Lupii moraliºti
Lupii moraliºti - Editura BIBLIOTHECA
Lupii moraliºti - Editura BIBLIOTHECA
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
TINERI POEÞI<br />
ªtefania Carmen Luca<br />
ªtefania Carmen Luca (n. 1983, Roman, studentã la Filosofie ºi ªtiinþe Social-Politice),<br />
recomandatã cu generozitate de poeta Angela Nache Mamier, este o tânãrã autoare care<br />
pare a-ºi cãuta încã vocea. Prezentã pe internet ºi mai puþin în reviste, ea scrie o poezie<br />
sensibilã, alternând, în texte diferite, gravitatea, melancolia ºi umorul, iar, pe de altã parte,<br />
lapidaritatea cu discursul mai amplu, punctat de mici oralitãþi. Cele câteva texte de mai jos<br />
par a conþine, însã, germenii unei evoluþii, pe care o aºteptãm cu interes. (T.C.)<br />
la un moment dat<br />
ºtii prea bine cã timpul nu trece<br />
tu eºti cel trecãtor<br />
ai obosit<br />
toatã viaþa ai întors clepsidre<br />
ai potrivit orologii la ore exacte<br />
sã nu cumva<br />
sã nu cumva sã pierzi o secundã<br />
un moment o clipã nemãsuratã<br />
macadamul a devenit un traseu zilnic<br />
þi-au spus doctorii cã miºcarea te þine viu<br />
pe lângã alte reþete de bãtrâneþe fãrã tinereþe<br />
ºi antibiotice fãrã efect<br />
ºi viu eºti într-un trup aplecat spre moarte<br />
bastonul ºi ochelarii nu le uiþi niciodatã<br />
reumaticul ºi miopia fac tandem prin fiinþa fragilã<br />
chipul creponat de-atâta durere<br />
se topeºte încet<br />
consumat de viaþã<br />
culoarea din ochi e tot mai vie<br />
albastrul de voroneþ se scaldã-n cristalin<br />
lacrimile izvorãsc uºor acum<br />
când dorul nu-i decât o altã durere<br />
când inima nu mai gãseºte ochiul sã tresarã<br />
solitudinea îþi macinã fiinþa<br />
mai torci amintiri pe-un ram de gând<br />
poate cã ziarele te mai þin la curent<br />
cu pulsul societãþii în derivã<br />
zâmbeºti pierdut<br />
ºtii cã timpul nu trece<br />
tu eºti cel trecãtor<br />
aºtepþi sã treci...<br />
Noi eram cu halca<br />
nu ºtiu ce mai ºtiu din copilãria mea<br />
nu ºtiu cât de tare am pãtruns-o<br />
sau cât de tare m-a pãtruns ea pe mine...<br />
ºtiu doar atât<br />
la început tãlpile nu atingeau pãmântul<br />
aveam aripi crescute pe ºira spinãrii.<br />
mama a zis cã-i mai bine aºa,<br />
pânã la o anumitã vârstã am crezut-o pe cuvânt;<br />
nu aºteptam sã treacã timpul<br />
timpul îºi vedea de ale lui.<br />
momente de dilatare ºi de comprimare<br />
dar cine-l bãga în seamã<br />
noi eram cu „halca” …spunea bunica<br />
ºi tare ne mai plãcea!<br />
iernile erau magice,<br />
credeam în moºi Crãciuni, îngeri ai zãpezii sau<br />
mama ne-a hrãnit visurile<br />
cu tot ce-a avut ea mai scump.<br />
ªtia prea bine cã sufletul trebuia cãptuºit cu<br />
de toate<br />
în creºterea lui...<br />
ºi atunci erau iernile grele, dar cine se vãita?<br />
nu ne pãsa de cantitatea de zãpadã,<br />
cu cât era mai multã cu atât mai bine!<br />
eram amfitrionii derdeluºurilor!<br />
încetul cu încetul ne dezbrãcam de alb,<br />
pãºeam în primãvarã...<br />
mai târâiam sãniile ºi prin aprilie<br />
cã splina porcului era lungã rãu.<br />
natura exploda prin noi...<br />
ne era dor de alergãtura la soare sau de<br />
tãvãleala prin iarbã,<br />
de parfumul florilor, de ploaia albã a cireºilor<br />
sau de cãrãbuºii lunii mai<br />
cum îi mai prindeam în palme ºi fãceam moriºti<br />
apoi!<br />
verile erau caniculare-ca ºi acum<br />
de altfel-nimic nou sub soare,<br />
atunci ºtiam evada...cãutam oaze de rãcoare<br />
prin pãdurile de prin apropierea Romanului.<br />
plecam cu noapte-n cap ºi veneam seara<br />
bineînþeles cu vãrguþele aplicate pe spinãri<br />
uitam de timp, de pãrinþi...<br />
de bunica<br />
nu uitam (cã ea mereu era de partea noastrã);<br />
toamna ne prindea la cules de nuci ºi murdari<br />
de iod...<br />
la fel ºi ºcoala ne prindea...negri-aurii!<br />
câte ºi mai câte vãrguþe n-am luat...<br />
am crescut-sãnãtoºi zic eu,<br />
iar când observa cã aripile încep sã se rãreascã<br />
bunica le mai înnãdea cum putea...<br />
însã nu ne mai încãpeau sub piele...<br />
nu-mi aduc aminte dacã eram triºti<br />
adolescenþa se înfiripa cu alaiul ei de fluturi<br />
aripile lor calde ne înãlþau, lipite de suflet…<br />
64 LITERE – Revistã lunarã de culturã a Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni
Change language