avion. Era vorba
de haite atacând copiii sovietici care, în drum
Anul XIV, Nr. 6 (159) • iunie 2013
cãtre ºcoalã, aveau de parcurs mari distanþe
pe cãi de zãpadã. Acolo unde scria „lupi,
mâncând copii sovietici” am lãsat „atacând
copii”, cuvântul ºters fiind „sovietici”. Am
fost chemat sã mã explic. Argumentele mele
l-au convins numai pe jumãtate pe directorul
editurii. Îmi lipsea încã minima experienþã într-o
lume a suspiciunii de care nu aveam habar.
În redacþie mai sosi, fãrã concurs de astã
datã, un cãpitan deblocat, cãruia i se
încredinþa ºi lui munca de stilizare a textelor.
Chemat din nou la direcþie mi se comunicã
noutatea: nu exista loc pe schemã pentru doi
stilizatori, unul trebuia sacrificat. Dar nu de
tot: tovarãºul Barbu fãcuse o ºcoalã de
normatori? Gospodãria Economicã Sportivã,
de care þinea editura avea în subordine ºi o
fabricã de aparate de gimnasticã. ªi ce sã vezi?
Aveau nevoie de un normator. Se punea, prin
urmare, problema doar a unei detaºãri. ªi
iatã-mã la poarta atelierului – cãci de un atelier
era vorba – din strada Ceres numãrul 8,
din cartierul Uranus, adeverind strãmoºescul
proverb cã de ce þi-e fricã nu scapi...
În fapt, normatorul în funcþie se mutase la
o subsecþie, de prelucrat frânghii – sportive,
bineînþeles. În grabã, fostul preot îmi încredinþã
frontul, atrãgându-mi atenþia cã la secþia de
fierãrie lucreazã numai þigani, cãrora sã le dau
douãzeci de procente, pentru depãºiri de
normã. Am înþeles cã era fericit cã luându-ºi
tãlpãºiþa, se descotorosea de o belea. Poate
cã la secþia de frânghii lucrau lipoveni...
Un tânãr energic, curat în cuget, în ciuda
originii lui sociale, – nu toatã, dar, în fine –
apasã clanþa porþii ºi pãtrunde, cu paºi
mãsuraþi, dar siguri, pe aleea de pietriº a fabricii
de aparate de gimnasticã, dintr-un oraº de
câmpie. Va gãsi în halele de lucru oameni puºi
pe muncã ºi pe alþii demobilizaþi, apatici, pe
punctul de a nu se mai recunoaºte în rolul de
clasã conducãtoare, rezultate în muncã mediocre,
lipsuri – destule – rutinã. ªi asta în ciuda
faptului cã societatea pretinde tot mai multe
aparate de gimnasticã, prãjini de sãrit, capre,
suliþe de tot mai înaltã calitate ºi, bineînþeles,
la preþuri de cost cât mai scãzute.
Focosul tânãr se pune numaidecât pe
treabã, înlãturã mulþumirea de sine a
colectivului, setea de abandon, interesatã a
câtorva, necinstea unor hoþi, nepãsarea,
incuria, adversitatea chiar ºi a unora, cinstiþi
altfel, dar care nu-i înþeleg mãsurile, strângerea
de norme, cam umflate, câte altele, – unde, nu-i
aºa, nu se strecoarã duºmanul? Ei bine, pe
acesta îl pune cu botul pe labe, îl înlãturã.
Producþia sporeºte, creºte bunãstarea
muncitorilor, frumoasa gitanã Cocoº numitã,
se îndrãgosteºte de el. El îi întinde o floare.
„Eu însãºi sunt o floare”, îi rãspunde ea.
Un roman ce s-ar fi putut scrie ºi, desigur,
tipãri în acei ani glorioºi. Cum nu s-a întâmplat
aºa, trei luni mai pe urmã eram din nou un om
liber, stãpân pe întregul meu timp. De ce aºa
ºi nu altfel, mã tot întreb. Piesa de succes a
vremii se numea „Iarbã rea!”
7